„Suntem săraci pentru că nu vrem, suntem săraci pentru că nu ştim”

Una dintre cele mai mari surse ale scepticismului şi nefericirii moldovenilor e că lucrurile merg tot mai mult şi mai mult în direcţia greşită. Potrivit ultimului Barometru al Opiniei Publice, cercetare sociologică făcută acum o lună, arată că aşa consideră 84% din populaţia Republicii Moldova, vizibil mai mult decât în toamna anului trecut.

Cum se explică această nemulţumire?

Politicienii sunt datori să readucă încrederea cetăţeanului în prezentul şi viitorul ţării – este părerea Elenei Dobzeu, primar de Grozeşti. Ea spune că oamenii muncesc, îşi construiesc locuinţe şi doresc să aibă condiţii bune la ţară, dar lucrurile merg foarte greu.
Edilul încearcă să ne convingă că satul stă foarte bine la întocmirea de proiecte, dar, din păcate, foarte puţine au primit finanţare. Deocamdată se mulţumeşte şi cu puţinul.

Elena Dobzeu: „Când m-am implicat în reabilitarea sistemelor de irigare, atunci am conştientizat că sărăcia noastră vine de la faptul că nu dorim, în primul rând, să ne implicăm, că vrem să trăim pe nou, dar să gândim şi să acţionăm pe vechi, că aşteptăm încă pomană, dacă nu vine de la Bunul Dumnezeu ploaie şi ninsoare din belşug, abundentă, cel puţin, măcar guvernul să vină în teritoriu, cineva să ne aducă bani, cineva să ni-i pună pe masă, în cel mai rău caz, primarul, numai nu el, omul, să dea din coate ca să poată să îşi creeze o afacere, să poată să se dezvolte, cu încetul chiar şi să se extindă.”

Europa Liberă: Grozeştiul e un sat sărac?

Elena Dobzeu: „Chiar suntem la etapa când discutăm şi noi în sat. Suntem săraci, nu că săraci financiar, dar săraci în informaţie. Suntem la implementarea proiectului cu reabilitarea sistemelor unde 483 de beneficiari trebuie să contribuie cu o anumită sumă – de exemplu, 207 lei pentru un hectar este contribuţia anuală pe care trebuie să o dea – şi toată lumea strigă: „Suntem săraci şi nu avem 207 lei”. Acum trebuie să începem irigarea, pentru că ne paşte pericolul secetei mari…”

Europa Liberă: Dar aşezarea satului e una benefică, chiar pe malul Prutului.

La Grozești

Elena Dobzeu: „Pe malul Prutului. Şi e cel mai mare păcat că trăim pe malul Prutului şi ne uscăm de sete, la propriu şi la figurat. Nu avem nici apă potabilă, şi nici apă tehnică. Şi suntem pe ultima sută de metri ca să avem apa tehnică, şi ni s-a propus de la Asociaţia Utilizatorilor de Apă să dăm un avans de 100 de lei, fiindcă aceşti bani vor fi doar plata pentru apa care o vom folosi, furnizată.”

Europa Liberă: Şi se recuperează investiţia.

Elena Dobzeu: „Se recuperează. Şi imaginaţi-vă că, din cele 210 gospodării care trebuie să dea bani, au dat 47 şi aici ne-am oprit şi restul strigă că: „Suntem săraci”. Suntem săraci pentru că nu vrem, suntem săraci pentru că nu ştim. De felul nostru, noi, grozeştenii, nu suntem lenoşi, dar nici harnici, harnici aşa, de exemplu, cum sunt satele vecine, Bălăureştii. Poate aceia mai au tradiţii, dar noi suntem fără tradiţia aceasta de clacă, de muncă asiduă în agricultură.”

Europa Liberă: Irigarea costă cât?

Elena Dobzeu: „Pentru irigarea unui hectar de pământ costă peste 4 milioane de lei. La Grozeşti vor fi irigate 483 de hectare şi de la noi nu se cere decât 100 de lei, astăzi să o dăm şi aceasta va fi preţul la apa livrată, pe care noi o vom consuma. Şi nici pe asta nu avem de unde să o dăm. Ori este un capriciu, ori este o dezinformare, ori este chiar şi o lene, ori este o indiferenţă totală: „Mai bine să ardă pământul, decât să scot eu suta ceea de lei”. Ei spun: „Suntem săraci”. Dacă suntem aşa săraci, lunar de la oficiul poştal se duc pentru „Moldtelecom” 60.000 lei, pentru „Union Fenosa”, 50.000 lei, pentru internet – 70.000 lei.”

