Recomandările fostului ambasador american la București Mark Gitenstein.
„Priorităţile secretarului de stat Kerry în România” este titlul unui comentariu postat pe internet de fostul ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, Mark Gitenstein, un comentariu care cuprinde nu numai recomandări adresare noului secretar de stat dar şi o analiză lucidă şi poate mai puţin diplomatică a situaţiei din România.
Gitenstein începe prin a reaminti importanţa strategică a României, pentru Statele Unite şi Alianţa Nord Atlantică, mai ales de când a acceptat amplarea la Deveselu a unor elemente ale scutului american anti-rachetă.
„Nu există ţară în Balcani şi poate în tot bazinul Mării Negre, care ar putea avea o valoarea marginală mai mare pentru implicarea secretarului Kerry” scrie fostul ambasador, care aminteşte şi de pro-americanismul pronunţat al românilor.
„Aşa că prioritatea ar trebui fi de a răspunde pe măsură dorinţei lor de a întări Alianţa Atlantică…Ar fi un gest foarte important dacă Secretarul Kerry ar vizita România la inaugurarea sau imediat după inaugurarea instalaţiilor de la Deveselu”, recomandă Gitenstein.
Dar cel puţin la fel de important ar fi sprijinul pentru reformele legate de respectarea statului de drept şi combaterea corupţiei.
Adevărata lecţie a crizei politice din vara trecută, scrie fostul ambasador, este că reforma justiţiei, a procuraturii şi poliţiei încep să dea rezultate. Însă, „dacă nu ar fi fost reformele cerute de Uniunea Europeană prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare, nu ar fi existat instituţii în domeniul juridic, capabile să reziste forţelor politice puternice care se aliaseră împotriva lor. Până la urmă, spre onoarea premierului Victor Ponta, el şi tribunalele au respectat constituţia iar legea a putut domni” mai scrie Mark Gitenstein.
„Mai sunt multe de făcut”, continuă fostul ambasador. „Fără sprijinul Statelor Unite, Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional nu este de loc sigur reformele vor continua. Punctul central al relaţiilor noastre bilaterale ar trebuie să fie preocuparea ca să fie respectate recomandările Uniunii Europene exprimate în ultimul raport pe justiţiei şi prevederile acordului de coabitare dintre premier şi preşedinte. Iar cel mai important angajament este ca în funcţiile de Procuror General şi Procuror anti corupţie să fie numite persoane competente şi cu experienţă” - mai scrie Mark Gitenstein.
Fostul ambasador reaminteşte că acestea sunt elementele care pot garanta supravieţuirea domniei legii, a democraţiei şi economiei de piaţă. Ceea ce va face din România nu numai un partener stabil pentru America şi Statele Unite dar va și aduce românilor bunăstarea în care vor să trăiască. Şi va garanta respectarea drepturilor „minorităţilor etnice cu sunt romi, care continuă să fie discriminaţi şi ale celor religioase, cum sunt greco-catolicii care de două decenii se luptă să-şi recapete proprietăţile, fără mare succes”.
Mark Gitenstein recomandă de asemenea carromânilor să le se acorde dreptul de a călători fără vize în Statele Unite pentru că „sunt interesaţi să învețe din experienţa americană” dar şi Statele Unite au de învăţat de la ei. Nu degeaba, remarca fostul ambasador, româna este a trei limbă cea mai vorbită la sediul Microsoft din Seattle.