Ar trebui s-o spunem tranșant: coaliția s-a rupt o dată cu demiterea guvernului, restul au fost obișnuite reglări de conturi în cadrul Alianței.
Republica Moldova pare în aceste zile o țară aproape deconectată de realitățile lumii contemporane. Pentru că trebuie să ai o mare originalitate ca să-ți permiți în aceste timpuri vitrege să stai săptămâni întregi fără un guvern funcțional. Un guvern care a fost doborât de opoziția comunistă cu votul deputaților Partidului Democrat și cu susținerea vocală a liberalilor.
Președintele Nicolae Timofti a avut programate azi noi întâlniri cu liderii politici. Ce se știa până acum era că șeful liberal, Mihai Ghimpu, nu-l acceptă pe Vlad Filat în postul de prim-ministru și se pare că nimic și nimeni nu-l poate convinge să-și schimbe opinia, chiar dacă această lipsă de flexibilitate duce, inevitabil, la alegeri anticipate. Nu reușesc să-l înduplece nici colegii mai ponderați din PL, și nici comentatorii din presă. Dimpotrivă, liderul liberal a anunțat ritos că nu va ceda în fața unor analiști politici, despre care, de vreme ce îi dezaprobă atitudinea obstrucționistă, afirmă că se află în solda perfizilor săi adversari. Destui dintre jurnaliști au toate motivele să se considere jigniți de judecată schematică și rudimentară a șefului PL.
Surprinzător e că deputații Partidului Democrat, cei care au votat demisia guvernului, par mult mai preocupați de dialog, de construirea unei noi alianțe de guvernare decât liberalii care continuă să pună condiții nerealiste.
Aceeași înverșunare anti-Filat o manifestă și tânărul primar liberal al capitalei, Dorin Chirtoacă, repetând până la sațietate câteva slogane: că Filat nu-i mai important decât Republica Moldova, că interesul țării trebuie pus mai presus de interesul personal, că PL-ul – exemplar prin modestia sa aproape franciscană – nu are nevoie de funcții. Mai mult: în cadrul unei emisiuni televizate, luat de valul unei retorici populist-juvenile, Dorin Chirtoacă declara că este gata… să-și taie o mână de dragul integrării europene, de ce atunci ar insista Filat să devină din nou prim-ministru, de ce se agață de fotoliu?
Dorin Chirtoacă uită că a reușit să câștige un al doilea mandat la primărie, împotriva comunistului Dodon, prin contribuția decisivă a liberal-democraților. În plus, problemele mari ale capitalei ar trebui să-l facă pe tânărul edil mai reținut în a arunca învinuiri la adresa altora. Când ești înjurat de dimineață până seară de o armată întreagă de șoferi exasperați de drumurile accidentate în ultimul hal, iar tu nu reușești să pui capăt acestui dezastru generat de corupție și incompetență, nu e deloc recomandabil să faci declarații pompoase și să te arăți pregătit de sacrificiu. Singura „jertfă” pe care i-o cer chișinăuienii dlui Chirtoacă, în numele integrării europene și, desigur, al unui oraș mai civilizat, este să astupe gropile din carosabil, fără ca pentru asta să-și taie o mână.
Și dacă tot vorbim despre drumuri, să ne amintim că de starea lor, la nivel republican, răspund tot liberalii, și anume ministrul Transporturilor, Anatol Șalaru. Șoselele Moldovei arată ca după război, deși pentru repararea și reabilitarea lor au fost alocate sume imense de bani. Aceste investiții parcă s-ar pierde ca apa în nisip. Paradoxul este că numărul automobililor în Moldova crește de la an la an, taxele la fondul rutier sporesc și ele (și cotizează un număr tot mai mare de șoferi), iar șoselele se degradează în continuu.
Așa stând lucrurile doar într-un domeniu, cel al drumurilor, este foarte riscant să te avânți în alegeri anticipate cu ideea că ai fi singurul neprihănit, atâta timp cât ai fost și ești parte a aceleiași guvernări incapabile să-și țină promisiunile.