„Considerăm că blocajul politic la care s-a ajuns urmare a votului comun PD – PCRM poate fi depăşit doar printr-o abordare sinceră şi constructivă.”
Serviciul de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova a dat publicității un comunicat în care se spune că această formațiune politică își menține angajamentul ferm față de cetăţenii Republicii Moldova şi faţă de parcursul european al ţării.
PLDM declară că va întreprinde toate măsurile necesare pentru a asigura continuitatea acţiunilor pentru integrarea europeană şi neadmiterea alegerilor anticipate.
Comunicatul adaugă că „în condiţiile continuării unei retorici agresive şi ultimative, criticilor nefondate şi nenumăratelor insinuări promovate de către foştii colegi de guvernare, PLDM nu poate da curs invitaţiei de astăzi la negocieri. PLDM va decide, în conformitate cu procedurile interne statutare ale partidului, asupra participării noastre la negocierile ulterioare.”
PLDM facem apel către foştii colegi de guvernare să renunţe la presiuni, condiţionări, şi la mimarea procesului de negociere.
„Considerăm că blocajul politic la care s-a ajuns urmare a votului comun PD – PCRM poate fi depăşit doar printr-o abordare sinceră şi constructivă, în folosul tuturor celor care cred în parcursul european de succes pentru Republica Moldova”, se spune în încheierea comunicatului de presă al PLDM.