Moldova omului sărac, Moldova omului bogat

Cutreierând Moldova în lung şi în lat, am văzut mulţi, foarte mulţi oameni săraci... Şi m-au impresionat cazurile de la ţară unde localnicii au demnitate şi caută să iasă din sărăcie: se luptă să înveţe copiii, se luptă să ţină casa curată şi viaţa normală. Astăzi ne-am propus să vorbim despre om bogat-om sărac. Republica Moldova se mai regăseşte în clasamentul statelor cu cel mai mare risc al sărăciei. Şi din sondaje aflăm că

Valentina Ursu

fiecare al treilea cetăţean se consideră sărac. Dar cine sunt săracii? Sărac poate fi copilul, care doreşte să meargă la şcoală, dar nu are încălţări şi nici posibilitatea unei tartine sau a unui fruct în pauze şi care face totuşi câţiva kilometri pe jos, ca să înveţe istorie şi geografie, matematică şi fizică. Sărac poate fi salariatul care are un loc de muncă şi este obligat să mai ia unul, pentru a-şi achita datoriile la serviciile comunale. Sărac poate fi ţăranul bătrân şi fără putere, căruia îi năpădesc buruienile în grădină. Şi această listă a celor săraci poate continua... La Drochia însă am întrebat mai mulţi localnici ce ar însemna pentru ei prosperitatea.

- „Nu ne gândim la maşini, la castele mari. Noi ne gândim cum copchilaşii să ni-i îmbrăcăm, să ni-i încălţăm, să înveţe, să aibă ce mânca. La aceasta.”

- „Să face atunci prosperă ţara, când este o lege respectată de toţi. Atunci este ţară prosperă.”

La Drochia

- „Măcar cum? Trăim şi noi aşa, normal: nici bogat-bogat, dar nici chiar să ajungi uneori să te uiţi în sus... Măcar cât de cât.”

- „Ţara e frumoasă. Lumea trăieşte bine, dar...”

-„ Lumea trăieşte bine cu venitul de peste hotare.”

- „Că n-avem un post de muncă garantat. Azi este, mâine nu-i. Consumul e foarte mare. Dar venituri nu sunt nimic. Noi nu avem unde lucra, ca să avem venit.”

- „Chiar să ia coşul minim al unui cetăţean: ce consumă în toată ziua, ce îmbrăcăminte... Cum să trăim aşa? De ce nu se face o lege oarecare? Preţurile se ridică, dar salariile nu.”

- „Legile sunt foarte bune, numai că nu au fost implementate până în ziua de azi. Dar dacă ar lucra legea, cred că toţi baronii aceştia, care deţin firme de acestea, trebuie taxaţi, ca ei să simtă... Asta bine, bravo lui că l-a dus capul [să facă afacerea], dar el trebuie să plătească.”

- „E bogat care poate învârti azi. Ştii că este o vorbă: „Cine poate, oase roade, cine nu, nici carne moale nu poate mânca.”

- „Mânţănim lui Dumnezeu de ce avem. Cu ce avem, cu aceea trăim. Zicem bodaproste.”

La Capaclia

- „Trăim în sărăcie. Cumpărăm după ceea ce avem. De la bancă am împrumutat şi sunt datoare. Şi nu pot nici procentul să-l grămădesc, că n-am de lucru.”

- „E mai mare consumul decât venitul. Nici nu costă nimic munca noastră. Mâncăm ce este şi îmbrăcăm ce avem.”

- „Prin magazine avem de toate. Dar, ca să cumperi de toate, trebuie să ai în buzunar. Majoritatea la noi, 70%, nu au. Dar să luăm şi o familie aşa bună: unde e o familie, un gospodar bun, familia, oricât ar fi de numeroasă, tot timpul e asigurată. Aşa e şi societatea noastră. Socotim de acuma guvernarea să schimbe ceva înspre bine. Iubim să cheltuim mult, ne place. Nu demult am fost la o nuntă: lucrăm toată viaţa, ca să irosim într-o zi. Nu gândim cu capul. Aceasta e prostia noastră.”

