Noi consultări pentru desemnarea noului premier: deocamdată nici un rezultat

O nouă rundă de consultări la şeful statului pentru desemnarea premierului

Şeful statului spune că nu va reuşi să nominalizeze candidatura premierului până pe 5 aprilie, aşa cum a promis.

La Chișinău au continuat astăzi discuțiile dintre președintele Nicolae Timofti și partidele guvernării demisionare. Șeful statului și-a asumat singur termenul de 5 aprilie pentru găsirea unui nou premier, dar în declarațiile din ultimele zile a lăsat să se înțeleagă că șansele de succes nu sunt foarte mari. Ce au adus nou negocierile de astăzi, aflăm din relatarea Lilianei Barbăroșie.

La argumentele deja cunoscute cu care se opune menţinerii lui Vlad Filat în funcţia de premier, astăzi, după consultările cu preşedintele, Mihai Ghimpu, a mai adăugat unul. După demitere, liberal-democratul ar fi rămas în exerciţiul funcţiei în mod ilegal, spune liderul liberalilor, iar şeful statului ar fi trebuit să-l înlocuiască imediat cu un interimar din rândul miniştrilor. Mihai Ghimpu spune că asta ar fi indicat Curtea Constituţională într-o interpretare a constituţiei emisă până în 2000:

Mihai Ghimpu în discuţie cu Vlad Plahotniuc, înainte să intre la consultări

„Filat stă ilegal în funcţia de prim-ministru. Iau-te ce spune decizia CC, că preşedintele trebuie să numească un prim-ministru interimar, din membrii guvernului, până la formarea noului guvern.”

Replica lui Nicolae Timofti a fost însă că spusele Curţii se refereau la vechea constituţie şi vechiul regim, cel prezidenţial, prin urmare nu pot fi luate în calcul:

„Citiţi-le şi o să vedeţi când au fost adoptate şi la care norme constituţionale se referă: la cele actuale sau la cele care nu sunt în vigoare.”

Oricum, preşedintele Timofti spune că nu va nominaliza un premier la data pe care o anticipase, adică 5 aprilie, pentru că partidele ar mai avea nevoie de tratative:

„Am spus anterior că până la 5 voi găsi răspuns. Dar mi-au cerut să-i las să se mai consulte.”

Liberalii vin, democraţii pleacă de la reşedinţa oficială

Că poziţiile fostelor aliate sunt departe de a fi convergente este limpede şi din declaraţiile democraţilor ce au urmat rundei de astăzi de consultări. Marian Lupu spune că majoritatea încă nu există, prin urmare nici nominalizarea nu se poate produce deocamdată. Vlad Filat rămâne însă în cărţile democraţilor ca un viitor posibil premier. Cu condiţia:

„Dacă Vlad Filat vine şi mă convinge că 13 februarie nu se mai repetă, atunci suntem gata să examinăm şi candidatura domniei sale.”

Nu se ştie când vor fi gata partidele, prin urmare şi preşedintele să declanşeze procedura de desemnare a noului premier, care înseamnă două tentative timp de 45 de zile, sau, în caz de eşec, alegeri anticipate. Pus în faţa unei întrebări tranşante din partea jurnaliştilor, Nicolae Timofte a adus însă din nou în discuţie „termeni rezonabili”, o noţiune pe care în Republica Moldova fiecare jurist o interpretează în mod diferit.