54 de guverne ar fi susținut CIA în interogarea suspecților de terorism

„Fundația pentru o societate deschisă” înființată de miliardarul și filantropul american George Soros spune că 54 de guverne ale lumii au ajutat Agenția Centrală de Informații a Statelor Unite (CIA) să interogheze suspecți de terorism în secret după atacurile teroriste de la New York și Washington din septembrie 2001. Printre țările est-europene care au participat activ la program, găzduind centre secrete de detenție, sunt menționate România, Polonia și Lituania. Guvernele acestor țări și ale altora menționate în noul raport au negat mereu că ar fi participat la programul CIA, despre care raportul, ca și alte rapoarte anterioare pe aceeași temă, spune că ar fi inclus torturarea unor suspecți.