Bulgaria: Borisov încrezător în victorie la anticipate

Analiștii au găsit răspunsul la întrebarea de ce centriștii și-au menținut popularitatea: Bulgaria rămâne o insulă de stabilitate financiară.

Jurnal de corespondent despre campania electorala din Bulgaria, unde vor avea loc alegeri ancipate în curind şi unde partidul premierului, care a fost dat jos de protestele populare, continuă să se bucure de cea mai mare popularitate. Petiu Petkov încearcă să găseasca explicatii:

La o lună înainte de alegerile anticipate, centriștii din partidul „Cetățenii pentru dezvoltarea europeană a Bulgariei” [GHERB] conduc în anchete cu un avantaj confortabil în fața foștilor comuniști. Alegătorii nu par impresionați de faptul că liderul stângii, Serghei Stanișev, este și președinte al Partidului socialiștilor europeni – cel mai înalt post de partid ocupat vreodată de un bulgar după Gheorghi Dimitrov, instalat de Stalin în fruntea Cominternului.

După câteva săptămâni de tăcere, ex-premierul Boiko Borisov a apărut la Conferința naționala a partidului în compania unor lideri ai dreptei europene precum Antonio Lopez, Joseph Daul și Mesut Yalmaz. El a promis celor 15000 de participanți adunați în cea mai mare sala sportivă din Bulgaria – „Arena Armeeț” că va câștiga alegerile.

Analiștii au găsit răspunsul la întrebarea de ce centriștii și-au menținut popularitatea și după demisia lui Borisov în indicatorii macroeconomici.

Pe fundalul crizei financiare care a lovit Cipru și amenință Grecia, Slovenia și alte țări din sudul continentului Bulgaria rămâne o insulă de stabilitate financiară. Deficitul de cont curent în finele anului va fi cel mai probabil zero ci nu 2,8% din PIB așa cum au fost previziunile cu 6 luni în urmă. Aprecierea aparține noului ministru de finanțe Kalin Hristov. Se conturează o inflație de numai 1,7% - cu jumătate de procent mai mică de cea prevăzută în Legea bugetului. Creșterea economică, însă, va fi de numai 1,5% datorită în primul rând a scăderii importurilor în Uniunea Europeană.

Guvernul de tranziție a restabilit rezerva fiscală peste nivelul cerut pentru menținerea consiliului monetar care garantează stabilitatea monedei naționale fixata de euro.

Faptul că guvernul Borisov a încheiat 2012 cu un deficit de numai 0,5% din PIB iar în acest an este posibilă o creștere de 15% a cheltuielilor bugetare fără ca aceasta să afecteze deficitul, reprezintă un puternic atu electoral al centriștilor.

Alegătorii se tem că Bulgaria va putea urma soarta Ciprului dacă foștii comuniști câștigă alegerile. Programul lor a și fost definit de comentatorii „fantezii în roz”.