Audieri în comisia specială pentru sistemul electoral mixt

Comisia parlamentară specială, creată pentru a re-examina legea privind trecerea la sistemul electoral mixt, s-a reunit astăzi într-o şedinţă publică. În timpul audierilor s-a precizat că principala problemă a noii legi este că nu se vor organiza circumscripţii uninominale peste hotare şi în regiunea transnistreană, unde alegătorii vor putea vota numai listele de partid. Legea a fost adoptată pe 19 aprilie cu votul deputaţilor democraţi şi liberal democraţi. Preşedintele comisiei speciale, liberal-democratul Tudor Deliu, a spus că până marţi, 30 aprilie, va fi elaborat un raport al audierilor după care membri comisiei îşi vor formula recomandările pe care le vor înainta Parlamentului.