Europa Liberă: Deci s-ar putea face nişte economii aici, ca să acoperim alte necesităţi?

Elena Dobzeu: „Iată şi zic: „Hai să facem!” – „Nu, noi aici nu vom putea da”. Dar cum, nouă altele ne trebuie, dar apa nu ne trebuie? Pur şi simplu, îmi lămureşte un grup de cetăţeni, mai deunăzi: „Ştiţi cum? Când ne-au adus lumina deodată au zis că e cu bani, când ne-au adus telefonul ne-au zis deodată: e cu bani. Şi a intrat în sânge de acum că se prestează nişte servicii şi noi plătim nişte bani.”

Europa Liberă: Contra plată.

Elena Dobzeu: „Pe când apa, cum ne-am născut, ni s-a dat fără plată. Dar astăzi când s-a ajuns că apa, nu numai cea potabilă, dar şi cea tehnică, trebuie să o plătim… Şi încă mai este o temere. Anul trecut, noi tot am mai folosit apa tehnică şi nu au fost subvenţii din partea statului, nu ne-au ajutat absolut deloc. Şi au căzut pe umerii noştri toate cheltuielile. Şi asta ne-a dezorientat şi ne-a dezarmat. E şi o frică astăzi: nu se ştie ce va fi cu noi mâine. Şi drumurile, şi infrastructura sunt de calitate proastă.”

Europa Liberă: Dar când aţi putea să aveţi şi nişte drumuri ca lumea?

Elena Dobzeu: „Anul acesta se alocă 1 milion 500 de mii de lei pentru reparaţia cosmetică a drumului Bărboieni-Grozeşti-Zberoaia-Bălăureşti. Vă daţi seama că suma e mică. Şi am mai primit o informaţie: ne garantează că tot anul acesta vor fi reabilitate 5 km de drum Grozeşti-Bărboieni, până la Zberoaia.”

Europa Liberă: La o aruncătură de băţ de Grozeşti, e hotarul Uniunii Europene. Poate să ajungă şi satul, în fruntea căruia vă aflaţi, o comunitate europeană? Şi în ce condiţii? Suflul europenizării a pătruns la Grozeşti?

Elena Dobzeu: „A pătruns şi spre asta tindem. Şi, dacă noi vom implementa proiectele pe care le avem, chiar cetăţenii zic: „Băi, o să fim un sat european”. E vorba de proiectul acesta cu reabilitarea sistemului de irigare care va contribui la lichidarea sărăciei, prin irigare, şi la dezvoltarea agriculturii, crearea şi dezvoltarea afacerilor mici şi mijlocii şi la extinderea lor. Şi iată este un pas, încă un pas. Avem proiectul acesta mare de reabilitare a apeductului Prut-Nisporeni. Finisăm proiectul tehnic la construcţia sistemului de irigare, a celor patru staţii de pompare şi o staţie de epurare a apelor reziduale. Deci să avem apă, să avem canalizare, să avem câmpurile irigate, dacă nu toate măcar cele 483 de hectare. Şi să mai avem şi drumul reabilitat, că vă zic că stau cu scrisoarea asta, de la Fondul Rutier, îl vedeţi că este un sat europenizat?”

Europa Liberă: Se creează impresia că parcă primarul ar vrea mai mult decât şi-ar dori localnicii.

Elena Dobzeu: „Exact aşa le-am spus-o la cetăţeni, la o întâlnire, că am avut-o duminică, Ziua Familie, la Casa de Cultură şi exact aşa le-am spus: „Trebuie să treacă ani, ca să putem noi să ne revenim şi să vedem că suntem stăpâni la noi acasă”. Noi încă nu ne considerăm stăpâni la noi acasă. Dar exact iată acum suntem la etapa: cum îţi vei aşterne, aşa vei dormi.”

Europa Liberă: Atmosfera din vârful puterii cumva influenţează?

