Nu trebuie foarte multă perspicacitate ca să vedem cine trage foloase din exacerbarea acestor situaţii de criză create artificial.
Starea permanentă de isterie pare să reprezinte modul de existenţă pe care şi-l doresc politicienii şi mass-media din România. Totul e ca lumea să stea mereu sub presiune, să aibă impresia că asistă la încleştări pe viaţă şi pe moarte, în care se joacă însuşi viitorul fiinţei naţionale. Fierberea durează două, maximum trei-patru zile, după care subiectul în cauză e brusc abandonat şi se trece la altă temă, şi ea – fireşte – fierbinte şi vitală pentru destinul naţiei. Astfel, am avut mai întîi – mă refer la ultima săptămînă – o explozie de naţionalism în legătură cu posibila autonomie a ţinutului secuiesc. Dincolo de anumite fapte care ar fi trebuit analizate la rece, toată povestea s-a dovedit a fi fost „umflată” artificial, în buna tradiţie a naţionalismului ceauşist, cînd ni se spunea să ne băgăm minţile în cap pentru că ungurii vor să ne ia Transilvania iar sovieticii vor să ocupe Moldova. Mai toate televiziunile de ştiri şi multe ziare au promovat un discurs inflamat, de tipul „tupeul provocator iredentist-şovin unguresc, în contrast cu inteligenţa şi blîndeţea poporului român”. Guvernul lui Victor Ponta a fost beneficiarul acestei operaţiuni mediatice, el apărînd în postura de apărător dîrz al intereselor neamului.
Pe cît de furtunos izbucnise, pe atît de neaşteptat s-a stins disputa legată de steagul secuiesc pentru a lăsa loc alteia, despre care avem, iarăşi, toate motivele să credem că a fost provocată artificial. Este vorba de bugetul Uniunii Europene pentru anii 2014-2020 şi de cei 40 de miliarde de euro atribuiţi României. Nici nu apăruse bine comunicatul şi premierul Victor Ponta îşi exprima profunda dezamăgire făcîndu-l vinovat pe Traian Băsescu de ceea ce primul ministru consideră a fi un eşec al României în negocierile de la Bruxelles. Reproşul făcut de Ponta a fost semnalul declanşării unor violente atacuri la adresa preşedintelui Băsescu, căruia i s-au pus în cîrcă, din nou, toate păcatele şi toate mîrşăviile posibile. De data aceasta însă Ponta ar fi trebuit mai degrabă să se supere pe socialistul François Hollande, deoarece preşedintele francez a promis marea cu sarea în ce priveşte orientarea Uniunii Europene, pentru ca, foarte repede, să accepte că e nevoie totuşi de o politică de austeritate şi să voteze şi el un buget redus al Uniunii. În aceste condiţii, România a obţinut cu vreo 6 miliarde de euro mai mult ca în precedentul exerciţiu bugetar, aşa încît reproşurile adresate lui Băsescu sunt fără obiect. Problema e alta: degeaba vin aceşti bani dacă România nu reuşeşte să-i acceseze, aşa cum s-a întîmplat din 2007 încoace, cînd rata absorbţiei a fost ridicol de mică.
Şi această tevatură a durat vreo trei zile pentru ca apoi să reintre în neant. Nu trebuie foarte multă perspicacitate ca să vedem cine trage foloase din exacerbarea acestor situaţii de criză create artificial. Şi nici ca să constatăm că noi suntem cei care pierdem.
Pe cît de furtunos izbucnise, pe atît de neaşteptat s-a stins disputa legată de steagul secuiesc pentru a lăsa loc alteia, despre care avem, iarăşi, toate motivele să credem că a fost provocată artificial. Este vorba de bugetul Uniunii Europene pentru anii 2014-2020 şi de cei 40 de miliarde de euro atribuiţi României. Nici nu apăruse bine comunicatul şi premierul Victor Ponta îşi exprima profunda dezamăgire făcîndu-l vinovat pe Traian Băsescu de ceea ce primul ministru consideră a fi un eşec al României în negocierile de la Bruxelles. Reproşul făcut de Ponta a fost semnalul declanşării unor violente atacuri la adresa preşedintelui Băsescu, căruia i s-au pus în cîrcă, din nou, toate păcatele şi toate mîrşăviile posibile. De data aceasta însă Ponta ar fi trebuit mai degrabă să se supere pe socialistul François Hollande, deoarece preşedintele francez a promis marea cu sarea în ce priveşte orientarea Uniunii Europene, pentru ca, foarte repede, să accepte că e nevoie totuşi de o politică de austeritate şi să voteze şi el un buget redus al Uniunii. În aceste condiţii, România a obţinut cu vreo 6 miliarde de euro mai mult ca în precedentul exerciţiu bugetar, aşa încît reproşurile adresate lui Băsescu sunt fără obiect. Problema e alta: degeaba vin aceşti bani dacă România nu reuşeşte să-i acceseze, aşa cum s-a întîmplat din 2007 încoace, cînd rata absorbţiei a fost ridicol de mică.
Şi această tevatură a durat vreo trei zile pentru ca apoi să reintre în neant. Nu trebuie foarte multă perspicacitate ca să vedem cine trage foloase din exacerbarea acestor situaţii de criză create artificial. Şi nici ca să constatăm că noi suntem cei care pierdem.