Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.
La Chişinău continuă vizita celor trei miniştrii de externe europeni, interesaţi de progresele Moldovei în cadrul Parteneriatului Estic. Astăzi, miniştrii de externe din Marea Britanie (William Hague), Polonia (Radoslaw Sikorski) şi Suedia (Carl Bild) se întâlnesc cu preşedintele Nicolae Timofti.
Are loc şedinţa Comisiei Speciale de Control al declarațiilor cu privire la venituri și proprietate ale membrilor Comisiei Naționale de Integritate.
La Lvov continuă negocierile în format 5 plus 2, privind conflictul transnistrian, discuţii care se concentrează pe diverse măsuri de mărire a încrederii reciproce. Eforturile Ucrainei, în dubla sa calitate de mediatoare şi preşedinte prin rotaţie a OSCE, de a pune şi probleme politice pe agendă, au fost blocate de Moscova şi Tiraspol.
În agenda internaţională ,la Bruxelles, coordonatoarea politcii externe a Uniunii Europene, Catherine Ashton, se întîlneşte cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov.
Şi tot la Bruxelles, are loc o nouă rundă de negocieri între Belgrad şi Pristina, mediate de Uniunea Europeană.
Misiunea de observatori OSCE va prezenta primele aprecieri legate de desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din Armenia.
Preşedintele Ucrainei, Victor Ianukovici, se va afla în Polonia într-o vizită de o zi.
Tot astăzi este marcată Ziua Internaţională a Dreptăţii Sociale.