În care pătrundem în universul misterios al cerşetoriei.
Eu: De la ce să fi pornit? De la un caz concret: fie auzit, fie văzut, fie citit, fie urmărit la PRO TV – nu-mi mai amintesc. Dar a fost un caz real concret.
Tu: Dă-i drumul că se consumă timpul! Se consumă timpul şi timpul este...
Eu: Timpul este... eu ştiu ce este, numai că timpul este, dar acela nu este! Ascultă, deci, un dialog: „Şi cum, domnule, îţi iese ceva, dacă stai aşa, la colţ de stradă, cu şapca pusă cu gura în sus, jos la picioare şi aşteptând?” – El: „Să ştii că-mi iese!” – Eu: „Şi ce-ţi iese?” – El: „Dacă stau să judec bine, lunar mă aleg cu patru sute, patru sute cincizeci de lei.” – Eu: „Ooo, dar eşti formidabil, domnule!” – El: „Ce să-i faci? Pensia mică, facturile mari, e musai să le achit! Altfel mă zboară din apartament!” – Eu: „Tocmai asta-i şi situaţia mea: pensia mică, facturile mari, de nu azi-mâine mă zboară din apartament.” – El: „Ce vorbeşti, domnule? Vino în branşa noastră!” – Eu: „Chiar că ! Asta mi-o mai rămas s-o fac... Dar n-aş vrea să cobor atât de jos.” – El: „Cum, adică, atât de jos? Să urci, să urci, nu să cobori!” – Eu: „Dar cum: a cerşi nu este o umilire? O umilinţă?” – El: „Ba din contra – este o mare onoare! Este o demnitate cum nu s-a mai pomenit.” – Eu: „Vorbeşti serios?” – El: „Sigur! A fura este o ruşine! Este o umilinţă. Este un fapt antiuman. A cerşi este un lucru sfânt. Este ca şi cum ai aminti omului că există Dumnezeu pe lume, că există sărăcie, că există milă, că trebuie să dai dovadă de milă. Este un act de educaţie, este un act de perfecţionare a sufletului, a spiritului, a vieţii individului... Că doar preoţii... preoţii şi ei... nu cer şi ei ofrandă, nu aşteaptă şi ei... şi totul fac aceasta în numele Domnului? Pentru a-l deştepta pe om din amorţire, din mizeria în care se zbate zi de zi, din egoismul lui. Aşa şi noi, cerşetorii, noi desfăşurăm o enormă activitate socială.” – Eu: „Ce vorbeşti? Şi chiar câştigi lunar între patru şi cinci sute de lei?!” – El: „Da, domnule. Uneori şi mai mult!” – Eu: „Şi eu? Şi eu care am rămas... am căzut la limitele de jos... nu mai am nimic... nu mai ştiu cum să fac cu apartamentul meu din centru”... Aici trebuie să fac o paranteză: acestea s-au întâmplat pe când încă eram locuitor în zona de centru a oraşului. Aveam un apartament mare, de trei camere... După ce mi s-a destrămat familia, după ce mi-am pierdut fiul, am rămas de unul singur... Au pornit procese de departajare a averii, a spaţiului locativ şi eu... luni de zile...un an de zile nu am putut să achit facturile, s-au adunat mii, peste zeci de mii datorii către SEL... Şi iată, s-a întâmplat să-l întâlnesc pe acest calic. Aşa i-am zis: calic, aceluia care şedea la colţ de stradă, care deodată mi-a deschis ochii. Că el se alege cu o sumă frumoasă... şi eu care eram în aceeaşi situaţie m-am agăţat de această idee...
Tu: Şi nu care cumva ai pus-o în aplicaţie? Nu care cumva ai şi profesat?
Eu: Da! În imaginaţia mea m-am şi făcut cerşetor.
Tu: Cum, adică, în imaginaţie?
Eu: Da! Da! Am practicat lucrul acesta şi, prin subiectul pe care l-am prezentat acelor onorabile instanţe, eu am şi trăit acea stare aparte, euforică de cerşetor...
Tu: Cum? Dar spuneai că este doar o proiecţie, o idee de viitor?
