Situația din Siria discutată la Bruxelles

Miniștrii europeni de externe vor aborda din nou situația din Siria la o reuniune la care se întâlnesc astăzi la Bruxelles.
Înaintea convorbirilor, șefa politicii externe europene Catherine Ashton a spus că sprijină o soluție politică pentru „a opri masacrul”.
La Moscova, ministrul rus de externe Serghei Lavrov i-a spus unui oficial sirian aflat în vizită că sirienii trebuie să-și ia singuri deciziile, „fără presiuni din afară”.
ONU estimează la peste 70 de mii de morți bilanțul celor aproape doi ani de violențe între rebeli și forțele guvernamentale siriene.