Într-un gest fără precedent în ultimii 600 de ani, Papa Benedict al XVI-lea spune că nu-şi mai poate îndeplini responsabilităţile, avînd în vedere vârsta sa înaintată.
Papa Benedict al XVI-lea a anunţat că îşi părăseşte fotoliul pontifical. Este prima data în ultimii 600 de ani cînd un suveran pontif face un astfel de gest, care i-a surprins pe credincioşi, pe politicieni şi pe cardinali. Cardinalul Ratzinger a devenit Papa Benedict al 16-lea la vârsta de 78 de ani, fiind cel mai in vârstă suveran pontif ales in 2005. Mai multe de la Oana Serafim:
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, a anunţat raţiunile pentru care Papa Benedict, în vîrstă de 85 de ani, a decis să renunţe la obligaţiile sale:
A spus purtătorul de cuvânt al Vaticanului. Anunţul Papei a fost făcut cu voce tremurândă, în limba latină:
„Am ajuns la convingerea că puterile mele, avînd în vedere vârsta mea înaintată, mă lasă şi nu mai pot să îmi îndeplinesc responsabilităţile ce mi-au fost date.”
Fratele suveranului pontif a declarat presei că pentru Papa Benedict devenise din ce în ce mai greu să păşească şi că doctorul i-a recomandat să nu mai meargă în călătorii lungi.
Papa Benedict a fost ales în 2005 să conducă destinele a peste un miliard de creştini romano-catolici din lume. Cum privesc ei decizia anunţată astăzi?
„Pentru un Papă este o misiune privilegiată şi cred că el trebuie să aibă capacitatea de a dărui, de a se dărui şi cred că asta mai poate face. Cred că e o ruşine pentru noi.”
„Am fost dea dreptul şocaţi cînd am auzit. Şi acum când ne gândim mai bine, poate că nu va fi aşa un dezastru, aşa cum am gândit la început. Poate că avem nevoie de cineva mai tânăr. De un aer proaspăt în biserica catolică.”
Pentru cancelarul Germaniei, Angela Merkel, Papa Benedict rămîne un gânditor de excepţie, iar gestul său de acum o umple de respect:
Şi ce va urma acum? Corespondenta noastră Claire Bigg l-a întrebat pe Kishore Jayabalan, care conduce biroul de la Roma al institutului american Acton pentru studiul religiei şi libertății:
„Acum se va întruni colegiul cardinalilor. Papa a anunţat că îşi va părăsi funcţia pe 28 februarie la ora 8 dimineaţa, aşa că apoi acest conclav se poate reuni oricând, după acest moment. Întrebarea care se pune este dacă Papa va participa la acest conclav. El s-ar putea să îi lase pe ceilalţi cardinali să decidă, dar pe de altă parte, el este încă Episcopul Romei şi ar putea participa la alegerea noului papa şi asta ar putea fi extrem de interesant.”
Ar putea demisia Papei să aibă o influenţă negativă asupra Vaticanului? a fost întrebat expertul de la Roma: