…clădirea care înlocuieşte cele două turnuri prăbuşite pe 11 septembrie 2001.
Au trecut mai bine de 11 ani de la atentatele teroriste de la New York. Oraşul se pregăteşte să inaugureze, în scurt timp, noul „One World Trade center”, clădirea care înlocuieşte cele două turnuri prăbuşite pe 11 septembrie 2001. Desigur, noua clădire şi întregul complex care-i va urma are un puternic mesaj simbolic: New Yorkul şi America nu se lasă îngenunchiate, nici măcar de o tragedie ca cea din 11 septembrie. Între timp, cel puţin arhitectonic, clădirea s-a îndepărtat de simbolism spre o aparenţă mai clasică şi o structură mai pragmatică, utilitară.
O schimbare care se reflectă şi în schimbarea de nume: iniţial, proiectul lansat încă în 2002 pentru refacerea turnurilor s-a numit „Turnul Libertăţii”. Concursul de arhitectură care a fost lansat tot atunci a fost câştigat de renumitul arhitect Daniel Libeskind, autorul, între altele, al Muzeului Holocaustului de la Berlin: o clădire fascinantă, care creează atmosfera nu prin exponate, ci prin design, prin arhitectură.
Proiectul a fost preluat de o altă firmă de arhitecţi, iar numele oficial al clădirii a fost schimbat în „One World Trade Center”. O decizie pragmatică a portului New York, administratorul noii clădiri. Iniţialele WTC aduc aminte imediat de fostele turnuri gemene, fiind mult mai familiare publicului larg. Arhitectul şef al proiectului, David Childs a reamplasat clădirea în apropierea vechilor turnuri, pe gură de metrou. Ce s-a pierdut poate din simbolistică s-a câştigat în termeni comerciali, mai ales că s-a dublat şi spaţiul prevăzut pentru birouri, magazine, restaurante…
One Wolrd Trade Center, când va fi gata, va fi cea mai înaltă clădire din emisfera vestică. Este singurul punct păstrat din proiectul Libeskind: va avea 1.776 de picioare, reproducând anul în care America şi-a proclamat independenţa. Mai pe înţelesul nostru: clădirea va avea 541 de metri înălţime, în momentul când va fi montată şi spirala de 124 de metri. Un adevărat test tehnic, care va cere însă zile aproape fără vânt.
Corespondenta Europei Libere la Washington Courtney Brooks i-a întrebat pe câţiva trecători: ce le inspiră noua construcţie?
Rena Gregory, secretara unei şcoli generale din apropiere, a fost martora atentatelor teroriste din 2001. Şi crede că noua clădire va demonstra lumii întregi că americanii nu se lasă uşor îngenunchiaţi.
Rene Herrera, un tânăr de 28 de ani din statul Texas, se declară extrem de impresionat, nu atât de simbolistica noii clădiri cât de dimensiunile acesteia. Este mult mai înaltă decât îţi poţi imagina când o vezi la televizor, constată Herrera.
Şi, apreciază corespondenta noastră la New York, nu se poate să nu dai şi de un trecător care să afişeze cinismul tipic celor din oraş. John locuieşte in Bronx şi pentru el noul Turn nu este decât atât: un turn, care reprezintă bani şi politică.