Un nou protest comunist la Chişinău

Simpatizanții Partidului Comuniștilor au protestat din nou în faţa Palatului Republicii şi a reşedinţei preşedintelui, cerând organizarea de alegeri anticipate.

Potrivit portalului Unimedia, ulterior, simpatizanții PCRM au plecat în marș spre sediul Delegației Uniunii Europene de la Chișinău.

Iniţial, preşedintele Nicolae Timofti declarase că ar vrea să însărcineze, până vineri, un nou premier cu formarea guvernului. Miercuri, după o nouă rundă de discuţii cu partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană, Timofti a lăsat de înţeles că ar putea amâna numirea unui nou premier, dacă o cer partidele din AIE.