Interviu cu Christoph Grabenwarter, raportor al Comisiei de la Veneția.
Comisia de la Veneţia consideră că interzicerea simbolurilor comuniste pe teritoriul Moldovei contravine Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (articolele 10 şi 11 care se referă la libertartea de exprimare). Dupa cum se stie, potrivit rectificărilor la Legea privind partidele politice, adoptate recent de către Parlament, „se interzice partidelor politice să utilizeze simbolurile regimului totalitar comunist, precum şi propaganda ideologiilor totalitare". Corpul de magistrati de pe langa Consiliul Europei este de parere ca legea ar trebui declarata neconstitutionala. Mai multe detalii in interviul cu Christoph Grabenwarter, raportor al Comisiei de la Venetia in acest dosar, acordat in exclusivitate corespondentei Europei Libere la Strasbourg, Iolanda Bădiliță.
Europa Liberă: Dle Grabenwarter, ne puteti spune, va rog, mai multe detalii despre decizia luata vineri de catre Comisia de la Venetia cu privire la interzicerea simbolurilor comuniste din Republica Moldova?
Christoph Grabenwarter: „Comisia de la Venetia a adoptat o opinie, ceea ce in termeni de specialitate se numeste amicus curiae brief in cadrul careia au fost atinse diverse puncte care se refera la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si la libertatea de exprimare. Legea din Moldova care interzice mijloace de propaganda a regimurilor totalitare sufera mai multe deficiente, din punctul nostru de vedere. Pe de altă parte, interzicerea unor simboluri care apartin unui singur partid, nu este acceptabila. Opinia mai multor membri ai Comisiei dar si a Curtii Europene a Drepturilor Omului a fost ca daca acesta interzicere se refera la un anume partid dintr-o tara democratica, acest lucru nu este permis sa se intample. Mai ales atunci cand vorbim de alegeri, candidatilor trebuie sa li se acorde posibilitatea sa se identifice cu simbolurile partidului din partea caruia candideaza. În legea moldoveneasca exista interdictia propagandei regmurilor si ideologiei totalitare. Aici exista o ingradire a libertatii de exprimare. De aceea solicitam ca acest pasaj sa fie descris mai exact pentru ca „ideologie totalitare" este un termen prea vag. Nu in ultimul rand, faptul ca exista chiar o amenda pentru afisarea acestor simboluri, reprezinta din nou o ingradire a libertarii de exprimare.”
Europa Liberă: Dupa cum probabil ca stiti, in acest spatiu ex-sovietic populatia a fost foarte marcata de ocupatia sovietica, de regimul totalitar din acea perioada si de aceea simbolurile comuniste sunt asociate cu regimul totalitar comunist sovietic si cu aceasta experienta traumatizanta. De aceea in anumite state s-au organizat chiar asa numite “procese de condamnare a comunismului”. Sa inteleg ca nu ati luat in calcul aceste realitati istorice, ci doar aspectul strict legislativ?
Christoph Grabenwarter: „Exact. Noi suntem un corp de experti in constitutionalitate si drepturile omului si emitem opinii doar sub aceste aspecte. Insa am analizat si situatia din alte state est-europene: Republica Ceha, Polonia, Letonia, Ungaria si chiar state vestice, Austria. In aceste tari exista prevederi ale dreptului penal cu privire la interzicerea simbolurilor naziste. Insa simbolurile partidelor comuniste pot fi folosite. Trebuie sa precizam ca interzicerea unor simboluri politice este permisa de Conventia pentru apararea Drepturilor omului doar atunci cand aceste simboluri promoveaza partide care reprezinta un pericole pentru democratie. Or nu este cazul in Moldova. Partidul Comunist din Moldova a guvernat tara si sub aceast regim Moldova a devenit membru al Consiliului Europei in 1995, iar din 1997 membru al Conventiei pentru drepturile omului. De aceea consideram ca acest partid [PCRM] nu reprezinta un real pericol in acest moment pentru democratie, pentru pluralismul politic. Nu credem ca acest partid [PCRM] ar dori sa incerce sa instaureze dictatura comunista.”