- „În lumea civilizată, de pildă, sunt trei pături sociale: există bogaţi, de mijloc şi săraci care-s acolo poate un procent ori o jumătate. Dar aici există două pături: bogat şi sărac. Cine-s săracii? Păturile de jos. Ei suferă. Şi tot lor preţurile acestea le ridică şi la dracu’, şi la nacu’, şi aşa mai departe.”

Europa Liberă: Până la urmă, cine trebuie să vrea: Uniunea Europeană să ajungă Moldova eurointegrată sau Moldova să ajungă în UE?

Fermier din Drochia

- „Moldovenii aceştia... Ei trebuie întâi să iei decizii, hotărâri. Uniunea Europeană e gata în orice timp. Dar să am iertare, cu o mentalitate aşa nedezvoltată, de pildă şi cu un aşa nivel de cultură...”

Europa Liberă: Are şanse Moldova să ajungă în UE?

- „Are să aibă.”

- „Câte generaţii să se schimbe?”

- „Repede are să aibă, degrabă.”

Europa Liberă: Uniunea Europeană ştiţi ce înseamnă?

- „Ştiu, ştiu.”

Europa Liberă: Ce înseamnă?

- „Ea vrea să ajute popoarele tare care-s sărace. Dar noi suntem daţi cu ruşii. La noi, mai ales, de la ţară toţi-s întunecaţi.”

Europa Liberă: De ce trebuie să meargă Moldova în UE?

- „Merităm şi noi o altă viaţă.

Europa Liberă: O merităm, ca să ne-o ofere UE sau ca noi să ne-o creăm?

- „Merităm noi să lucrăm mai mult, că putem. Avem un potenţial nefolosit.”

Europa Liberă: Când zicem „multe rezerve”, care sunt acestea?

- „Intelectuale.”

- „Noi nu ne putem promova.”

- „ De atâta că nu ne ajunge îndrăzneală, nu ştiu de ce.”

Europa Liberă: Şi Moldova poate deveni o poveste de succes pentru UE?

- „Da, dacă fiecare ar porni de la dânsul, ar munci mult.”

Europa Liberă: Cum înţelegeţi promovarea reformelor în Moldova? În ce domenii avem nevoie de reforme?

- „În primul rând, în învăţământ prioritar avem, în medicină, în sfera socială, în economie.”

Europa Liberă: Unde vedeţi nevoia de a fi promovate aceste reforme?

- „Douăzeci de procente din judecători aceştia trebuie eliberaţi, pentru că ei sunt de pe vremea sovieticilor. Na-ţi-o bună!”

Europa Liberă: Moldova are nevoie de Uniunea Europeană?

- „Sigur că are. Demult trebuie.”

***

Nu-i da omului sărac un peşte, ci dă-i o undiţă şi învaţă-l să prindă peşte – aminteşte fermierul de la Oneşti, Gheorghe Sârbu... Dar, mai întâi, iată ce crede el despre felul cum se ajută moldovenii.

Gheorghe Sârbu: „Poporul nostru are această dragoste a unui om faţă de altul. Nu o dată am văzut solidaritatea dintre oameni. Se ajută la diferite situaţii.”

Europa Liberă: La nunţi, la cumetrii, la înmormântări…

Gheorghe Sârbu: „La înmormântări, da. Bineînţeles, că oamenii se ajută şi acolo. La diferite munci fără bani, adică la construcţia unei case, la construcţia unui drum, a unui pod. Adică ei participă. Bineînţeles că acum au început să fie oleacă mai pragmatici şi mai cer bănuţi pentru nişte munci prestate. Dar aceasta nu e vina lor. Acum situaţia e cam grea. Omul mai are de plătit pe electricitate, impozite la stat şi gazul, dacă îl are, măcar o butelie cu gaz trebuie să fie.”

Europa Liberă: Da cine are nevoie de compasiune în Republica Moldova?

Gheorghe Sârbu: „Sunt oameni nevoiaşi. Sunt într-adevăr oameni, care nu au o ocupaţie. Practic omul nostru este un om ascultător, dar, bineînţeles că trebuie să fie o conducere. Oricum avem primărie, avem în localitate biserică, avem şcoală. Sunt trei piloni, adică primăria, şcoala şi biserica.”

Europa Liberă: Ce face biserica pentru comunitate?