Elena Dobzeu: „Foarte, foarte negativ influenţează. Cearta lor, dacă ei îşi permit să se numească unul pe altul, că mi-e şi oarecum să pronunţ cuvintele acestea, locuitorii, mai ales, de la sate, îşi permit să numească aşa şi primarul, şi directorul de şcoală, şi profesorul şi apoi şi bărbatul pe soţie, soţia – bărbatul şi copiii pe părinţi, şi părinţii pe copii. Şi exact cum e acolo, aşa de mult ne influenţează.”

Europa Liberă: Care ar trebui să fie deznodământul acestei incertitudini politice? Alegerile?

Elena Dobzeu: „Nu. Noi nu suntem pentru alegerile anticipate. Nu, pacea şi împăcarea, cedările şi răbdarea unul faţă de altul, pentru că unde e alianţă, peste tot este ceartă.”

Europa Liberă: Şi, după ce s-au certat, în felul în care s-au certat, până acuma, cele trei componente care formaseră Alianţa pentru Integrare Europeană, mai poate fi loc pentru bună ziua?

Elena Dobzeu: „Dacă chiar şi sufleteşte eu simt că nu mai e loc pentru bună ziua, ei trebuie să o facă.”

Europa Liberă: Elementul răzbunării mai degrabă acum domină.

Elena Dobzeu: „Să ţină cont de ceea ce spunea Bogdan Petriceicu-Haşdeu: „Dar răzbunarea cea mai bună este atunci când duşmanul tău e silit a crede că tu eşti bun şi dânsul e rău”. Să meargă pe drumul acesta. Dar aceasta înseamnă că cineva din ei trebuie să cedeze. Şi lasă duşmanul – nu ştiu care e unu, care e doi – dar unul din ei să vadă şi să zică: „Uite, cât e de bun, măi, acela totuşi a făcut nişte cedări”. Înseamnă că se poate. Ei trebuie să cedeze, ei trebuie să facă iertare, ei trebuie să se împace. Trebuie să domine pacea aceasta între ei. Nouă nu ne trebuie alegeri. Lumea nu vrea alegeri. Şi mi-e teamă că o bună parte spun că nici nu vor ieşi la alegeri. O bună parte vor ieşi: „Dar am să mă duc şi n-am să votez nici pe unul”. Alţii zic: „Dar chiar dacă mă duc, chiar votez Partidul Comuniştilor, numai nu pe aceştia”.

Europa Liberă: Crearea unei majorităţi parlamentare şi investirea guvernului ar dezlega mâinile şi autorităţilor locale?

Elena Dobzeu: „Da, sigur. Lucrurile sunt stopate. Şi sus legile să fie funcţionale. Noi, ştiţi, când vedem că adoptă Parlamentul o lege şi apoi vine Curtea Constituţională care abrogă legea, Doamne, stăm şi ne gândim: „Dar noi, noi care suntem şi noi, partea asta mică?”. Şi noi avem legile noastre, luăm şi noi în consiliu, în şedinţa consiliului se ia o decizie, decizia dacă este abrogată – la Ungheni, cum spunem noi că avem „cancelaria de stat” – atâta de mult ne e ruşine. Asta denotă că tu nu cunoşti legea, dar tu eşti legiuitorul, tu eşti executorul. Şi, dacă tu, de acolo, nu cunoşti ce e corect, ce să mai zicem noi de aceştilalţi?”

Europa Liberă: Descentralizarea a rămas uitată?

Elena Dobzeu: „A rămas. Ştiţi că eram optimistă, dar să vedeţi că, în 2013, mai cred…”

Europa Liberă: Mai e nevoie de această descentralizare a puterii?

Elena Dobzeu: „Ei, cum nu e nevoie? E nevoie, strigă CALM-ul, strigă primarii. E nevoie.”

Europa Liberă: Şi cine vă aude?

Elena Dobzeu: „Dar cine să ne audă? Dacă noi avem ce avem: nici tu guvern aşezat, nici tu Parlament aşezat. Aşa cum am trăit fără preşedinte, de-amu fără guvern, de-amu fără Parlament. Oare ce va mai fi? Lumea atât întreabă: „Oare ce va mai fi?”

