Sofia conduce pe lista neagră a organizației „Transparency International”, în fața Cehiei, Italiei, României și Slovaciei.
Corupția și mizeria care stimulează exodul de tineri bulgari și romi reprezintă principalii factori care împiedică aderarea Bulgariei la zona de liberă circulație.
Bulgaria are aparatul de stat cel mai corupt din Uniunea Europeană și ocupă primul loc printre țările membre după numărului de fraude în sectorul licitațiilor publice, a avertizat comisarul european pentru afaceri interne Cecilia Malmstrom.
Sofia conduce în lista neagră a organizației „Transparency International” în fața Cehiei, Italiei, României și Slovaciei. În cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, ofertele care câștigă licitațiile publice rămân secret de stat. În acest mod este stimulata corupția. De ani de zile instituțiile inventează motive din ce în ce mai fanteziste care să mențină netransparența în sectorul public. Cu ajutorul secretului comercial este refuzat accesul la informații despre licitațiile prin care sunt împărțiți banii publici dar și cei europeni.
Cele câteva cazuri în care ofertele căștigatoare au devenit publice au generat scandaluri. Publicarea contractelor pentru întreținerea drumurilor naționale, de pildă, a scos la iveală diferențe de pînă la 100 de ori între sumele plătite per kilometru de orașe vecine.
Camera de conturi a găsit nereguli în 85% din licitațiile publice. Condițiile sunt formulate astfel încăt să garanteze victoria unor companii concrete. Se dau promisiuni imposibil de îndeplinit iar apoi contractul este împins în zona cheltuielilor maxime prin anexe. O companie de pildă a căștigat un concurs în domeniul construcțiilor publice promițând termen de garanție de 500 de ani.
Corupția și crima organizată reprezintă principalele obstacole în calea aderării Bulgariei la zona Schengen.
Spre deosebire de București, care a protestat prin ministrul său de externe Titus Corlățean în ajunul amânării, Sofia s-a abținut și nu a formulat critici sau pretenții. Premierul demisionar Boiko Borisov a declarat că amânarea este rezultatul protestelor civice care continuă în orașele bulgare.
Prin introducerea unor criterii și reguli noi, țările mai bogate practic au început să retragă dreptul la muncă pentru bulgari de teamă că se vor confrunta cu probleme sociale greu de rezolvat.