Eu: Da, o idee de viitor, dar... cum crezi... dacă ştii germana, şi nu numai în germană dar şi în română: sunt două forme de viitor, două forme ale verbului: voi fi şi voi fi fost! Eu în proiecţia mea, în imaginaţia mea mi-am imaginat că: voi fi! Exact ca în Mioriţa: de va fi! Dar acest: de va fi are un............. viitor. Un antiviitor! Adică: voi fi fost! Sau: Până a fi, eu deja voi fi fost! Deci un viitor care s-a produs înaintea, în trecutul acestui viitor. Şi acest viitor simplu se bazează pe un viitor compus care a fost înaintea acelui viitor...
Tu: Înţeleg. Cam sofisticată judecată dar te-am înţeles. Şi? Zi-i mai repede despre subiectul propriu zis. Ce-mi tot serveşti... din astea... reflecţii teoretico-literare, despre genul epic – spune subiectul!
Eu: Ţi-l spun. Imediat ţi-l expun. Dar mai întâi să-ţi spun că acel cerşetor cu care am discutat s-a dovedit a fi exact în situaţia mea, aşa încât tot atunci când discutam cu el m-am văzut în el ca într-o oglindă.
Tu: Ce vorbeşti: o atare coincidenţă? Este oare posibil aşa ceva?
Eu: Da! Şi el mi-a mai spus aşa la întrebarea mea: „Dar ce faci d-ta, stai toată ziua şi cerşeşti? Când te odihneşti? Ce faci noaptea?” Pentru că el mi-a spus că a fost în aceeaşi situaţie, a avut familie, a avut copii, familia s-a destrămat, copii l-au părăsit... Mi-a spus că stă de unul singur acasă, dar are o casă plină cu cărţi, o bibliotecă enormă, pe care a adunat-o toată viaţa neavând timp s-o citească. Acum la bătrâneţe, fiind infirm, neputând să mai facă vreo treabă la concret, ziua în anumite ore... munceşte, adică cerşeşte, îşi achită facturile, iar în timpul care-i rămâne liber stă şi citeşte. Stă şi citeşte. Eu: „Domnule, dar te invidiez! Cum de-ai făcut această descoperire? Şi eu am încăput în aceeaşi daravelă! Aş vrea ca să pot să-mi plătesc facturile şi să pot să mă întreţin cât de cât, în rest – să stau şi să citesc. Am adunat şi eu o bibliotecă enormă, plină casa, nu mai am unde să mai bag nişte cărţi, nu că să trec printre ele... Aşa, pun o... un taburet ca să mă odihnesc pe el...” De aici a provenit ideea mea cu cerşetorul... După care am început să-mi pregătesc şi eu... locul meu.
Tu: De ce: locul?
Eu: Din dialogul meu cu domnul cerşetor din stradă am înţeles că nu e un lucru atât de simplu să-ţi găseşti o nişă a ta în această branşă care este foarte bine şi strict organizată, are legile ei de fier şi un sindicat al ei, pentru că... nu ţi-am spus poate că... ei se adună după serviciu într-un... club al lor unde discută toate problemele. Au banca lor unde depun banii acumulaţi, au casa lor de ajutor reciproc, organizează simpozioane pentru schimb de experienţă, convoacă congrese, menţin relaţii cu structuri similare din alte ţări şi de pe alte continente... primesc delegaţii internaţionale, musafiri de onoare... aleg lideri locali şi europeni, dar şi mondiali... Pentru asta, desigur, se percep de la fiecare angajat anumite taxe că doar o călătorie cu avionul costă, nu? .. mai cu seamă cu supersonicul... D.e: Chişinău – Varşovia, Chişinău – Budapesta, Chişinău – Viena, Chişinău – Paris...
Tu: Aoleu! Nu mai zi! Şi: Paris?
Eu: Nu ştiai? În Franţa e raiul cerşetorilor din România. Dar asta încă nu e totul. Ei au relaţii de rudenie, organizează nunţi, cumătrii...
Tu: Cine: cerşetorii?
Eu: Da, da, da! Asta e un univers întreg! Aici la ei totul e mai perfect organizat ca orice... orice reţea de afaceri transnaţionale sau cum i se zice astăzi: transfrontaliere! Nu mai rău decât hoţii cu crima lor organizată, care-şi au liderii lor, au structurile lor, numai că hoţii sunt nişte criminali ordinari, pe când cerşetorii sunt un factor benefic pentru societate, un ferment educaţional extrem de eficient în condiţiile actuale... Căci am uitat să-ţi spun, ei au statutul lor, chiar dacă nu e scris, care e mai...
Tu: Vrei să zici că e mai strict decât cel al structurilor criminale? Al hoţilor în lege?
