Iranul neagă implicarea în atentatul de la Burgas

Iranul spune că nu a fost implicat în nici un fel în atentatul terorist de anul trecut de la Burgas, soldat cu moartea unor turiști israelieni și a unui șofer de autobuz bulgar. „Nu avem nimic de-a face cu acel atac. Suntem împotriva oricărei forme de terorism și condamnăm asemenea acțiuni”, a spus ambasadorul iranian la Sofia, Gholamreza Bageri, citat de Reuter. Declarația vine după ce marți autoritățile bulgare au anunțat că atactul din stațiunea de la Marea Neagră a fost pus la cale de milițiile islamiste Hizbollah, care operează în Liban cu sprijin iranian. Implicarea Hizbollah în atentat a fost confirmată și de serviciile de informații israeliene.