Igor Stoica: „un proiect în scopul apărării persoanelor şi a stabilirii acelor lacune din legislaţie ce împiedică apărarea împotriva torturii”.
Deşi condamnată de Curtea Europeană de mai multe ori pentru condiţii degradante în penitenciare, Republica Moldova rămâne în continuare locul unde deţinuţii sunt puşi în situaţia de a supravieţui deseori unor condiţii inumane. Unii nici măcar nu supravieţuiesc. Sunt constatări ale organizaţiei Amnesty Internaţional Moldova. Vom discuta în această dimineaţă cu dl Igor Stoica, jurist la această organizaţie, pentru nişte răspunsuri ce nu mai pot fi amânate, dacă Republica Moldova se doreşte în continuare europeană.
Europa Liberă: În general vorbind, discuţiile şi preocupările pentru condiţiile degradante prin care trec deţinuţii în R. Moldova sunt noi, ba poate chiar destul de învechite. Dar felul în care se regăsesc în presă, cel puţin observaţiile la această temă, lasă impresia că lucrurile în acest sens nu se schimbă în bine, ba poate chiar dimpotrivă. E o impresie greşită?
Igor Stoica: „Nu. Bineînţeles aceasta nu este o impresie greşită. Aceasta, cu mare regret, este o constatare a faptului existent. În penitenciare lucrurile nu au evoluat aşa cum ar fi trebuit. Spre exemplu, chiar şi aceleaşi instanţe judecătoreşti au fost cât de cât renovate şi dotate, chiar construite unele clădiri prin teritorii, microfoane, etc., ceea ce nu se poate spune despre acelaşi penitenciar nr. 13 din Chişinău.”
Europa Liberă: Condiţii proaste, locuri de detenţie sinistre uneori, de la papură vodă. Care este cauza principală, aşa cum o vedeţi Dvs., a acestei stări de lucruri?
Igor Stoica: „Cauza este, probabil lipsa unei atenţii adecvate din partea statului la această problemă. Statul, probabil, este preocupat de întrebări „mai serioase” ce ţin de viaţa economico-socială a populaţiei şi nu doreşte să investească în renovarea fundamentală a acestor instituţii, lărgirea spaţiilor, crearea unor spaţii pentru sport, pentru muncă deţinuţilor, unor sisteme de canalizare bună etc. A face reparaţii superficială nu este suficient.”
Europa Liberă: Dar cum este finanţată de la bugetul de stat eradicarea condiţiilor care cauzează condiţiile extrem de proaste sau chiar periculoase de detenţie?
Igor Stoica: „În principiu lucrurile stau foarte simplu. Ministerul Justiţiei în fiecare an primeşte un articol din bugetul anual ce ţine de dotarea instituţiilor penitenciare, inclusiv raţie alimentară etc. Acest articol bineînţeles este foarte minuscul. Plus la aceasta, statul este preocupat cu aplicarea la diferite granturi, fonduri, fie la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, ori alte instituţii, pentru a renova sistemul. Bineînţeles că această aplicare durează în timp, însă bugetul este oricum o chestiune fixă, anuală, care la părerea noastră, a ong-iştilor, ar trebui mărită, spre binele oamenilor care din nefericire stau în aceste instituţii.”
Europa Liberă: În opinia Dvs. cu ritmurile de finanţare de acasă dar din exterior, când se va putea vorbi despre o soluţionare cât de cât adecvată a problemei?
Igor Stoica: „Iată eu vă spun: pentru reformarea sistemului justiţiei, această concepţie recentă de reformare a sistemului justiţiei, statul nostru trebuie să primească în rate, gratuit, fără rambursare, 60 de mln. de euro. Respectiv, presupun eu, o parte din aceste milioane ar trebui să fie direcţionată şi la sistemul penitenciar, care face parte din sistemul justiţiei noastre.”
Europa Liberă: Şi nu este sau care e situaţia?
Igor Stoica: „Eu nu cunosc alocaţiile concrete, aceasta cunoaşte doar Ministerul Justiţiei, fiindcă concepţia şi planul de executare a acestei concepţii le aparţine. Noi, ca ong, doar putem să ne dăm cu părerea şi să rugăm, să solicităm anumite aspecte, însă tot dumnealor decid unde să direcţioneze fondurile. Aş vrea foarte mult să nu fie uitat acest aspect, fiindcă el este important pentru imaginea ţării noastre şi pentru oamenii care suferă acolo.”
Europa Liberă: Amnesty Internaţional realizează acum un proiect menit să diminueze sau chiar să anuleze tortura, inclusiv provenită din expunerea la condiţii degradante şi periculoase. Denumirea acestui proiect este „Litigare Strategică – Stop Tortura în Moldova”. Întâi de toate, cu scuze pentru necunoaştere, ce înţelegem prin litigare?
Igor Stoica: „Acesta este un proiect eu l-aş numi minunat, în sensul că el se referă nu doar la teorii generale de combatere şi prevenire a torturii, ci la litigarea strategică a cazurilor concrete de tortură. Adică, în cadrul proiectului avem patru cazuri de victime ale torturii şi relelor tratamente, persoane concrete două dintre care au fost maltratate la direct de către poliţişti, iar două au fost supuse unor condiţii degradante şi inumane, ceea ce a dus la boli incurabile a acestora.