Eu: Da. Am înţeles că: da!
Tu: Acuma expune, în sfârşit, subiectul despre care vorbeai.
Tu: Dă-i drumul că se consumă timpul! Se consumă timpul şi timpul este...
Eu: Timpul este... eu ştiu ce este, numai că timpul este, dar acela nu este! Ascultă, deci, un dialog: „Şi cum, domnule, îţi iese ceva, dacă stai aşa, la colţ de stradă, cu şapca pusă cu gura în sus, jos la picioare şi aşteptând?” – El: „Să ştii că-mi iese!” – Eu: „Şi ce-ţi iese?” – El: „Dacă stau să judec bine, lunar mă aleg cu patru sute, patru sute cincizeci de lei.” – Eu: „Ooo, dar eşti formidabil, domnule!” – El: „Ce să-i faci? Pensia mică, facturile mari, e musai să le achit! Altfel mă zboară din apartament!” – Eu: „Tocmai asta-i şi situaţia mea: pensia mică, facturile mari, de nu azi-mâine mă zboară din apartament.” – El: „Ce vorbeşti, domnule? Vino în branşa noastră!” – Eu: „Chiar că ! Asta mi-o mai rămas s-o fac... Dar n-aş vrea să cobor atât de jos.” – El: „Cum, adică, atât de jos? Să urci, să urci, nu să cobori!” – Eu: „Dar cum: a cerşi nu este o umilire? O umilinţă?” – El: „Ba din contra – este o mare onoare! Este o demnitate cum nu s-a mai pomenit.” – Eu: „Vorbeşti serios?” – El: „Sigur! A fura este o ruşine! Este o umilinţă. Este un fapt antiuman. A cerşi este un lucru sfânt. Este ca şi cum ai aminti omului că există Dumnezeu pe lume, că există sărăcie, că există milă, că trebuie să dai dovadă de milă. Este un act de educaţie, este un act de perfecţionare a sufletului, a spiritului, a vieţii individului... Că doar preoţii... preoţii şi ei... nu cer şi ei ofrandă, nu aşteaptă şi ei... şi totul fac aceasta în numele Domnului? Pentru a-l deştepta pe om din amorţire, din mizeria în care se zbate zi de zi, din egoismul lui. Aşa şi noi, cerşetorii, noi desfăşurăm o enormă activitate socială.” – Eu: „Ce vorbeşti? Şi chiar câştigi lunar între patru şi cinci sute de lei?!” – El: „Da, domnule. Uneori şi mai mult!” – Eu: „Şi eu? Şi eu care am rămas... am căzut la limitele de jos... nu mai am nimic... nu mai ştiu cum să fac cu apartamentul meu din centru”... Aici trebuie să fac o paranteză: acestea s-au întâmplat pe când încă eram locuitor în zona de centru a oraşului. Aveam un apartament mare, de trei camere... După ce mi s-a destrămat familia, după ce mi-am pierdut fiul, am rămas de unul singur... Au pornit procese de departajare a averii, a spaţiului locativ şi eu... luni de zile...un an de zile nu am putut să achit facturile, s-au adunat mii, peste zeci de mii datorii către SEL... Şi iată, s-a întâmplat să-l întâlnesc pe acest calic. Aşa i-am zis: calic, aceluia care şedea la colţ de stradă, care deodată mi-a deschis ochii. Că el se alege cu o sumă frumoasă... şi eu care eram în aceeaşi situaţie m-am agăţat de această idee...
Tu: Şi nu care cumva ai pus-o în aplicaţie? Nu care cumva ai şi profesat?
Eu: Da! În imaginaţia mea m-am şi făcut cerşetor.
Tu: Cum, adică, în imaginaţie?
Eu: Da! Da! Am practicat lucrul acesta şi, prin subiectul pe care l-am prezentat acelor onorabile instanţe, eu am şi trăit acea stare aparte, euforică de cerşetor...
Tu: Cum? Dar spuneai că este doar o proiecţie, o idee de viitor?
Eu: Da, o idee de viitor, dar... cum crezi... dacă ştii germana, şi nu numai în germană dar şi în română: sunt două forme de viitor, două forme ale verbului: voi fi şi voi fi fost! Eu în proiecţia mea, în imaginaţia mea mi-am imaginat că: voi fi! Exact ca în Mioriţa: de va fi! Dar acest: de va fi are un............. viitor. Un antiviitor! Adică: voi fi fost! Sau: Până a fi, eu deja voi fi fost! Deci un viitor care s-a produs înaintea, în trecutul acestui viitor. Şi acest viitor simplu se bazează pe un viitor compus care a fost înaintea acelui viitor...