Europa Liberă: Şi la ce vă mai aşteptaţi?

Elena Dobzeu: „Sunt oameni pesimişti care zic: „La bun nu ne mai aşteptăm. Gata, e Apocalipsa”. Dar mai sunt optimişti, printre care şi eu, mă aştept totuşi să revenim în albia normalităţii, la asta mă aştept. Să revenim. Să auzim ce ne spun europenii. Ian uitaţi-vă cât de mult ne îndeamnă, dacă ei au venit şi acum cu: „Hai împăcaţi-vă că iată amuş mai aveţi 100 de milioane de dolari”. – Dar noi nu avem nevoie de asta? – „Numai împăcaţi-vă”. Chiar nu primesc mesajul acesta? Chiar ascultă cu o ureche şi le iese pe două? Chiar nu conştientizează?”

Europa Liberă: La ţară numărul euro-optimiştilor scade?

Elena Dobzeu: „Scade, din cauza neclarităţilor care există şi a situaţiei politice care este în ţară, scade. Ne-am apucat noi cu entuziasm şi era atâta lume entuziasmată. Dar acum? De exemplu, în Grozeşti au venit de la Banca de Economii şi au dat la ţărani câte 60, 50 de lei, cât se revine, adaosul acesta la pensie. Şi s-a dus lumea de la ora 5 dimineaţa de a prins rând. Soţul meu, de exemplu, la ora 8 dimineaţa a fost prezent la primărie şi s-a gândit că va fi al 10-lea, al 20-lea şi a fost al 264-lea în rând, la ora 8. Şi a venit acasă odată cu mine. Eu am colindat jumătate de Moldovă, iar el a stat în rând, bolnav, gripat şi aşa ca dânsul câţi erau de a primit banii la ora şase seara, pe 2 luni, 120 de lei. Şi îmi spune: „Dacă vrei să afli noutatea la zi, te rog, vino, că eram aproape 400 de oameni”. Şi zic: „Ce spunea lumea?” – „Să-i ia dracul pe toţi!”. Zic: „Dar era vreunul care mai spera la ceva, care să zică ca în „Tărăboi” al lui Andrei Lupan: „Ia taci, fa, că suntem buni de treabă!” Dar nu era măcar unul care să zică?” – „Nu!” Şi erau peste 300 şi niciunul nu era optimist, încrezut în ziua de mâine. Toată lumea zicea: „Nu vedeţi că e din ce în ce mai rău?” Acum se emană numai negativism.”

Europa Liberă: Şi demnitarii europeni încearcă, de atâta timp şi cu atâtea ocazii, să insiste pe ideea că trebuie de uitat de interesele de partid, de interesele personale şi de pus în capul mesei interesul naţional, interesul ţării.

Elena Dobzeu: „Şi ei, şi noi am avut toată speranţa că ziceam: „Hai să nu vină oamenii în vârstă, dar să vină tinerii care sunt şcoliţi, care au făcut şcolile nu la noi în ţară, în altă parte”. Şi unde ne-au adus? Când aşa: „Doamnă primar, nu ne mai schimbăm, nu ne mai vine nimeni”. Dar zic: „Ştiţi ce? Ian spuneţi şi dumneavoastră cum eu spun: „Iar noi locului ne ţinem, / Cum am fost, aşa rămânem”: buni la suflet, hărnicuţi, înţelepţi, deştepţi”. – „Ei, doamnă, dar când te duci acasă şi vezi că nu ai ce pune pe masă?”. Ian uitaţi-vă, în 3 ani de zile, trebuiau să fie deschise câte afaceri mici şi mijlocii? Câte locuri de muncă ni s-au promis? Că are să vină acasă lumea. Dar lumea se duce şi mai mult în străinătate. Cunosc persoane care ziceau că: „În viaţa mea nu mă duc”, dar acum umblă la fuga să îşi facă cetăţenie română şi să plece. E sărăcie, indispoziţie, lipsa curajului. Avem de toate, dar, când îi transmiţi un buchet miresei, spui că: „În buchetul acesta ţi-am adus şi floarea bucuriei, şi floarea dragostei, şi floarea speranţei, şi floarea înţelegerii şi înţelepciune”. Şi zici: „Numai, doamnă mireasă, nu ţi-am adus în buchet nici mânia, nici ura, nici duşmănia, că acestea nu au încăput. Domnul să ne ajute!” Dar nu ştiu cum băieţii aceştia de la guvernare au venit şi ne-au dat şi ei câte un buchet de promisiuni şi tot aşa, dacă la dânşii a fost invers: „Vă dăm şi buchetul mâniei, şi buchetul duşmăniei, şi buchetul neînţelegerii, şi buchetul hoţiei, numai nu vă dăm bucuria vieţii de mâine” – iată asta e.

