Eduard Muşuc: „mizăm pe conştiinţa deputaţilor, nu doar pe votul politic al fracţiunilor.
Despre ultimele noutăți în cazul vânătorii din Fălești a stat de vorbă Vasile Botnaru cu deputatul comunist Eduard Mușuc, al cărui partid nu vrea doar comisie de anchetă, ci demiterea procurorului general și altor demnitari.
Europa Liberă: Ce dovezi aveţi dumneavoastră că a greşit procurorul general, dar, mai ales, vicepreşedintele Parlamentului căruia, la fel, îi cereţi să accepte demisia sau majoritatea parlamentară să-l demită? Or, toată lumea se va întreba cât de legală este procedura aceasta fără o bază factologică.
Eduard Muşuc: „Bine, răspunsul este la suprafaţă. Procurorul general împreună cu conducerea unor instanţe de judecată, a reprezentanţilor Parlamentului, a membrilor guvernului, a participat la o vânătoare ilegală şi au ascuns un omor, lucru despre care s-a aflat practic din presă. Şi pentru asigurarea unei anchete parţiale, sigur că el personal trebuia să demisioneze. Dar, dacă nu doreşte lucrul acesta, înseamnă că trebuie demis. De alte dovezi nici nu avem nevoie. Ele practic sunt la suprafaţă.”
Europa Liberă: Dar nu există o decizie a judecăţii care să confirme ilegalitatea vânătorii. Şi mai există aluzia directorului de la „Moldsilva” care spune că acolo mereu s-a vânat, inclusiv până la 2009.
Eduard Muşuc: „Foarte bine. Dar există faptul omorului, care este incontestabil. Şi anume de la lucrul acesta pornim. Faptul ascunderii acestui omor, muşamalizării acestui caz... - şi aici este foarte important ca ancheta să fie una imparţială şi profesionistă, fără implicarea factorului fie politic, fie personal. Dar, pornind de la faptul că procurorul general a participat personal şi nemijlocit la această vânătoare, sigur că el, ca conducătorul acestei instituţii, care supraveghează, monitorizează activitatea oricărui procuror, sigur că trebuie să-şi dea demisia imediat, pentru ca să nu fie influenţată această anchetă.”
Europa Liberă: Demersul este adresat evident susţinătorilor, dar totuşi trebuie să aveţi un număr X de voturi ca să obţineţi ceea ce v-aţi propus. V-aţi gândit la tactici, la parteneri în acest vot?
Eduard Muşuc: „Eu nu aş fi de acord că demersul este adresat susţinătorilor. Deoarece vă asigură că această poziţie este susţinută de mai bine de 90% de populaţie. Toată lumea este revoltată. Sigur că opinia publică este clară în acest sens. Dar în ceea ce priveşte susţinătorii în cadrul Parlamentului, mizăm pe conştiinţa deputaţilor, nu doar pe votul politic al fracţiunilor. Şi sunt convins că vor fi voturi separate în cadrul mai multor fracţiuni, inclusiv în cadrul fracţiunii PD, de ce nu?”
Europa Liberă: Domnule Muşuc, dar până acuma s-au mai făcut tentative să i se încrimineze domnului Plahotniuc, în special, nişte lucruri care nu au fost probate. De ce credeţi că acum s-ar putea să fie mai eficient acest demers?
Eduard Muşuc: „Acuma situaţia, cum să vă zic, este mai puţin legată de lucrurile personale ale domnului Plahotniuc. Situaţia este legată de un caz grav, un caz evident, un caz în care este clară situaţia. Şi sigur că pentru toată lumea este clar că procurorul general trebuie demis. Iniţial chiar şi o fracţiune din cadrul Parlamentului a cerut demiterea tuturor participanţilor la acel aşa-numit vânat în „Pădurea Domnească”. Dar se vede că acuma şi-au schimbat poziţia. E treaba lor. Vom vedea cum se vor comporta în cadrul şedinţei Parlamentului.”
Europa Liberă: În continuare, ce aveţi de gând să faceţi în sesiunea care iată se va derula în mod normal? Veţi insista pe alegeri anticipate?
Eduard Muşuc: „Pentru sesiunea aceasta sigur că noi am avut şi avem un program complex pe toate dimensiunile, şi în direcţia economică, şi în direcţia socială, şi în direcţia cadrului democratic sau instituţiilor democratice. Şi avem, pregătim şi iniţiative legislative, dar cazul acesta sigur că va influenţa agenda Parlamentului, şi agenda de activitate a fracţiunii noastre. La moment pot să vă zic că în prima fază ne limităm la iniţiativa care a fost lansată de 1/3 de deputaţi privind convocarea şedinţei extraordinare a Parlamentului cu demiterea necondiţionată a procurorului general şi a prim-vicepreşedintelui Parlamentului. După aceasta vom vedea cum... Nu putem fi siguri în rezultatul fie pozitiv, fie negativ al acestei şedinţe şi sigur că deja după finalizarea acestei şedinţe vom decide cum procedăm mai departe.”
