Directorul CNA, Viorel Chetraru, „locuieşte într-o casă de milioane” (Ziarul de Gardă)
Presa de astăzi, după cum şi era de aşteptat, dedică spaţii largi ieşirii de ieri la rampă a prim-ministrului. Evenimente de asemenea anvergură polarizează clar inclusiv taberele jurnaliştilor locali, un ochi atent reuşind să desluşească printre rânduri patima scribilor pentru interesele unui grup politic sau altul de pe scena politică moldovenească. Fie că este vorba despre deturnarea vădită a sensului evenimentelor, accentuarea unor aspecte sau chiar despre ignorarea unor detalii importante, presa noastră este pusă zilele acestea încă o dată în faţa unui stress-test de profesionalism.
Adevărul titrează pe prima pagină: „Alianţa de guvernare în moarte clinică” şi pune degetul pe rană, citez – „Analiştii spun că e posibilă o resetare, dacă PD îl retrage pe Vlad Plahotniuc de la conducerea ţării”, citat închis. Mai multe detalii le găsiţi în ziarul Adevărul.
Tot acolo, cei pasionaţi de film vor putea citi o relatare a Anei-Maria Ichim de la Festivalul de film de la Berlin, unde în competiţie se află şi un film românesc – „Poziţia copilului”. Pun pariu că acesta nu va ajunge şi pe ecranele de la noi.
Un premiu simbolic pentru consistenţă jurnalistică vreau să-l acord ediţiei de astăzi a Ziarului de Gardă.
Chiar pe prima pagină, aflăm că directorul CNA, Viorel Chetraru „locuieşte într-o casă de milioane, construită pe un teren sechestrat anterior de către CCCEC, cumpărată anul trecut de la soacra sa”. Interesant este că domnul Chetraru a devenit oficial posesorul casei evaluate la circa 5 milioane de lei la două zile după ce a fost selectat drept director al Centrului Naţional Anticorupţie. Mai multe detalii, inclusiv despre declaraţia modestă pe avere a directorului CNA le aflaţi din articolul întitulat (Anti)corupţie în familie.
Acelaşi Ziarul de Gardă nu lasă să se răcească şi subiectul vânătorii din Pădurea Domnească, publicând în ediţia de azi un articol mare acestui subiect care a zguduit din temelii metabolismul politicii moldoveneşti. Cred că este cel mai bine documentat material apărut la acest subiect în presa noastră. Autorul – Victor Moşneag.