„Liderul politic trebuie să demonstreze că e demn de a conduce un partid, o ţară.”
Institutul de analiză şi consultanţă „Politicon” a dat publicităţii astăzi clasamentul celor mai influenţi politicieni ai lunii aprilie, realizat cu participarea a 33 de experţi şi editorialişti. Una din surprize este ca Vlad Filat, deşi şi-a pierdut funcţia de prim ministru, continuă să fie în fruntea clasamentului. Despre alte surprize a topului relatează Alla Ceapai.
Cea mai mare surpriză a clasamentului este că premierul interimar Iurie Leancă, la doar un punct diferenţă de Vlad Filat, se poziţionează pe locul doi. Această diferenţă mică de punctaj între primele două poziţii din top este o premieră, spune directorul institutului Politicon.
Anatol Ţăranu explică că Vlad
„El ar putea să treacă pe locul întâi în caz dacă va fi desemnat la funcţia de prim ministru, ceea ce nu este exclus. Cel puţin foarte mulţi experţi vorbesc despre această probabilitate. Deci, trendul domnului Filat este în descreştere. Trendul domnului Leancă în top este în creştere.”
Anatol Ţăranu crede şi că liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, ar putea pe viitor să avanseze în top, ocupând a treia lună consecutiv locul trei. Îşi menţine poziţia a patra în clasament liderul democraţilor. Pierderea funcţiei de speaker nu a ştirbit din influenţa politică a lui Marian Lupu, spune Anatol Ţăranu:
„Influenţa politică desigur că depinde în mare măsură de factorul administrativ, adică de poziţia pe care o ocupa politicianul în sistemul administrativ al ţării, dar nu numai. PD şi liderul lui continuă să joace un rol foarte important. Cel puţin atâta timp cât nu este desemnat guvernul, atâta timp cât nu s-a terminat procesul de alegerea a speaker-ului Parlamentului, democraţii sunt un partid politic care au de spus un cuvânt greu în ceea ce priveşte desemnarea candidaţilor pentru aceste funcţii înalte în stat. Iar aceasta înseamnă nimic altceva decât influenţă politică.”
O performanţă în top a atins-o un alt democrat Vlad Plahotniuc. Avansând cu trei poziţii el ocupă locul 5 în clasament. Creşterea influenţei politice a acestui politician indică indirect la ceea ce numeşte, Anatol Ţăranu, gafa liberal-democraţilor de a-l demite pe Vlad Plahotniuc din funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului:
„Atâta timp cât Vlad Plahotniuc era prim-vicepreşedinte al Parlamentului şi se posta în prezidiul Parlamentului, el era o ţintă de atac pentru comunişti. Ei, în permanenţă, îl atacau şi-l făceau foarte vulnerabil. Din moment ce el a plecat din prezidiul Parlamentului el de fapt a ieşit de pe linia de tragere şi aceasta într-un fel l-a salvat.”
O altă surpriză a topului este că, pentru prima dată în ultimii ani, liderul liberalilor Mihai Ghimpu ocupă o poziţie mai sus decât Dorin Chirtoacă. Primarul de Chişinău a scăzut cu două poziţii şi împarte locul şapte cu liberal democratul Valeriu Streleţ. Reformatorii liberali deşi nu se regăsesc în primele 10 poziţii sunt într-o uşoară creştere. Iar şeful statului Nicolae Timofti a coborât cu trei poziţii, ajungând pe locul 9.
Am fost curioasă să aflu şi ce cred cetăţenii despre influenţa şi popularitatea politicienilor moldoveni:
- „Politicienii la noi au pierdut credibilitatea majoritatea, dar cel mai consecvent este Vlad Filat.”
- „Filat s-a ridicat foarte mult în ultimii ani prin ceea ce a făcut fiind un ex prim ministru.”
Europa Liberă: Dar faptul că e un fost prim ministru o să-i scadă din popularitate?
- „Depinde doar de el însuşi, de felul în care o să acţioneze şi o să se prezinte în faţa poporului.”
- „O să piardă din popularitate. Dar eu gândesc că el o să revină pe arena politică.”
- „Cei care cunosc situaţia reală, din contra, o să-l susţină pe Vlad Filat, din motiv că la mijloc nu au fost decât nişte jocuri politice.”
Europa Liberă: Dar domnul Iurie Leancă?
- „Cred că mai mult folos o să aducă fiind ministru de externe, decât prim ministru. Dumnealui trebuie să menţină relaţiile externe.”
Europa Liberă: Dar domnul Ghimpu cum vi se pare mai are popularitate, mai are credibilitate?
- „Acest om a pierdut tot simţul, tot simţul bunului simţ. Permanent iese cu extremități şi strigă una şi bună că Filat e rău, dar Plahotniuc e bun, numai că nu o spune în gura mare.”
- „Puterea reală aparţine domnului Plahotniuc, dar el are cu totul alte interese decât cele a poporului.”
Europa Liberă: Dar ce îi aduce popularitate unui lider politic?
- „Cred că liderul politic trebuie să demonstreze că e demn de a conduce un partid, o ţară.”
- „Trebuie să fie de rând cu poporul şi să aibă o funcţie în stat. Fără funcţie e foarte greu să poţi promova ceva în ţară”.