Este inadmisibil ca decizii care privesc bunul mers şi independenţa justiţiei să fie luate sub presiunea străzii şi a unor propagandişti.
Asistăm de aproape o săptămână la o neverosimilă psihodramă provocată de iminenţa numirilor procurorilor şefi la Parchetul General şi la Direcţia Naţională Anticorupţie. Ipoteza, ce părea tot mai probabilă, că numirile ar putea fi rezultatul unui compromis între preşedintele Băsescu şi premierul Ponta a declanşat reacţii dure din partea liberalilor dar mai ales din partea postului de televiziune Antena 3, portavoce a lui Dan Voiculescu şi campion al luptei împotriva lui Traian Băsescu. Ore în şir, participanţii la talk-show-urile de la Antena 3 l-au tocat mărunt pe Ponta, acuzându-l că a trădat electoratul şi că cedează în faţa uzurpatorului de la Cotroceni. Invitat el însuşi la o emisiune premierul a fost ţinta unor atacuri de o rară violenţă iar un alt moderator, luat de val, l-a ameninţat pur şi simplu cu o corecţie fizică. Dezorientaţi, unii comentatori au văzut în toate astea o punere în scenă, un joc în care adversarii sunt de fapt înţeleşi între ei.
Mărul discordiei l-a constituit dna Laura Codruţa Kovesi, fost procuror general şi care a apărut ca un posibil candidat la funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Pentru Antena 3 şi pentru mulţi dintre reprezentanţii actualei puteri, dna Kovesi apare ca o slujitoare fidelă a „regimului Băsescu”. S-a mers atât de departe încât, în dimineaţa când Victor Ponta s-a dus la Consiliul Superior al Magistraturii să discute problema numirilor, pe stradă s-a organizat o manifestaţie, cu pensionare care răcneau isteric cerând eliminarea de pe listă a lui Kovesi. Starea de confuzie a fost agravată de ezitările lui Victor Ponta, care s-a răzgândit de mai multe ori şi a dat ziariştilor răspunsuri în doi peri.
Lucrurile, în realitate, sunt foarte limpezi. Numirile celor doi procurori şefi au întârziat foarte mult şi s-a intrat într-o acută criză de timp. S-a ajuns astfel la ideea unei proceduri de urgenţă, în care desemnările să se facă prin consens între preşedinte, premier şi Consiliul Magistraturii. Era abandonată, în acest caz, procedura transparentă, care presupunea criterii riguroase şi examinarea atentă a dosarelor. Cum un astfel de demers ce ţine de normalitate pare să fie deocamdată, în România, un nobil deziderat, totul a eşuat într-un penibil bâlci mediatic. Este inadmisibil ca decizii care privesc bunul mers şi independenţa justiţiei să fie luate sub presiunea străzii şi a unor propagandişti care execută ceea ce le dictează patronul politic. Şi există în plus marele pericol ca tot ceea ce s-a realizat bun în justiţie în ultimii ani să rămână amintire.