Gheorghe Sârbu: „Am fost la o slujbă, unde la terminarea slujbei, preotul a ţinut o predică şi vorbea despre un sfânt rus. Eu m-am apropiat de el şi i-am spus: „Părinte, era bine dacă s-ar vorbi despre aceea ca oamenii să se ajute unul pe altul, mai puţin să fure unul de la altul, ca oamenii să aibă grija copiilor care umblă cam goluţi şi cu papuceii rupţi... Despre aceasta vorbiţi. Despre aceea că trebuie să ne iubim aproapele”. Eu i-am spus că bine ar fi ca după orice slujbă preotul să ştie cine este bolnav, cine este la pat, să trimită nişte enoriaşi din partea dânsului. Ori, în unele cazuri, chiar şi el să meargă, ca să-i ajute pe aceşti care şed la pat. Văzând oamenii că biserica nu este numai cu cei care vin la slujbă cu lumânarea, dar şi cu acei care au probleme majore, atunci ar avea mult mai multă lume părtaşă la biserică, ceea ce dânsul a aprobat. Şi mi-a spus că pe viitor va face lucrurile acestea.”

Europa Liberă: Mulţi se întreabă care este soarta acestor pomeni, care se aduc la biserică: şi ulei, şi făină, şi colaci, şi prosoape şi multe alte daruri. V-aţi întrebat, în calitate de enoriaş, vreodată unde ajung acestea?

Gheorghe Sârbu: Nu, nu m-am întrebat. Nu pot să vă spun ce fac. Eu ştiu un lucru: că preotul este chemat să ducă cuvântul lui Dumnezeu între oameni. Şi el trebuie să fie un exemplu demn de urmat, mai ales, preotul. El trebuie să fie curat moral, trebuie să aibă verticalitate. Şi, mai ales, să nu intre în jocurile acestea că suntem cu biserica rusă acolo, nu ştiu cu ce noi ne jucăm… prin Moscova... Pe când Dumnezeu este deasupra noastră şi noi putem să ridicăm capul spre ceruri şi să ne rugăm... Dar ceea ce fac ei cu aceste pomene... Ştiu că ar trebui să le dea celor mai trişti ca noi, adică să-i ajute pe cei mai nevoiaşi.”

Europa Liberă: Aţi amintit şi despre primărie. În ce constă sprijinul primăriei pentru păturile nevoiaşe?

Gheorghe Sârbu: „Ştiţi dumneavoastră că banii se aduc şi din Statele Unite, din Europa. Şi este acum un lucrător social. Mai au grijă. Se dau nişte indemnizaţii, ajutoare se fac. Dar, încă o dată repet, nu este tocmai... Primăria practic la noi... Deci angajaţii primăriei vin la ora nouă la lucru şi la ora trei pleacă. Vin când vor şi pleacă când vor. Şi când se găsesc care le spun: „De ce nu sunteţi?”, li se zice: „D-apoi lucrul meu nu e numai la primărie.”

Europa Liberă: Domnule Sârbu, la Oneşti, cine are nevoie de ajutor? Cât la sută din populaţia satului au nevoie să fie ajutaţi?

Gheorghe Sârbu: „Doamnă Valentina, noi numai ce am vorbit despre religie. Deci noi ştim când Sfântul Petru şi cu Isus Hristos pescuiau şi a venit un cerşetor şi a cerut, şi Sfântul Petru i-a dat un peşte ca să mănânce, la care Sfântul Petru a întrebat: „Doamne, am făcut bine că l-am ajutat?” I se răspunde: „Bine ai făcut, Petre. Dar era bine era dacă îl învăţai să pescuiască”. Nu poţi totdeauna să-i ajuţi pe oameni. Adică trebuie să se mai ajute ei pe ei.”

Europa Liberă: Deci mai degrabă să-i dai undiţa decât peştele?

Gheorghe Sârbu: „Da, da, da. Totdeauna nouă ni s-a spus că trebuie să consolidăm terenurile. La Oneşti, într-adevăr, s-au consolidat terenurile. Sunt oameni care au şi 100 de hectare de teren şi mai bine. Dar acei care şi-au vândut pământul, cotele sunt gata să se angajeze, însă unde? Probabil că ar trebui, dacă nu în localitatea noastră, dar măcar la patru-cinci localităţi să fie dezvoltată procesarea producţiei agricole: mici fabrici, uzine, întreprinderi, ca oamenii să aibă ocupaţie. Or, de aceste lucruri nu se ocupă nimeni.”

