Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.
La Chişinău, Asociaţia Sociologilor si Demografilor va prezenta rezultatul unui studiu intitulat „Anul 2012 în opinia populației din Republica Moldova”.
Ministrul de externe Iurie Leancă se va afla astazi la Bucureşti, într-o vizită de lucru. Şeful diplomaţiei moldoveneşti se va întilni cu omologul său, Titus Corlăţean, si pe agenda se afla convorbiri despre relaţiile bilaterale, dar si despre relaţiile dintre Chişinău şi Bruxelles.
Din agenda internaţională este de notat vizita la Moscova a secretarului general al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, Angel Gurria.
La Harkov continuă procesul Iuliei Timoşenko.
Premierul conservator al Marii Britanii va rosti un discurs la Haga despre relaţia ţării lui cu Uniunea Europeana, un discurs ce ar putea fi interesant din perspectiva dezbaterilor de la Londra legate de politica financiară a Uniunii Europene promovată de Germania si Franţa şi căreia Marea Britanie i se opune. Curentul euro sceptic este, de altfel, destul de răspîndit în partidul premierului londonez.
În Statele Unite, la Pak City, se desfăşoară Sundance Film Festival, un festival creat de Robert Redford si care are secţiuni importante si de filme de fictiune si documentare si de animaţie şi de filme scurte. Printre ţările care au filme in diferite categorii ale competiei sunt Rusia, Serbia, Georgia, Croaţia, Pakistan, Afganistan si Iran. Filme moldoveneşti nu vor fi…
Si daca ne uitam doar in fugă pe agenda de simbata si duminica, doua evenimente atrag atentia - actiunea de protest in memoria jurnalistei Anastasia Baburova si a avocatului pentru drepturile omului Serghei Markelov, de la uciderea cărora la Moscova se implinesc miine 4 ani.
Iar duminică şi luni patriarhul Georgiei, Ilia, se va afla la Moscova.