Miezul discuţiei nu este eternul steag în zonele ciclonice ale meteorologiei electorale, ci problema regionalizării şi tot mai apropiatele negocieri pentru schimbarea Constituţiei.
Politicienii numără de departe aceleaşi steaguri din secuime, dar au ajuns la rezultate diferite. Ţinutul secuiesc, plasat convenabil în nord, unde se află, ni se spune, Polul frigului, mereu acoperit de ceţurile politicii, este semnalizat ca o stâncă periculoasă ieşită din mijlocul apelor, cu trâmbiţe, torţe, faruri şi steaguri. Autenticitatea etnică şi de aspiraţii a secuilor stârneşte discuţii alunecoase care i-au lăsat pe mulţi ologi. Poate şi pentru că nu ar fi trebuit să le poarte într-o Europă multietnică şi cu tot mai puţine graniţe. Dar miezul discuţiei nu este eternul steag smuls de pe catarg în zonele ciclonice ale meteorologiei electorale, ci problema regionalizării şi tot mai apropiatele negocieri pentru schimbarea Constituţiei.
Guvernul lui Victor Ponta este nevoit să reia o discuţie care a colmatat, împreună cu corupţia instituţionalizată, nepotismul şi prostia, bazinul electoral al Partidului Democrat Liberal. Dar ideea regionalizării e veche încă din ultimii ani de mandat ai lui Adrian Năstase şi nici atunci nu a provocat pagube mai mici. Dar ce nu face foamea din omul politic? Fiecare partid care se consideră proprietarul unei majorităţi electorale decisive reia această discuţie, cu un ochi pe bani europeni şi cu altul pe resursele locale. Toţi ştiu să se pună bine în lumina demagogiei naţionalist-patriotarde, ca să orbească electoratul. Şi când spun toţi mă gândesc nu doar la majoritatea de la Bucureşti, ci şi la cea de la Budapesta.
Regionalizarea ar putea însemna, teoretic, un mai bun control al banului public, o eficienţă mai mare a luptei împotriva corupţiei, o clarificare a circuitului finanţelor publice locale şi o capacitate mai mare de a susţine proiecte zonale. Actuala formă de organizare administrativ teritorială este un fiasco. Drumurile judeţene către Direcţia Naţională Anticorupţie sunt pline de mâzga bunelor intenţii. Toţi cei care au intrat, accidental sau cu treabă, în curtea puterii absolute locale au abandonat orice speranţă, agăţându-se doar de aceea că vor ieşi teferi. În consiliile judeţene, sfinţii te mănâncă cu tot cu proiecte, documentaţie şi idei de afaceri, până să ajungi la finanţările europene. Dacă sapi sub tălpile tartorilor locali găseşti umerii interlopilor care îi cară în spinare şi se bucură de firimiturile grase, scăpate de gurile superioare ale partidului şi statului.
O imensă armată de soldaţi de teracotă patrulează prin subterane, gata oricând să-şi schimbe stăpânii, dacă interesele de familie o cer. Regionalizarea distruge reţelele de influenţă din judeţe şi recalibrează mafiile locale. Trebuie trasate alte teritorii iar taxele şi impozitele negre locale îşi vor schimba destinatarii, lăsând în urmă multe zone amputate sau sfâşiate până la subterane. Totul trebuie redefinit şi e valabil şi în acest caz, ca şi în cel al delimitării circumscripţiilor electorale, că nu hărţile contează, ci mâna care le desenează.
Au fost mereu prea mulţi satrapi pe care nu-i mai încăpeau judeţele iar schimbarea, de se va face, va curăţa semnificativ menajeria politică de indecişi sau liber-schimbişti, de pofticioşi şi oportunişti. Ei vor fi înlocuiţi, foarte probabil, cu alţii asemenea pentru că partidele au nevoie de astfel de oameni pentru a face sacrificiile mai uşoare. Trebuie să ne aşteptăm la execuţii politice fără autor, dar cu mulţi spectatori pentru marcarea cu sânge a noilor teritorii. După aceleaşi principii, poliţiştii, atenţi la semnele de cedează trecerea şi la priorităţile de dreapta, de stânga sau la sensul giratoriu, vor schimba doar la comandă culorile semafoarelor, că poate galbenul e prea portocaliu iar roşu prea bate către verde.