Europa Liberă: Cum reacţionaţi dumneavoastră, atunci când auziţi că loturi întregi de ajutoare sunt aduse din străinătate fie din Germania, Italia, Elveţia, Suedia, Satele Unite ale Americii, Norvegia? De ce populaţia din aceste ţări ar trebui să fie receptivă la nevoile moldovenilor? Şi cum e înţeleasă acolo această ajutorare şi cât de mult este înţeles acest ajutor la noi?

Gheorghe Sârbu: „Nu ştiu dacă oamenii permanent trebuie ajutaţi. La urma urmei, Dumnezeu ne-a dat aşa o posibilitate de a trăi cum n-o au alţii... Noi ştim că în unele ţări, de pildă, oamenii au pe zi posibilitatea să folosească trei litri de apă, pentru spălat, băut şi făcut mâncare. Pe când la noi măcar şi trei tone poţi să foloseşti pe zi. Eu vreau să vă spun că şi ajutorul acesta, la urma urmei, strică omul. Fac ei bine şi nu-i tocmai bine că tot ni se dă acest ajutor, fiindcă un cetăţean îmi spune: „Iată, eu mă duc la bursa muncii şi de acolo mie au să-mi dea ajutorul de şomaj”. Eu îl întreb: „Dar mata ştii că noi plătim impozite?” „Dar ce are, a zis el, impozitul cu bursa muncii? Adică ei au banii lor”. De unde să-i explic că la noi se formează bugetul, fiindcă, mă rog, aşa-i firea omului. Încearcă să fugă de muncă, încearcă să mai fugă de alte responsabilităţi
şi a zis că vrea numai să fie ajutat. Şi lucrul acesta nu este tocmai bun. Spre regret, oamenii nu au acest cult al muncii. Să nu facem şi noi poporul nostru să se gândească că poţi să trăieşti bine numai câştigând la loterie sau căsătorindu-te cu cineva care e mai bogat sau ştiu eu cum... Trebuie să ştim că munca este izvorul tuturor bunurilor... Or, acesta trebuie să fie principalul slogan al statului, nu altceva – munca. Dar trebuie să faci nişte condiţii, fiindcă într-adevăr şi-au vândut terenurile şi oamenii n-au ocupaţie. E bine că suntem ajutaţi, dar cât o să fim ajutaţi? Fiindcă copiii de acum aşteaptă. Ei ştiu că trebuie să vină cineva ajutor să le dea. Ştiu că sunt nişte părinţi, care lucrează în străinătate şi ei nu fac nimic absolut, deget de deget nu bat. Fiindcă mama e obligată să-i trimită şi mama-i trimite. El are de-acum douăzeci şi ceva de ani, dar nu se angajează în câmpul muncii, fiindcă zice: „De ce să muncesc eu, mama-mi trimite”. Acest lucru naşte oameni care nu vor să muncească.”

Europa Liberă: Revin la aceste ajutoare din străinătate. Ele sunt jertfa altor persoane din alte ţări şi nu neapărat vin de la oamenii bogaţi din America, Germania, Franţa sau Italia. Cum de acolo se reuşeşte să se pună mână la mână să se adune aceste ajutoare să fie trimise Moldovei şi moldovenilor? Ce-i determină pe ei să facă acest lucru?