Tu: Înţeleg. Cam sofisticată judecată dar te-am înţeles. Şi? Zi-i mai repede despre subiectul propriu zis. Ce-mi tot serveşti... din astea... reflecţii teoretico-literare, despre genul epic – spune subiectul!
Eu: Ţi-l spun. Imediat ţi-l expun. Dar mai întâi să-ţi spun că acel cerşetor cu care am discutat s-a dovedit a fi exact în situaţia mea, aşa încât tot atunci când discutam cu el m-am văzut în el ca într-o oglindă.
Tu: Ce vorbeşti: o atare coincidenţă? Este oare posibil aşa ceva?
Eu: Da! Şi el mi-a mai spus aşa la întrebarea mea: „Dar ce faci d-ta, stai toată ziua şi cerşeşti? Când te odihneşti? Ce faci noaptea?” Pentru că el mi-a spus că a fost în aceeaşi situaţie, a avut familie, a avut copii, familia s-a destrămat, copii l-au părăsit... Mi-a spus că stă de unul singur acasă, dar are o casă plină cu cărţi, o bibliotecă enormă, pe care a adunat-o toată viaţa neavând timp s-o citească. Acum la bătrâneţe, fiind infirm, neputând să mai facă vreo treabă la concret, ziua în anumite ore... munceşte, adică cerşeşte, îşi achită facturile, iar în timpul care-i rămâne liber stă şi citeşte. Stă şi citeşte. Eu: „Domnule, dar te invidiez! Cum de-ai făcut această descoperire? Şi eu am încăput în aceeaşi daravelă! Aş vrea ca să pot să-mi plătesc facturile şi să pot să mă întreţin cât de cât, în rest – să stau şi să citesc. Am adunat şi eu o bibliotecă enormă, plină casa, nu mai am unde să mai bag nişte cărţi, nu că să trec printre ele... Aşa, pun o... un taburet ca să mă odihnesc pe el...” De aici a provenit ideea mea cu cerşetorul... După care am început să-mi pregătesc şi eu... locul meu.
Tu: De ce: locul?
Eu: Din dialogul meu cu domnul cerşetor din stradă am înţeles că nu e un lucru atât de simplu să-ţi găseşti o nişă a ta în această branşă care este foarte bine şi strict organizată, are legile ei de fier şi un sindicat al ei, pentru că... nu ţi-am spus poate că... ei se adună după serviciu într-un... club al lor unde discută toate problemele. Au banca lor unde depun banii acumulaţi, au casa lor de ajutor reciproc, organizează simpozioane pentru schimb de experienţă, convoacă congrese, menţin relaţii cu structuri similare din alte ţări şi de pe alte continente... primesc delegaţii internaţionale, musafiri de onoare... aleg lideri locali şi europeni, dar şi mondiali... Pentru asta, desigur, se percep de la fiecare angajat anumite taxe că doar o călătorie cu avionul costă, nu? .. mai cu seamă cu supersonicul... D.e: Chişinău – Varşovia, Chişinău – Budapesta, Chişinău – Viena, Chişinău – Paris...
Tu: Aoleu! Nu mai zi! Şi: Paris?
Eu: Nu ştiai? În Franţa e raiul cerşetorilor din România. Dar asta încă nu e totul. Ei au relaţii de rudenie, organizează nunţi, cumătrii...
Tu: Cine: cerşetorii?
Eu: Da, da, da! Asta e un univers întreg! Aici la ei totul e mai perfect organizat ca orice... orice reţea de afaceri transnaţionale sau cum i se zice astăzi: transfrontaliere! Nu mai rău decât hoţii cu crima lor organizată, care-şi au liderii lor, au structurile lor, numai că hoţii sunt nişte criminali ordinari, pe când cerşetorii sunt un factor benefic pentru societate, un ferment educaţional extrem de eficient în condiţiile actuale... Căci am uitat să-ţi spun, ei au statutul lor, chiar dacă nu e scris, care e mai...
Tu: Vrei să zici că e mai strict decât cel al structurilor criminale? Al hoţilor în lege?
Eu: Da. Am înţeles că: da!
Tu: Acuma expune, în sfârşit, subiectul despre care vorbeai.