Magistraţii nu vor mai putea juca jocuri atât de mari pe mize atât de mici ca până acum. Trebuie să-şi rescrise listele de excepţii şi să creeze noi circumstanţe atenuante. De asemenea, noile coduri trebuie tăbăcite bine în baia proaspătă de acid a intereselor regionale, să devină mai flexibile. Pentru că ce e un judecător dacă nu ştie să profite de măreţia dreptului în care toate legile lasă loc de interpretare, după cum spunea vara trecută şeful Curţii Constituţionale. La rândul lor, armatele de procurori trebuie să înveţe noi principii de supravieţuire şi noile ierarhii din mediul penal. Nu odată s-a dovedit că ei dau noi sensuri cuvintelor de corupţie şi complicitate, poate de aceea au devenit campionii neînceperii urmăririi penale şi sunt primii care vor să-şi bage în puşcărie criticii.
Partidele înseşi vor fi nevoite să bricoleze noi organizaţii regionale şi nu ar fi de mirare ca broaştele care până acum şi-au umflat foalele să semene cu boii, să crape în sute de bucăţi spre fericirea abulicilor. Penalii şi combinatorii, după cum ştim, sunt impunibili şi fac, de cele mai multe ori, jocurile în partid. Conştiinţa lor pestriţă i-a făcut mai atenţi, mai adaptabili, mai rezistenţi la mişcările tectonice şi la jocul majorităţilor, devenind practic indispensabili în metabolismul politicii româneşti, ca băile de nămol sau chirurgia invazivă. Este, aşadar, evident că o schimbare a liniei orizontului pe harta intereselor locale îi va pune în inferioritate pe cei care şi-au calibrat busolele şi radarele conform cartografiei de până acum. Vor fi necesare noi stategii politice pentru că, întotdeauna, reorganizările politice au produs şi restructurarea maselor de manevră pe baza intereselor personale.
Primul semnal seismic al nemulţumirii faţă de harta regiunilor a fost cel al adoptării bugetului în care UDMR nu a avut niciun cuvânt de spus deşi „avea doar o sută de amendamente” pe care majoritatea le-a ignorat. Cum îi ignoră de când a contestat pactul politic preelectoral şi a lăsat UDMR-ul „fără coledzi”. De altfel, UDMR a promis că va vota împotriva modificării statutului parlamentarilor, lege retrimisă de preşedinte pentru rediscutarea în Camere. Poate de aceea Uniunea a scos din joben steagurile secuimii, o etnie de 532 de persoane conform recensământului din 2002 care a fost modificată genetică nu doar să ţină UDMR-ul la respect, ci şi să ajute UDMR-ul să-i ţină pe alţii la respect.
Dezbaterile comisiei pentru revizuirea Constituţiei cu societatea civilă vor începe, probabil, săptămâna viitoare, iar dezbaterile parlamentare - peste două săptămâni. Este ocazia în care ar putea fi pusă în discuţie ideea modificării articolului unu care prevede că România „este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Singurul etnic maghiar vizibil este consilierul onorific pe probleme juridice al Premierului, Frunda Gyorgy, care a spus în mod explicit că articolul 1 este caduc într-o Europă în care tind să dispară graniţele iar bugetul naţional să fie redactat la Bruxelles. Stranie prezenţa lui Frunda Gyorgy de-a dreapta unei majorităţi pentru care primul articol este sacrosanct şi de ne-negociat. Poate că vrea să demonstreze că zarurile pot şi trebuie aruncate de mai multe ori pentru a obţine combinaţia câştigătoare.
Steagul secuiesc, la urma-urmei, este un simbol caduc agitat de nostalgici care cred că e suficient să dezgropi trecutul pentru ca el să reînceapă să trăiască. Este un steag care nu descoperă nicio stare de spirit, nici vreo criză identitară ci mai degrabă cât de vulnerabile sunt mentalităţile care au aruncat sub preşul istoriei marile dileme şi contradicţii.
Suntem bântuiţi de aceleaşi fantome care au dat mereu o largă şi mai mereu sulfuroasă respiraţie naţională unor programe politice altminteri subţiri şi afazice. În această perioadă aburii naţionalismului ascund foarte bine şi de-o parte, şi de alta, tensiunile produse de perspectiva regionalizării şi frustrările UDMR care doar astfel, prin intermediari, mai poate influenţa guvernarea. Cu toţii îşi ascut săbiile cele mari, să decupeze harta şi Constituţia după chipul şi asemănarea lor.