Lakdar Brahimi pledează pentru un guvern provizoriu în Siria

Emisarul international pentru Siria, Lakdar Brahimi a cerut formarea unui guvern provizoriu care sa poată să gestioneze treburile Siriei pînă la organizarea unor alegeri. Domnul Brahimi a avut convorbiri cu preşedintele de la Damasc, Bashar al-Assad. In cursul dimineţii, purtătorul de cuvint al diplomaţiei ruse a spus că cererile comunităţii internaţionale ca preşedintele Assad să părăsească puterea sunt contrare înţelegerilor la care s-a ajuns acum 6 luni la Geneva, iar declaraţiile purtătorului de cuvînd survin după ce ministrul rus de externe Serghei Lavrov s-a întilnit cu ministrul adjunct de externe din Siria, Faisal Makdad.
Lakdar Brahimi urmează să aibă noi întrevederi după aceasta vizita in Siria cu oficialităţi ruse şi americane. Rusia si China s-au opus oricăror interventii si sancţiuni drastice împotriva regimului de la Damasc. In violenţele din ultimele 20 de luni între forţele guvernamentale si cele ale opozitiei au fost omoriţi in jur de 30 de mii de oameni.