Gheorghe Sârbu: „Probabil, ne ştiu mai trişti ca ei. Probabil, ei ne ştiu mai nevoiaşi ca ei. Şi ei au o mai mare posibilitate şi pentru ei, probabil, aceasta nu e atât de mare sumă, de pildă, un cinzeci de euro. Pentru noi suma aceasta e foarte mare. Şi ei iată pot să ne ajute. Dar vreau să vă spun că şi la noi, când au fost inundaţii (eu sunt din zona de aici, de alături, unde au fost inundaţiile din 2010 în Nemţeni, Cotul Morii şi Sărăteni), nu puţini moldoveni au pus mână de la mână, au adus ajutoare la cei sinistraţi. Aşa şi trebuie să fie. Trebuie să ne ajutăm, atunci când într-o situaţie de forţă majoră se află omul. Dar nu poţi permanent să-l ţii cu ajutoare, fiindcă chiar pe om îl prefaci într-o persoană care va aştepta numai să trăiască din pomană... Şi atunci îi facem pe toţi calici sau ce facem cu dânşii? Cerşetori? Trebuie ajutate nişte categorii speciale, adică omul care într-adevăr are un handicap sau persoanele cu
dizabilităţi, oamenii în vârstă, care sunt singuratici. Trebuie ajutaţi bolnavii, dar nu toată lumea. Fiindcă ei trăiesc cu gândul că „iaca o să vină sărbătoarea şi o să mi se dea un pachet, pot să-mi asigur masa de sărbătoare”, ceea ce la noi este chiar o ruşine. Fiindcă în situaţia noastră, vă spun, unde noi avem de toate, unde poţi să creşti un animal, o pasăre (care mai mult mănâncă iarbă, decât să-i dai tu acasă porumb sau grâu) se poate munci... Să admitem că nu ai bani, dar aceasta ar trebui să fie din abundenţă la toţi. Şesurile noastre cam în toate localităţile sunt pline cu gâşte şi raţe, aşa că nu putem spune că poporul nostru atât e de necăjit.”

Europa Liberă: La Oneşti, Gheorghe Sârbu este considerat un om avut, un om prosper?

Gheorghe Sârbu: „Da, în comparaţie cu ceilalţi, suntem, probabil, mai jos, decât nivelul mediu.”

Europa Liberă: În sat ajutaţi?

Gheorghe Sârbu: „Dar cum, doamnă? Şi în sat ajutăm, şi în satul de baştină, şi în satele megieşe. Nu suntem indiferenţi.”

Europa Liberă: Cei bogaţi îi înţeleg pe cei săraci?

Gheorghe Sârbu: „Noi spunem că este ruşine să fii sărac într-o ţară bogată. Dar e mai ruşine să fii bogat într-o ţară săracă...”

***

În aceste zile, orice om îşi face bilanţul speranţelor deşarte sau – dacă a avut parte de mai mult noroc – al visurilor împlinite. Acest lucru este valabil şi în cazul unei primării. Edilul satului Capaclia de la Cantemir, Alexei Busuioc face totalurile anului care se scurge.

Alexei Busuioc: „Anul 2012 a fost nu prea favorabil, mai ales pentru zona de sud, ţinând cont şi de seceta pe care am avut-o. Agenţii noştri economici nu pot plăti impozitele. Deci avem o problemă mare la capitolul acesta. Din punct de vedere investiţional, nu putem să ne lăudăm cu nimic. Nu ştiu, poate alte sate au profitat de unele investiţii. Eu vorbesc acuma de Capaclia şi chiar de zona de lângă Capaclia. Noi nu am profitat de nimic.”

Europa Liberă: Şi chiar n-aţi făcut nicio investiţie în 2012?

Alexei Busuioc: „Nu, am făcut o investiţie. Este parcul din sat, pentru care încă mai avem datorii două sute şi ceva de mii de lei, pe care umblăm şi le căutăm, şi nu ştim de unde să le găsim. Ne-am adresat absolut la toate instanţele, la toate organismele nonguvernamentale. Sperăm că vom găsi noi o soluţie, până la urmă. Nu tot timpul trebuie să ne plângem. Noi trebuie să mai căutăm şi soluţiile, că toţi în ţara aceasta se plâng.”

Europa Liberă: Satul devine prioritatea statului?

Alexei Busuioc: „Este o părere subiectivă, dar este susţinută, cel puţin, de vreo patru-cinci primari cu care stăm noi permanent de vorbă în zonă. Satul este uitat. Noi am adus la putere, hai să zicem aşa, actuala guvernare. Dacă nu regretăm.
Unii din noi se uită cu dubii la actuala guvernare şi tot mai mult, şi mai mult se vorbeşte între primari: „Noi v-am adus la putere, noi o să vă dăm jos”. Deci aşteptăm următoarele alegeri parlamentare. Am mai spus-o şi la Congresul Autorităţilor Locale din Moldova: dacă nu se va întoarce actuala guvernare cu faţa spre sat, spre cerinţele satului…”

Europa Liberă: Ce reproşuri aveţi în adresa guvernului?

