Savanții ruși spun că au recuperat peste 50 de fragmente minuscule din meteorul care a explodat deasupra regiunii munților Urali cu puterea a zeci de bombe atomice vinerea trecută. Viktor Grohovsky, șeful unei expediții a universității din Urali a spus astăzi că fragmentele scoase din gheața lacului Cebarkul sunt mai mici de un centimetru și au conținut de fier de aproximativ 10%. Localnicii au văzut un meteorit mare căzând în lac vineri și făcând o copcă cu diametrul de șase metri în gheață. Grohovsky spune că nu este exclus ca în lac să fie găsit până la urmă un meteorit cu de 50-60 de centimetri. Între timp autoritățile medicale rusești au ridicat la aproape 1500 bilanțul celor răniți în urma exploziei meteorului. 46 de persoane sunt încă internate în spital.