Atentat eşuat la viaţa unui critic danez al Islamului

Presa daneză relatează că un atacator necunoscut a încercat să-l împuște pe scriitorul Lars Hedegaard, un proeminent critic al Islamului.

Atacatorul ar fi venit acasă la Hedegaard pretinzând că ar aduce un pachet, ar fi tras cel puțin un foc înspre scriitor, dar a dat greș.

Hedegaard conduce Societatea Daneză pentru Libertatea Cuvântului care a organizat întâlniri publice și lecții anti-islamice. Scriitorul a fost amendat de autoritățile daneze cu echivalentul a 1 mie de dolari în 2011 pentru remarci ofensatoare despre musulmani.