„Un cal pentru o găină”

Corupție la nivel înalt în Bulgaria.


Dacă în Moldova demnitari moldoveni vânează în rezervații naturale, în Bulgaria unii par să-și însușească terenuri din rezervațiile naturale pentru a-și face case de vacanță. Suspiciunile au apărut datorită unor proteste ale ecologiștilor. Dar autoritățile de la Sofia au răspuns prin declanșarea unei anchete parlamentare împotriva fostului premier socialist Serghei Stanișev și cîtorva foști miniștri. Relatează de la Sofia Petio Petkov.

Fostul premier și lider al Partidului Socialist Serghei Stanișev, un viceprim-ministru și trei miniștri din guvernul său vor fi audiați la Comisia parlamentară anticorupție la nivel înalt în legătură cu schimbările de terenuri de tip de genul „un cal pentru o găină” în zone turistice.

Acțiunea anticorupție, lansată la trei ani și jumătate de la căderea guvernului Stanișev, a fost însă provocată de ultimele scandaluri cu schimbări și vânzări de terenuri în rezervațiile naturale pe litoral și în zona stațiunilor montane în care sunt implicați miniștri din guvernul Borisov.

Schimbările de terenuri în perioada guvernării lui Stanișev, după cum afirmă actualul ministru al agriculturii Naidenov, au adus pagube între 1 și 3 miliarde euro și au atras la vremea respectivă sancțiuni din partea Comisiei europene.

Printre promisiunile cu care a căștigat alegerile partidul GHERB al ex-generalului Boiko Borisov, a figurat și cea despre reconsiderarea în justișie și anularea tuturor deciziilor administrative care au permis schimbări de terenuri scumpe cu altele de mică valoare. Promisiunile însă au fost uitate. Ceva mai mult, actualii guvernanți au continuat practicile murdare aplicate de foștii comuniști în favoarea unor companii apropiate.

În ajun de An nou ecologiștii au bătut semnalul de alarmă și au informat despre vânzări de terenuri ocrotite în apropierea orașului Sozopole pe litoralul Mării negre. În numai 3-4 zile terenurile au fost cumpărate la preț de nimic, revândute mult mai scump, scoase toate documentele pentru construcția unui sat de vacanță și utilajele au început netezirea terenului.

La aceasta s-a adăugat extinderea, într-o rezervație naturală, a părtiilor în stațiunea Bansko unde au și fost organizate proteste antiecologiste la care au participat șefa parlamentului Țaceva și ministrul de interne Țvetanov.

Cele cîteva cazuri noi au scos la iveală faptul că amendamentele prin care urmau su fie reparate abuzurile din perioada guvernării lui Stanișev, au permis de fapt continuarea proiectelor cu elemente de corupție, începute cu 4-5 ani în urmă.

La Sofia, Burgas și în multe alte orașe bulgare în zilele precedente au avut loc marșuri de protest cu mii de participanți. Societatea civilă cere interzicerea construcțiilor pe toate plajele și în zonele ocrotite în apropierea litoralului și a stațiunilor montane.