La 5 martie se împlinesc 60 de ani de la moartea dictatorului sovietic Iosif Stalin.
Marţi, pe 5 martie se împlinesc 60 de ani de la moartea lui Stalin, dictatorul care a marcat una din cele mai sângeroase epoci din perioada sovietică. Dar Stalin a fost şi liderul care a condus Uniunea Sovietică la victorie, în Cel de al Doilea Război Mondial. Cu preţul a milioane de vieţi. Potrivit unui sondaj al Institutului Carnegie pentru Pace Internaţională, jumătate din ruşi au o perceptive pozitivă despre Stalin, dar între tineri, grupul cel mai mare îl formează cei care nu ştiu cine este Stalin. Ce ştiu tinerii moldoveni, ce învaţă la şcoală despre Stalin, ce efect au avut deportările asupra psihicului naţional, dacă se poate generaliza astfel? Liliana Barbăroşie relatează:
În manualele şcolare de istorie, redactate în spiritul curentului democratic al istoriografiei de după 1990, Iosif Stalin este prezentat ca un dictator sovietic care şi-a cultivat cultul personalităţii, a aruncat URSS-ul în represiuni, a inventat GULAG-ul şi a lichidat orice libertăţi personale.
Spre exemplu, într-un manual de-a IX-a, la tema „Rusia Sovietică. U.R.S.S.” există următoarea referire la Stalin:
„În scopul demonstrării „inutilităţii protestului împotriva rigorilor industrializării”, I. Stalin a fabricat o serie de procese publice, împotriva aşa zişilor sabotori industriali” şi este invocat procesul inginerilor de la minele Şahtî, Donbass.
Sub o poză a lui Iosif Stalin din acelaşi manual figurează următoarea legendă: „Stalin a fost cel mai teribil dictator al tuturor timpurilor, numărul 1 detaşat în galeria tiranilor de pretutindeni şi oricând…”
„O amprentă deosebită asupra regimului represiv sovietic l-a avut personalitatea paranoică şi monstruoasă a lui Stalin,” scrie şi manualul pentru clasa a XI-a. Iar în cel pentru a XII, despre Stalin găsim următoarea remarcă la tema „Represiuni politice în regimuri totalitare”: „Stalin a creat în stat în partid o atmosferă de incertitudine şi nesiguranţă. NKVD-ul (Norodnâi Komissariat Vnutrennih Del) constituit în 1934 a devenit „o justiţie în sine”. Arestările arbitrare şi execuţiile sumare au devenit o regulă. După masacrele din 1934 – 1935, Stalin devine stăpân absolut al partidului bolşevic…În 1936-1939, URSS a fost cuprins de „marea epurare”. Eroii de altădată ai revoluţiei au fost arestaţi, judecaţi şi executaţi ca duşmani ai poporului.” Execuţiile din partid, armată, medicină sunt numite în acelaşi manual „masacru stalinist”.
Anatol Petrencu, care este unul dintre autorii acestor manuale, spune însă că acum, la distanţă de aproape două decenii de când a lucrat la ele şi la câţiva ani de la desecretizarea mai multor arhive ale securităţii, manualele de istorie ar avea nevoie stringentă de redactare:
În Transnistria, la fel, chiar dacă nu conţin referiri exacte la personalitatea lui Stalin, manualele şcolare oferă spaţii largi represiunilor din 1937-39 şi, implicit, se sugerează vinovăţia lui Stalin. Într-o ediţie academică editată în 2001, „Istoria Republicii Moldoveneşti Nistrene”, pentru profesori universitari şi studenţi, Stalin este prezentat chiar ca autor al crimelor comuniste şi represiunilor staliniste din 1937-39 soldate cu lichidarea a mii de oameni nevinovaţi.
„Am întâlnit oameni foarte apropiaţi, cu care de mici copii în Kazahstan lucrau pentru un pahar de orez. Şi îl întreb: cum poţi tu să spui că guvernarea comunistă a fost una pozitivă. Şi îmi spune că el s-a educat în mediul acela, nu-l poate uita, îi plăcea cravata, colectivismul. Sunt de aceştia, dar ei sunt puţini. Ei au fost aşa zombaţi, că sistemul acela e bun, dă echitate socială, etc. Dar eu vreau să spun că sunt puţini totuşi de aceştia. Oamenii au văzut teroarea ceea şi le-a intrat frica în oase şi în unghii.”
Iată însă şi o explicaţie de la sociologul Petru Negură:
Atât istoriografii, cât şi sociologii cred totuşi că, pentru un viitor care să nu repete greşelile trecutului, este important ca să se facă eforturi pentru înţelegerea acelui regim autoritar, iar actualele autorităţi au pornit, potrivit lor, pe calea cea bună desecretizând arhivele şi popularizând conţinutul acestora.