De ce nu îi pedepsesc autorităţile pe polițiștii care folosesc tortura?
7 din 10 minori care se află ori s-au aflat în ultimii ani în detenţie spun că au fost supuşi torturii sau relelor tratamente. Sunt rezultatele unui sondaj de opinie printre aceşti minori efectuat în premieră de agenţia ONU pentru copii, UNICEF. În ciuda zecilor de sesizări, nici un poliţist sau gardian nu a păţit nimic, se mai spune în studiul dat publicităţii astăzi şi prezentat în rezumat de Diana Răileanu.
„Alarmante”, astfel au calificat experţii prezenţi la lansarea studiului despre tortura şi relele tratamente aplicate faţă de minorii aflaţi în conflict cu legea, cifrele care se conţin în cercetare.
Studiul arată, bunăoară, că fiecare al doilea minor a fost interogat de poliţie în absenţa unui reprezentant legal. Acest fapt îi face vulnerabili pe oamenii legii în faţa acuzaţiilor că au supus minorii presiunii fizice şi psihice pentru a-i determina să recunoască vina, explica co-autoarea studiului, avocata Veronica Mihailov-Moraru:
Minorii care sunt supuşi relelor tratamente sunt consiliaţi la cerere de specialiştii Centrului pentru reabilitarea victimelor torturii „Memoria”. Preşedinta Centrului, Ludmila Popovici, vorbeşte despre metodele la care recurg poliţiştii pentru a-i „responsabiliza” pe minori:
„În Republica Moldova, din păcate, ne confruntăm cu o metodă de tortură numită „telefonul”, ce reprezintă lovituri simultane peste urechi. Este
îngrozitor, fiindcă aceşti minori în continuare vor suferi enorm, până la surditate gravă şi vor avea nevoie de îngrijiri şi chiar protezare. Când am întrebat minorul: dacă la momentul arestului a asistat mama sau pedagogul el a zis că „Nu, nu a fost nimeni”. Dar în momentul în care l-a rugat pe poliţist să-i permită să sune acasă ca să vină mama, acesta l-a lovit puternic peste ambele urechi şi la întrebat: „Îţi sună? Vorbeşte cu mama!”
„Cazurile despre care relatăm în studiu sunt cazuri cunsocute, despre care minorii au acceptat să vorbească, însă probabil despre alte zeci de cazuri nu ştim nimic. Din păcate nu este uşor să înaintezi plângeri în astfel de situaţii. Copiii se tem de justiţie, de poliţişti, în special copiii care provin din familii vulnerabile – este puţin probabil că ei vor îndrăzni să depună o plângere. Autorităţile trebuie să se asigure printr-un mecanism de monitorizare că, pe viitor, nu vor mai exista cazuri de maltratare. De asemenea, un rol important îl au procurorii şi judecătorii.”
Datele statistice prezentate de Procuratura Generală arată că în prima jumătate a anului trecut au fost examinate 25 de plângeri din partea minorilor deţinuţi, în urma cărora au fost iniţiate cinci dosare de urmărire penală, însă într-un final, niciun om al legii nu a fost tras la răspundere. În opinia avocatului parlamentar Anatolie Munteanu, atâta timp cât autorităţile nu vor pedepsi poliţiştii care aplică tortura nu vor putea spune că se realizează eficient reforma justiţiei:
Actualmente, în penitenciarele din Republica Moldova îşi ispăşesc pedeapsa 85 de minori.
---------------
Material realizat cu susţinerea Fundaţiei Soros-Moldova în cadrul proiectului operaţional „Îmbunătăţirea respectării dreptului la libertatea şi siguranţa persoanei în Moldova”.