Alexei Busuioc: „Foarte mari.”

Europa Liberă: Concret.

Alexei Busuioc: „Foarte mari. Nicio investiţie în infrastructură, ceea ce ni s-a promis. Sfera socială – zero. Chiar de la banal începem, de la salariul pentru primar. Din sat el primeşte curat două mii nouă sute nouăzeci de lei. Un primar, funcţie aleasă prin votul nominativ ca, până la urmă, să fie până într-atâta discriminat că, ştiţi, nici salariul să nu… Se vorbea că ne vor ridica după Anul Nou două sute de lei. Deci e o bătaie de joc. Primarii primesc mai puţin şi ca profesorii din sat. Asta este o temă foarte dureroasă.”

Europa Liberă: Deci acesta e şirul reproşurilor?

Alexei Busuioc: „Cred că mai bine de şaizeci-optzeci de procente din ţară nu dispun de apeducte. De canalizare nici nu vorbim, că ea costă de trei-patru ori mai scump decât apeductul. O mulţime de sate nu au drum, nu au apă, nu au canalizare, nu au iluminare stradală.”

Europa Liberă: Domnul Busuioc, de unde ar putea guvernarea să ia bani ca să aloce Moldovei profunde?

Alexei Busuioc: „O susţinere totală din Occident au. Nu trebuie să negăm sumele colosale care vin. Şi unde se duc? Noi numai auzim că s-au semnat zeci de milioane, o sută de milioane.”

Europa Liberă: Dacă parcurgeţi itinerarul de la Cantemir spre Chişinău, vedeţi o porţiune de drum construită.

Alexei Busuioc: „Este o porţiune, o porţiune de drum de la Hânceşti până la Chişinău.”

Europa Liberă: Vă întrebam, guvernarea de unde să ia bani să aloce şi administraţiei publice locale?

Alexei Busuioc: „Dar ţara ce este? Chişinăul sau administraţia publică locală? Cum de unde să ia banii?”

Europa Liberă: De unde să-i găsească?

Alexei Busuioc: „Păi nu că să-i găsească. Bani sunt. Bani vin în ţară nebuni. Programe. Să nu credeţi că noi la ţară chiar suntem aduşi cu ploaia, nu înţelegem toate jocurile acestea ale lor. Primarul trebuie să fie ţinut la buzunar... Adică când a zis cineva, un tartar de la Chişinău să stea toţi în poziţie de drepţi, trebuie toţi să stea în poziţie de drepţi, că o zis tartarul. Ei bine, lucrurile astea un pic ne deranjează pe noi.”

Europa Liberă: Faceţi aluzie la culoarea politică?

Alexei Busuioc: „Da, sigur, sigur. Da. Da.”

Europa Liberă: Şi la dependenţa primarului de guvernare?

Alexei Busuioc: „Sunt primari într-adevăr foarte dependenţi de culoarea politică. Şi au profitat de anumite beneficii din bugetul de stat sau, mai ştiu eu de pe unde, din programele acestea date în mână sau pe tavă de-a gata, de-atâta că era din culoarea „X” sau „Y” politic. Am să revin totuşi la întrebarea de unde să ia banii guvernarea. Eu sunt sigur că banii care vin, sute de milioane de euro vin în ţară, sunt îndreptate câteodată pentru drumuri, pentru nu ştiu ce. Păi, dacă pentru drumuri, de exemplu, a venit un miliard şi ceva, s-au semnat cu Statele Unite, nu mai ţin minte sumele…”

Europa Liberă: Prin programul Provocările Mileniului.

Alexei Busuioc: „Da, da. Păi ne arătaţi şi nouă, primarilor, unde s-au dus banii aceştia? Au venit nişte colegi de-ai mei de prin Franţa, au fost foarte miraţi că noi suntem ultima ţară din
Europa, văzând BMW-urile, Mercedes-urile şi toate minunile acestea de aici... Acolo se duc banii. Că „Y”, „X” întreţine două-trei amante şi-i dă şi apartament, şi maşini, şi lux, şi face saună, şi de trei ori pe... mai ştiu eu ce, minunile astea. Iată unde se duc banii aceştia. Aceasta este părerea mea subiectivă. Aşa-i făcută ţara aceasta că cineva profită pe necunoştinţa la alţii. Noi suntem în neştiinţă, dar cineva profită pe seama noastră. Aceasta e.”

