O privire bilanț la aniversarea a 60-a de la dispariția lui Stalin

Astazi se implinesc 60 de ani de la moartea lui Iosif Visarionovici Stalin. Responsabil de uciderea şi deportarea a milioane de oameni, Stalin continuă să fie un subiect extrem de interesant pentru istorici şi sociologi. Anne Appelbaum este autoarea mai multor cărţi şi eseuri în care analizează perioada stalinistă, printre care „Gulag – O istorie”, iar ultima sa carte, publicată anul trecut se intitulează „Cortina de Fier: Zdrobirea Estului Europei, 1944-1956”. Anne Appelbaum este editorialistă la Washington Post şi directoare de cercetări asupra tranziţiei la Institutul britanic Legatum. Corespondentul nostru Rob Coalson a stat de vorbă cu doamna Appelbaum despre stalinism, dar înainte de interviu a rugat-o să citeasca un fragment din cartea sa Gulag, un fragment despre cit de dificil este de a afla cu exactitate numarul celor morţi din cauza lui Stalin…

„O aproximare a unui număr de morţi ar fi binevenită ca să ne putem permite să-l comparăm pe Stalin cu Hitler sau cu Mao. Chiar dacă am putea identifica un anumit număr, nu sunt sigură că acesta ar reflecta întreaga poveste a suferinţei. Nici o statistică oficială, de exemplu, nu reflectă rata mortalităţii soţiilor şi copiilor sau îmbătrânirea părinţilor părăsiţi, deoarece moartea lor nu a fost înregistrată separat.

În timpul războiului oamenii în vârstă mureau de foame dacă nu aveau un certificat prin care li se garanta raţia de mâncare. Dacă fii lor nu ar fi condamnaţi să scoată cărbune din minele din Vorkuta, ei ar fi trăit. Copii mici s-au stins din cauza epidemiilor de tifos şi a rujeolii, din cauza orfelinatelor prost echipate. Dacă mamele lor, în acel timp, nu ar fi fost în Kengir să coase uniforme, ei ar fi trăit.

Nici o cifră nu poate reflecta impactul cumulativ al represiunilor lui Stalin privind viaţa şi sănătatea unor familii întregi. De exemplu, un bărbat a fost judecat şi împuşcat ca „duşman al poporului"; copiii săi au crescut în orfelinate şi, mai târziu, s-au alăturat grupărilor criminale; mama sa a murit de stres şi durere; verii săi, mătuşile, unchii au rupt orice contacte între ei, ca să nu se păteze unul de la celălalt. Familii întregi s-au destrămat, prieteniile au luat sfârşit, şi chiar dacă nu au murit, frica apăsa greu peste cei care au rămas.

Este foarte greu să desparţi istoria Gulagului de cea a Uniunii Sovietice. A fost, într-un anume fel, consecinţa logică a mai multor politici. Gulagul a avut două funcţiuni: să pedepsească, să creeze teamă şi a existat pe întreg teritoriul Uniunii Sovietice, astfel încît toată lumea ştia ce este. Nu era ascuns societăţii. Funcţiona a sperietoare şi a avut şi o importantă funcţie economică. Oamenii trimişi în Gulag aveau ca sarcină să lucreze în minele de cărbuni, în cele de uraniu, în cele de aur.

Gulagul a fost o întreprindere imensă la sfîrşitul anilor '40 şi începutul anilor '50. Era un imens imperiu economic, controlînd fabroci în zone întregi ale Rusiei. Nord-Estul Rusiei era un Gulag întreg format din prizonieri şi gardieni. Unele din oraşele din Orientul Îndepărtat al Rusiei au fost construite de Gulag: Vorkuta, Norilsk, oraşe ca acestea. Si a distrorsionat întrucîtva modul în care Uniunea Sovietică se raporta la economie. Cînd se găsea vreun zăcămînt în Orientul Îndepărtat, sovieticii înfiinţau un Gulag: munca deţinuţilor nu costa nimic şi aşa s-au construit oraşe precum Vorkuta, Norilsk, Magadan. Oraşe întregi construite pentru că munca era gratis, pentru că era munca unor sclavi. Astfel, Gulagul a distorsionat percepţia sovieticilor despre economie. Si asta se poate vedea şi acum.”

Anne Appelbaum crede că discutarea acestui moment din istoria Uniunii Sovietice se face fragmentar, în mod selectiv. Nu se discută despre colectivizare sau despre industralizare, dar se discută foarte mult despre rolul lui Stalin în cel de-al Doilea Război Mondial. Or şi aici, crede Anne Appelbaum, nu se vorbeste despre preţul covîrşitor pe care l-au platit ruşii şi Rusia. Astfel, ruşii au o viziune foarte piezişă asupra istoriei lor. A fost Stalin un bun manager, aşa cum susţin unii istorici şi politicieni ?

Anne Applebaum

Anne Appelbaum: „Nu. Este ceva cu ce nu sunt deloc de acord. Trebuie să privim lucrurile în contextualitatea lor. Cum ar fi fost Rusia altfel? Nu ar fi avut milioane de oameni cărora Gulagul le-a distrus vieţile, atitea talente rispite, atita ştiinţă rispită, oamenii ştia lucrînd în lagărele de muncă. Toti aceşti fizicieni care au fost trimişi să sape în minele de la Magadan ar fi putut servi ştiinţa mai bine şi ar fi inventat mai multe mai repede. Oamenii ar fi putut trăi mai bine. Ar fi existat o infrastructură mai dezvoltată. Să îţi imaginezi că Stalin a adus ceva bun, înseamnă să ignori modul în care Rusia s-ar fi putut dezvolta diferit.

Chiar şi războiul. Stalin a declanşat războiul. El şi Hitler au divizat Europa între ei în 1939, prin Pactul Ribbentrop-Molotov. Au invadat împreună Polonia şi ţările baltice. A fost hotarirea lui Stalin de a-i permite lui Hitler să aibă un răgaz de doi ani în care a invadat Occidentul. Si Uniunea Sovietică, poporul rus, a plătit preţul. Apoi tot ei au suferit cînd Hitler a invadat Uniunea Sovietică, invazie pentru care nu erau pregătiţi. Si milioane şi milioane de oameni care au murit degeaba. Dacă Stalin nu ar fi participat, dacă nu ar fi făcut pactul cu Hitler la început, poate că unii dintre ei ar mai fi în viaţă şi astazi…
Lideri politici precum Putin îl laudă pe Stalin drept un bun manager, dar nu pledează pentru întoarcerea la stalinism.”

Anne Appelbaum crede că acest lucru nici nu mai este posibil, iar raportările la Stalin ar fi, in opinia analistei politice, doar o nevoie de a se reinventa pe sine şi de a se reabilita.

Anne Appelbaum: „Poate că nici nu se mai poate reinvia întregul sistem pentru că nu mai poţi acum să decuplezi complet Rusia de restul lumii, aşa cum se putea. Si ar fi şi un act sinucigaş. Toată lumea realizează că ar fi un dezastru economic pentru ţară…”

Opinia lui Anne Appelbaum, cu care a stat de vorbă corespondetul nostru Rob Coalson.