Europa Liberă: În interiorul Parlamentului părerile s-au împărţit. Foştii dumneavoastră colegi, care au devenit independenţi, înclină să accepte o comisie care să cerceteze circumstanţele. Credeţi că i-aţi putea convinge pe foştii colegi care au făcut parte din fracţiunea dumneavoastră să voteze cu dumneavoastră? Sau apelaţi doar la conştiinţa lor?
Eduard Muşuc: „Dumneavoastră nu aţi formulat corect întrebarea. „Foştii colegi care au devenit independenţi” nu este corect. Foştii colegi care au devenit dependenţi – astfel e corect.”
Europa Liberă: Accept acest joc de cuvinte.
Eduard Muşuc: „Da, ei nu mai sunt independenţi în ceea ce fac. Iarăşi ne vom vedea în cadrul Parlamentului, vom încerca să vorbim cu fiecare fracţiune, fiecare grup parlamentar, fiecare deputat în parte. Şi după aceasta fiecare îşi va decide poziţia politică personală. Este greu acuma de spus, deoarece există nişte chestiuni politice care mai puţin afectează poate societatea. Dar cazul acesta este unul grav. Este unul evident. Şi aici eu cred că mai mulţi deputaţi se vor gândi, în primul rând, la poziţia lor personală, la atitudinea lor personală. Şi factorul politic în cadrul fracţiunii poate să nu domine în cazul acesta. Vom vedea.”
Europa Liberă: Totuşi nu sunteţi un om romantic. Sunteţi un om pragmatic şi de aceasta aş vrea să vă întreb cum vedeţi astăzi aşezate voturile? În favoarea demersului dumneavoastră sau în favoarea demersului făcut de premierul Filat care vrea o comisie care să cerceteze? Şi Alianţa, în general, sprijină această poziţie, nu?
Eduard Muşuc: „Eu aş zice că situaţia este cincizeci la cincizeci, după părerea mea, reieşind, din o analiză mai puţin romantică şi mai mult pragmatică. Situaţia într-adevăr este una cincizeci la cincizeci. Dar în ceea ce priveşte comisia, exista şi o zicală în timpurile sovietice: „Dacă vrei să îngropi o cauză, formează o comisie”. Ancheta nu se face de comisia parlamentară. Ancheta se efectuează de către anchetatori şi sub monitorizarea Procuraturii Generale, ceea ce înseamnă că anume această anchetă contează, deoarece anume această anchetă analizează toate probele, discută cu toţi martorii, acumulează toate materialele pentru dosarul respectiv. Şi în formă de concluzie se transmit aceste materiale în instanţa de judecată, pentru aprobarea deciziei finale.
Nu comisia parlamentară se ocupă de toate chestiunile acestea. Iniţierea unei astfel de iniţiative – scopul constă în deplasarea accentelor, în iarăşi muşamalizarea cazului. De ce se cere demiterea procurorului general? Anume pentru ca ancheta principală să nu fie influenţată sau să fie mai puţin influenţată. Şi să conducă la găsirea acelui adevăr: ce s-a întâmplat acolo, cine se face vinovat? Şi după aceasta sigur că aplicarea pedepsei pentru persoanele în cauză.”
Europa Liberă: Într-un alt procuror veţi avea mai multă încredere? Veţi fi sigur că ancheta se va face corect?
Eduard Muşuc: „Cel puţin, pot să vă spun că în procurorul acesta nu avem nicio încredere.”
Europa Liberă: Dar dacă se va face totuşi o comisie care va supraveghea cumva şi activitatea anchetatorilor, veţi participa, veţi profita de această ocazie să vă uitaţi în dosar?
Eduard Muşuc: „Comisia parlamentară nu are dreptul să supravegheze activitatea anchetatorilor.”
Europa Liberă: Dar, cel puţin, are dreptul să îi cheme la raport, să îi întrebe dacă au colectat corect probele.
Eduard Muşuc: „Pârghiile acestei comisii vor fi foarte limitate. În ceea ce priveşte ingerinţele în activitatea anchetatorilor şi chiar şi procuraturii, practic nu va avea această comisie dreptul de a interveni în anchetă. Aşa ceva nu este prevăzut nici în lege, nici în Constituţie.”
Europa Liberă: Deci presupun că nu veţi vrea să participaţi?
Eduard Muşuc: „Eu nu aş zice acuma. Nu pot să vorbesc în numele fracţiunii. Urmează ca această decizie să se aprobe în cadrul fracţiuni şi după aceasta vom avea o poziţie oficială în acest sens.”