Un interviu cu violonista franceză Elsa Grether.
Este cu totul rar, dacă nu chiar excepțional, ca un artist român, să apară pe două imprimări ale unor case de discuri diferite, CD-uri lansate practic concomitent în Franța și în Germania. Pianistul în cauză se numește Ferenc Vizi, s-a născut la Reghin în 1974, s-a distins la un Concurs Internațional Enescu, a fost bursier al guvernului francez și este astăzi stabilit la Paris. Ambele discuri sînt notabile, motiv de a vi le semnala în Agenda culturală, redactată astăzi de Victor Eskenasy.
Dacă de la marile case de discuri este greu să mai aștepți astăzi vreo surpriză, fiecare imprimînd o mînă de nume preferate și bine cunoscute de artiști, cele mici, mai mult sau mai puțin independente, oferă din timp în timp revelația și plăcerea de a asculta tineri muzicieni și programe de excepție.
Despre pianistul Ferenc Vizi aflasem lucruri bune, grație unui interviu, autobiografic, postat pe un site francez specializat în muzica de pian: pianobleu.com. Dar, surpriza a venit luna trecută, cînd i-am întîlnit numele pe două discuri lansate de casele Fuga Libera, în Belgia și de Coviello Classics în Germania.
Un disc ce se poate deja înscrie în lista celor mai bune ale anului și care, probabil, va rămîne în istoria muzicii camerale, grație interpretării deosebit de expresive, impregnată de muzicalitate, inteligență și virtuozitate a violonistei franceze, alsaciene, Elsa Grether. Iar echilibrul sonor și împletirea vocilor cu pianul lui Ferenc Vizi joacă și ele un rol în impresia excelentă pe care o dă această versiune a Sonatelelor de Ernest Bloch.
Am stat de vorbă cu Elsa Grether întrebînd-o cum a ajuns la o asemenea colaborare fericită cu pianistul român?
Elsa Grether: „Practic, acum patru ani am primit un mail de la Ferenc, care căuta o violonistă pentru un concert, cu un Trio și nu știu cum auzise un extras din Concertul [pentru vioară] de Sibelius, pe care îl pusesem pe Youtube, într-o versiune cu pian. Deci, mi-a scris și astfel ne-am întîlnit... Am citit împreună sonate, am cîntat în mai multe concerte, în triouri. S-au împlinit patru ani de la această întîlnire originală, grație Internetului.”
O colaborare pe care Elsa Grether intenționează în mod ferm să o continue, enumerînd calitățile ce o apropie de pianistul român:
Elsa Grether: „Îmi place mult profunzimea interpretării lui, are un sunet foarte frumos și este deosebit de creativ, iar în această muzică atît de rapsodică, pentru el este foarte natural. În această privință pianiștii francezi sînt uneori foarte inflexibili, ca și învățămîntul din Franța, care nu este ceva organic, ceva visceral, care să depășească instrumentul... [...] Totul este prea controlat, intelectual, fără o trăire viscerală.”
http://www.youtube.com/embed/FOEM-BhJNdc
Planurile Elsei Grether sînt bine definite pe durată mai lungă, în relativ numeroase concerte anul acesta și intenția de a înregistra un disc de muzică de cameră cu lucrări ale compozitorilor est-europeni, mi-a spus ea, în fapt în special ale cehilor, Sonate de Martinu și Janacek, un Duo de Smetana ș.a.m.d. Am întrebat-o dacă nu s-au gîndit, împreună cu Ferenc Vizi să înregistreze și Sonatele de Enescu. Răspunsul a țîșnit, parcă, voios...
Elsa Grether: „O, desigur, desigur, mi-ar place foarte mult; am vorbit deja despre asta și mi s-ar părea formidabil; da am vorbit, nu avem concerte deocamdată, dar știu că și lui i-ar place, bine înțeles cea de-a treia sonată, dar, sigur și a doua pe care am iubit-o mult...”
Și, a continuat violonista franceză Elsa Grether:
Casa lui George Enescu de la Mihăileni amenințată cu demolarea
Elsa Grether: „Dacă într-o zi va fi cazul să dăm un concert în beneficiul, pentru a salva Casa Enescu [de la Mihăileni], o voi face fără discuție...”Deocamdată atenția criticilor este îndreptată spre discul de debut al Elsei Grether, Poème mystique și am întrebat-o pentru auditorii noștri, ce se ascunde în spatele acestei denumiri:
Elsa Grether: „[Ernest Bloch] a scris această sonată în numai zece zile; plecase în Noul Mexic pentru a se odihni, după ce fusese atît de ocupat cu obligațiile sale ca director al Conservatorului din Cleveland și în cuprinsul ei se întrevede o profundă căutare spirituală, în care amestecă motive evreiești, credo-ul gregorian în mijloc și Gloria, demonstrînd o imensă deschidere, umanismul muzicii sale, ceva deosebit de emoționant. Este vorba de o reprezentare a lumii spirituale, spre deosebire de prima sonată dedicată lumii materiale. [...] Este o lucrare plină de speranță și de fervoare, cu mult entuziasm, în contrast cu prima sonată care este foarte sumbră...”