Europa Liberă: Cine profită?

Alexei Busuioc: „Guvernarea. Trei-patru băieţei care profită pe toată. Şi, bineînţeles, şi acei care îi servesc pe ei. Aceasta este părerea mea. Să ştiţi că nu există foc fără fum. Lucrurile acestea ele se discută în societate şi le ştiu toţi. Numai că la mulţi le e frică. Şi am să vă zic de ce le este frică. Pentru că, dacă pe timpurile comuniştilor (Doamne fereşte să se mai întoarcă înapoi), comuniştii mai aveau frică de Europa, pentru că încercau să închidă aici ţara, cumva s-o închidă, dar dacă ieşeau în afară, ei şi aşa erau rău văzuţi, dar erau încă mai tare izolaţi de către comunitatea europeană. Astăzi aceştia au
foc verde şi mulţi primari, mulţi care nu se supun culorilor politice sunt trimişi cu tot felul de fisc, sunt încă mai presaţi decât erau pe timpurile comuniştilor. Aceea aveau teamă de Europa, aceştia nu au teamă de Europa. Aceştia merg cum vor ei. Şi de asta zic: lucrurile în cauză, la un moment dat, cam te satură. Şi, dacă vezi că nu se întoarce guvernarea cu faţa la tine, tu trebuie să o schimbi. Guvernarea nu are frică de popor. La noi aşa a fost din timpurile sovietice: „Ты начальник - я дурак, я начальник - ты дурак”. Şi acum ei sunt „nacealnici” şi noi suntem „duraci”, înţelegeţi? Cam înspre aceasta merge. Şi lucrurile acestea, odată şi odată, trebuie să ia sfârşit, nu ştiu...”

Europa Liberă: Domnule Busuioc, dar nu vi se pare un paradox faptul că, din exterior, acei care au devenit prietenii Republicii Moldova vor să facă o poveste de succes din această ţară – este adevărat, cu condiţia să fie promovate mai insistent reformele, să fie combătută corupţia şi şirul condiţiilor poate fi prelungit – iar pe de altă parte, cetăţenii statului nu cred în această istorie de succes?

Alexei Busuioc: „Păi cum să credem? Noi discutăm deseori şi prin sat. Care „istorie de succes”? Europa vrea să fie, hai să zicem aşa, o poveste de succes. Dar cred că la mijloc este un lucru mai mare undeva, o situaţie geopolitică, care trebuie dezamorsată. Şi, simplu, Republica Moldova este la locul potrivit şi la intersecţia potrivită, şi trebuie să fim ajutaţi.”

Europa Liberă: Dar se mai zbate Moldova între Est şi Vest?

Alexei Busuioc: „Da, populaţia se zbate. Se mai uită mulţi şi la Est. Deşi eu aş pune cruce pe toată chestia aceasta cu Transnistria...”

Europa Liberă: De ce să puneţi cruce pe Transnistria, dacă se insistă pe ideea eurointegrării doar în cazul unui stat reunificat?

Alexei Busuioc: „Păi în aceasta şi constă. Dacă noi ne debarasam de Transnistria, demult eram în Comunitatea Europeană. Transnistria este ca un fel de gangrenă. Şi când se începe gangrena, lucrurile trebuie amputate. Altfel tu pierzi tot organismul.”

Europa Liberă: Să renunţi la teritoriu, aceasta le sugeraţi guvernanţilor?

Alexei Busuioc: „Da, da, eu aceasta le-o sugerez, ca să salvăm restul ţării, Republica Moldova s-o salvăm. Şi vă spun
alta: în momentul când noi renunţăm la Transnistria, aici începem drumuri, salarii, o infrastructură foarte bună. Se începe Europa aici. Dar ei rămân în partea cealaltă şi oricum legăturile rămân. Nu sunt de-acord cu aceasta, că noi avem datorii de nu ştiu cât, patru miliarde de dolari, îmi pare că. Aceştia din Transnistria profită…”

Europa Liberă: Pentru consumul de gaze.

Alexei Busuioc: „De gaze. Şi ei cu bănuţi cumpără gazul ăsta. Şi iese că eu plătesc şase lei.”

