„Pervîi Kanal” avertizat pentru o emisiune cu minori moldoveni

Consiliul de Presă din Federația Rusă a atenționat postul de televiziune „Pervîi Kanal” pentru difuzarea unei emisiuni cu participarea unor minori moldoveni. Potrivit agenției Info-Prim Neo, autoritatea mass-media din Rusia fusese sesizată de Consiliul de Presă din Moldova că în emisiunea din 24 septembrie anul trecut „Pervîi Kanal” a invitat în studio la discuții mai mulți minori implicați într-o bătaie petrecută în raionul Florești, înregistrată și plasată pe internet. Consiliul de Presă moldovean a atras atenția autorității similare din Rusia că dată fiind vârsta protagoniștilor întâmplării prezentarea lor cu numele la televiziunea rusă a echivalat cu încălcarea drepturilor și demnității minorilor.