Opinii pro şi contra discutate la Muzeul Zemstvei, la o dezbatere publică despre rădăcinile homofobiei în societatea moldovenească, în ajunul lansării Festivalului „Curcubeul peste Nistru”.
Vizita comisarului european pentru extindere Štefan Füle la Chișinău are loc la finalul Festivalului organizat de minorităţile sexuale din Moldova, care se va încheia cu o paradă în capitala Moldovei Directoarea organizaţiei Genderdoc-M, Anastasia Danilova, a anunțat că marşul se va muta, conform sugestiilor Primăriei din centrul Chisinaului de pe bulevardul Stefan cel Mare in parcul de la Valea Morilor. Primăria afirmă că vrea să evite în felul acesta tulburarea ordinii publice pentru că pe același traseu și-a anunțat intenția de a manifesta un alt grup, care se opune galagios acordării de drepturi minorotăţilor sexuale. Anul trecut, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a declarat ilegală interzicerea unui marș similar in 2005 şi a condamnat guvernul la 11.000 de euro despăgubiri. Alla Ceapai a fost la o dezbatere pe tema homofobiei in Moldova şi a rădăcilor ei.
Discriminarea, implicit homofobia, e ca la ea acasă în Moldova, iar în rândul populaţiei există un important potenţial de intoleranţă. Asta mi-au spus mai mulţi tineri, care au participat miercuri seara la o dezbatere publică, unde s-a vorbit despre rădăcinile homofobiei în societatea moldovenească. Unul dintre moderatorii discuţiei, juristul Andrei Lutenco spune că însuşi omul este centrul de intoleranţă. Ea fiind cultivată în familie, stradă, şcoală, biserică şi alte instituţii:
Andrei Lutenco: „Centrul de intoleranţă e omul însuşi. Asta e rădăcina problemei. În tendinţa multor oameni de a găsi cauza problemelor în altcineva şi mai ales în cineva care e diferit de ei. Şi nu e vorba doar de homofobie, ci de multe alte feluri în care se manifesta discriminarea, în care se manifestă ura fie rasială, etnică sau de altă natură. Omului adesea îi este foarte uşor să pună problema sa sau neînţelegerea sa pe seama diferenţei altuia.”
Blogerul Arcadie Cotruţă insistă asupra rolului bisericii în promovarea homofobiei, de altfel, instituţia ce se bucură de cea mai mare încredere a cetăţenilor, potrivit sondajelor de opinie:
Arcadie Cotruţă: „Biserica are un mesaj foarte violent în ultimul timp. Şi dacă să credem BOP că lumea chiar are încredere în Biserică, atunci asta chiar este o problemă. Dar clar că şi societatea are un stereotip pe care îl perpetuă, îl dezvoltă, îl discută.”
Printre participanţii la dezbateri au fost opinii că ar fi dreptul Bisericii să aibă această atitudine, dar aceşti minoritari sexuali nu au relaţii numai cu biserica. Ei trăiesc în societatea majoritarilor de la care cer respect, drepturi şi toleranţă. Iar faptul că de multe ori homosexualii sunt ţinta unor prejudecăţi şi comportamente discriminatoare se datorează şi necunoaşterii despre ce este homosexualitatea. Pentru că nu poţi să respecţi nici chiar să accepţi pe cineva pe care nu-l cunoşti, spune Arcadie Cotruţă:
Arcadie Cotruţă: „Lumea citeşte prea puţin şi analizează prea mult pe bază de informaţii pe care nu le ştiu, dar le-au auzit. Eu am avut fericita ocazie de a trăi un an cu o lesbiană în Paris, atunci când am învăţat. A fost o experienţă fenomenală nu pentru că ea era lesbiană, dar pentru că era un om superb. Eu cred că noi trebuie să tindem să nu facem distincţii dacă omul este heterosexual sau homosexual. Pentru că nu există nici o diferenţă, ei discută, beau, suferă, plâng la fel ca şi noi, heterosexualii.”
Dar cum ar putea fi cultivată toleranţa în societatea moldovenească? Participanţii la dezbateri au propus două căi: introducerea unor cursuri speciale în şcoli şi promovarea opiniilor unor preoţi care nu condamnă cu înverşunare minorităţile sexuale şi au mesaje nediscriminatorii. Elena Terzi e de părere că accentul trebuie pus pe spaţiul public:
Elena Terzi: „Şi pe oamenii care îl formează. Pe formatorii de opinie, pe blogeri, prezentatori TV, jurnalişti. Ştiu că la moment nu putem conta pe politicieni, fiindcă ei depind foarte mult de electorat, iar electoratul are acum are o opinie preponderent negativă. Dar sunt oameni care nu au dependențe de acest gen. Sunt oameni care apar foarte des în ochii publici şi sunt văzuţi pozitiv. şi poate acum au frică sau nu se simt suficient de confortabili pentru a spune că atitudinea lor faţă de comunitatea LGBT este ok şi ei cred că într-o societate normală ea trebuie să fie OK.”
Potrivit unui studiu, publicat astăzi, al organizaţiei ILGA-Europe, filiala europeană a Asociației Internaționale a comunităţii LGBT, Moldova de rând cu Monaco, Rusia, Azerbaidjan şi Armenia sunt ţările Europei în care discriminarea pe criteriul orientării sexuale este cea mai răspândită.