Europa Liberă: Mia de metri cubi.

Alexei Busuioc: „Mia de metri cubi şi el plăteşte nişte bănuţi, pe spatele meu. Şi el spune că tot Rusia lor le dă gazul... Deci aici este o nedreptate.”

Europa Liberă: Dar cui laşi Transnistria?

Alexei Busuioc: „Da las’ să şi-o ia... Transnistria este frâna dezvoltării Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Există formatul „5+2”. Ştiţi foarte bine: actorii implicaţi în procesul de negocieri insistă pe identificarea unei soluţii pentru conflictul transnistrean.

Alexei Busuioc: „Conflictul transnistrean nu este rezolvabil – punct la linie. Deci numai dacă îl scoatem din schemă complet, Republica Moldova are şansă să mergem în Europa, avem şansa să avem drumuri, apă, canal, să trăim ca lumea. Deci Transnistria pe noi ne frânează.”

Europa Liberă: Vă întrebam despre acest zvâcnet între Est şi Vest, între Răsărit şi Occident. Cum credeţi, de ce, în acest moment, cetăţenii încă se mai divizează şi pe acest criteriu, când vine vorba despre vectorul politicii externe?

Alexei Busuioc: „Iar Transnistria este la mijloc. Lucrează mulţi în Rusia. Dar lucrează în Rusia, de aceea că noi nu putem pleca în Europa să lucrăm. De exemplu, admitem, nu e cel mai bun lucru să plecăm, dar deja dacă pleacă oamenii la lucru ca să-şi întreţină familia, pleacă mai mult în Moscova, pentru că au
liber accesul acolo, dar sunt fugăriţi şi se atârnă faţă de noi ştim noi cum... Noi, care avem aici o populaţie de vreo trei milioane, zece procente cred că foarte rău vorbesc, dacă nu mai mult chiar, douăzeci de procente vorbesc foarte rău româna. Sunt şi moldoveni rusificaţi. De-atâta pe mine mă miră lucrul acesta: cum aceştia, care numai vin acolo, adică lucrătorii trebuie să ştie limba rusă la perfecţie, altfel tu nu dai examenul şi te duci acasă... Sunt nişte lucruri strigătoare la cer, nu ştiu, poate cineva se împacă...”

Europa Liberă: Dacă Bruxelles-ul acceptă liberalizarea regimului de vize pentru Republica Moldova, situaţia poate să încline într-o altă direcţie?

Alexei Busuioc: „Da, da. Sunt sigur.”

Europa Liberă: Ce-ar însemna regimul fără vize?

Alexei Busuioc: „Ce-ar însemna? Regimul fără vize ar însemna trei luni fără viză, libera circulaţie în comunitatea europeană, ca şi în spaţiul CSI. Şi atunci foarte mulţi de-ai noştri vor avea criteriul de comparaţie dintre Rusia (cum se poartă cu ei) şi Europa.”

Europa Liberă: Apar intenţiile acestea de a convoca un referendum referitor la o eventuală integrare a Republicii Moldova în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Se vorbeşte mult despre această Uniune Euroasiatică. Vrea cetăţeanul Republicii Moldova să participe la un asemenea plebiscit şi ar dori o asemenea apropiere?

Alexei Busuioc: „Vă spun eu. Atunci vor participa şi transnistrenii, toţi, şi balanţa va înclina într-adevăr înspre CSI... Noi nu suntem în poziţii de egalitate. Deci, în spaţiul CSI, tu la ora actuală poţi circula fără viză şi poţi să te duci să-ţi găseşti de lucru, nu ştiu, în Rusia şi aşa mai departe. Dar în spaţiul occidental tu nu ai acces. Eu aş face referendumul acesta după ce am avea libera circulaţie în comunitatea europeană pe trei luni (ca şi în CSI) şi după trei-patru ani după ce avem libera circulaţie în spaţiul Schengen şi în Rusia, atunci se poate de făcut referendumul. La ora actuală, nu poţi să-l faci, pentru că nu suntem pe aceeaşi greutate. Acolo poţi să te duci, dar în partea aceea nu poţi să te duci. Şi de-atâta omul vrei-nu vrei are să aleagă acolo unde poate să se ducă, unde are acces.”