Iurie Leancă ne spunea într-un interviu recent pentru Europa Liberă, că demiterea guvernului este tratată cu multă neînţelegere de către cancelariile europene - precum că nu văd care este motivul real, obiectiv, care ar face ca acest guvern să cadă. Cred că chiar și cei care mai puțin se interesează de politică înțeleg că semnarea unor astfel de acorduri cu adevărat istorice pentru Republica Moldova reprezintă un capital politic enorm, de care ar beneficia politicianul care le semnează.
Acum, ținînd cont de cîtă cultură politică avem și de rânza moldoveanului „de dinainte”, este evident că ceilalți lideri din cadrul fostei AIE-2 sunt împotriva faptului ca Filat să paraziteze pe seama capitalului politic primit în urma eventualei semnări a acelor documente la Vilnius. De aceea, mai degrabă acceptă să fie amînată semnarea acordurilor, chiar dacă există riscul să nu mai avem degrabă această oportunitate, sperînd că într-un final va ajunge alt politician să le semneze.
Alta este că Filat într-adevăr ar fi în stare să repete la infinit că anume el a fost cel care a semnat acordurile - merite-obsesii cu care ar scoate multă lume din sărite inclusiv și politicieni. Drept exemplu, să ne aducem aminte de semnarea acordului de mică-circulație la hotar cu România: cîtă reclamă ca la urmă prea puțini oameni să apeleze și să beneficieze de acele permise.
Eu înțeleg că mulți din actualii politicieni provin din tagma acelor businessmeni, care în cariera lor au urmărit doar profituri de cel puțin 100% într-o perioadă de timp extrem de scurtă, dar dacă facem o retrospectivă ai anilor ‘90, atunci vedem că au trebuit aproape 10 ani de zile ca să ajungem la o guvernare mono-coloră. Nu cred că trebuie să existe asemenea ambiții printre reprezentanții noii clase politice ca de data aceasta să ajungem la o astfel de guvernare în doar 4-5 ani.
Avem nevoie de politicieni mai moderați care să nu aibă îndîrjirea de a ferici poporul cu de-a sila, politicieni care să facă politică în interesul național și care să nu alerge după capital politic precum jurnaliștii după speculații, șocant și trafic. Aceasta nu oferă o dezvoltare sănătoasă și de perspectivă a societății noastre, ci doar poate construi o iluzie frumoasă de scurtă durată.