Avocaţii noştri din proiect scriu plângeri, umblă în instanţe, efectuează diferite demersuri, cereri, şi toate aceste acte se numesc „litigare”. În scopul apărării persoanelor şi stabilirii acelor lacune din legislaţie, lacune din proceduri şi impedimente ce opresc specialiştii să apere persoanele-victime ale torturii şi relelor tratamente.
Tot acest proces va fi finisat cu un ghid, recomandări de litigare pentru ceilalţi specialişti care vor lucra ulterior pe alte cazuri. Adică e o chestiune strategică, ce nu ţine doar de apărarea unei persoane concrete, ci acumularea informaţiei pentru ajutarea altor persoane care se află cam în aceiaşi situaţie.”
Europa Liberă: Când e vorba de deţinuţi, problema se reduce doar la condiţii degradante „obiective”, ca să spunem aşa, cum, ar fi încăperi vechi, infrastructură sanitară inexistentă sau ruinată etc. sau şi de rele tratamente din partea oamenilor statului? Pentru că acum câţiva ani vorbeam cu foarte mare îngrijorare, vorbea toată lumea despre ceea ce se numea tortură directă, chiar prin aplicarea forţei fizice asupra oamenilor…
Igor Stoica: „Art. 3 din convenţia CEDO presupune atât interzicerea torturii directe, cât şi interzicerea tratamentului inuman şi degradant. Da, recunosc că în ziua de astăzi în marea-marea parte a problemelor ce ţin de penitenciare sunt anume aceste tratamente inumane şi degradante, adică nu tortură violentă fizică aplicată deţinuţilor din partea administraţiei. Însă se cunosc cazuri în care gardienii, colaboratorii şi-au permis să maltrateze persoanele deţinute pentru încălcări minore ale regimului. Şi acesta este un caz recent din Cahul din luna mai 2012, nu 2009, nu 2003, ci recent, când doi minori au fost bătuţi cu bestialitate şi a fost pornit şi intentat dosar penal de către Procuratura militară, pe faptul torturii directe cauzate de către colaboratorii acestei instituţii. În mare parte totuşi ţine de lipsa de condiţii, însă se mai întâmplă unele cazuri de exces cu mare regret.”
Europa Liberă: Când vorbim de condiţii degradante, imens îndepărtate de nişte standarde civilizate de detenţie, vorbim exclusiv doar de condamnaţi sau şi de persoane aflate încă sub anchetă, de exemplu?
Igor Stoica: „Bineînţeles. Noţiunea de deţinuţi se aplică şi asupra persoanelor aflate sub anchetă. Adică ancheta în cazul Republicii Moldova poate dura şi un an, chiar uneori poate dura şi mai mult de un an. Şi tot acest timp, persoana, dacă e o infracţiune mai mare, atunci ea se află în custodia statului, adică în izolatoarele de detenţie preventivă, sau chiar în acelaşi Penitenciar 13.”
Europa Liberă: Dacă înţeleg bine e vorba de persoane a căror vinovăţie încă nu a fost constatată până la urmă?
Igor Stoica: „Da. E vorba de persoane care ulterior pot fi chiar achitate.”
Europa Liberă: Deci e vorba de persoane care s-ar putea să fie chiar nevinovate, dar sunt expuse pentru o perioadă destul de lungă unor asemenea tratamente prin condiţiile în care sunt puse?
Igor Stoica: „Plus la aceasta, dumnealor se îmbolnăvesc şi ies din aceste instituţii fie cu tuberculoză, fie cu altă boală infecţioasă, uneori sau chiar des, aceasta se arată în statistica pe care o deţine chiar departamentul, nu noi şi nu e treaba ong-urilor să deţină această statistică.
Însă acest lucru este foarte îngrijorător, fiindcă persoana, într-adevăr, poate fi chiar achitată şi dacă el a comis o infracţiune din imprudenţă, gen accident rutier, şi se află în izolatorul de detenţie preventivă pe o perioadă lungă şi apoi se constată că nu dumnealui a comis acea infracţiune şi el este eliberat şi perioada este considerată ca ispăşită în cadrul anchetei, chestiunea dată este foarte oribilă din punctul de vedere a tratamentului acestei persoane. Pentru că el practic şi-a dat o bună parte din sănătate şi viaţă statului. Asta este situaţia.”
Europa Liberă: Da, dle Stoica, în ce măsură judecătorii de instrucţie, procurorii ezită, ştiind ce condiţii te aşteaptă în penitenciare, să solicite aplicarea arestului sau prelungirea acestuia?
Igor Stoica: „În ultimul timp este îmbucurător faptul că judecătorii tot mai mult şi mai mult atrag atenţia practicii CEDO şi nu se grăbesc să aplice măsura preventivă, finală, care se numeşte arestul. Este bine că tot mai mult se aplică măsuri gen arest la domiciliu, declaraţie de nepărăsire a localităţii, adică faptul dat nu poate să nu bucure.”