*
Un alt sat – aceleaşi probleme… Dar Simion Cornescu, primarul de la Călimăneşti, mai crede că este posibil ca satul să devină în câţiva ani unul de nerecunoscut, chiar şi dacă sărăcia e la ea acasă.

Europa Liberă: Ce înseamnă sărăcie la ţară? Sunt sărace satele?

Simion Cornescu: „ Să vă spun sincer, sărăcia este, dar toţi oamenii cei care muncesc, care au cota aceasta de pământ, ei dacă o muncesc, unii oameni din sat eu observ că au şi venituri. E greu, clar că e greu. Nu se dau nimic ajutoare din partea statului, dar lucrează, şi oamenii au toate cele necesare. Au acasă şi un animal, păsări au.”

Europa Liberă: Cine sunt păturile sărace? Care oameni sunt săraci?

Școala din Călimănești

Simion Cornescu: „Sunt tineri care pleacă peste hotare. Vor să aibă comodităţi, să aibă mai mult, să-şi facă o afacere. Dar sunt oameni care aşteaptă numai să le dea statul ceva, să-i ajute.”

Europa Liberă: Bine, dar statul, în persoana primăriei, administraţiei publice locale poate să le dea undiţa ca ei să prindă peşte?

Simion Cornescu: „ Noi facem tot posibilul. Iată acum chiar am câştigat nişte proiecte pentru consolidarea terenurilor agricole. Am câştigat un proiect prin care înlesnim înregistrarea pământurilor de pe lângă casă.”

Europa Liberă: Locuri de muncă, domnule primar? De unde la ţară locuri de muncă?

Simion Cornescu: „ Locuri de muncă la noi sunt doar în agricultură, altceva nu este cu salariu.”

Europa Liberă: Dar şomeri la sat aveţi?

Simion Cornescu: „Şomeri la sat avem.”

Europa Liberă: Câţi?

Simion Cornescu: „Vreo 15-20 de şomeri care sunt înregistraţi, din populaţia de 1200 de locuitori. Am lucrat până în 2003 cu judeţele. Cel mai bine era organizat în timpul reformei teritorial-admnistrative. Şi bani aveam atunci, şi primăria se susţinea, şi se puteau implementa mai multe proiecte. Acum e foarte greu.”

Europa Liberă: Acum centralizarea e mai mare?

Simion Cornescu: „Da. Centralizarea acum, banii care sunt alocaţi ca subvenţii de la stat şi pentru aceia ne rugăm la raion să ni-i dea, banii noştri. Şi acolo mai opresc, iată, de exemplu, la grădiniţă, trebuie să dea acolo peste 8000 de lei de fiecare copil şi încă 5 % le opreşte raionul. Şi e foarte greu pentru primărie.”

Europa Liberă: De ce atât de greu se produce această descentralizare de care au nevoie comunităţile?

Simion Cornescu: „Această descentralizare depinde foarte mult de guvernarea de la Chişinău. Nu numai guvernarea aceasta, dar şi guvernările trecute, foarte greu dau putere…”

Europa Liberă: …reală celor din teritoriu.

Simion Cornescu: „ Dar acest lucru e foarte important pentru administraţiile locale. CALM-ul, de exemplu, Congresul Autorităţilor Locale din Moldova, se luptă pentru lucrul acesta, dar este foarte greu.”

Europa Liberă: Satul are viitor, în general?

Simion Cornescu: „Satele noastre au viitor. Avem pământuri bogate, avem oameni harnici, dar trebuie şi puţină susţinere, mai ales, în agricultură. Agricultura la noi este baza dezvoltării ţării. Noi acum importăm de după graniţă patlagele, pepeni, pătrunjel şi mărar, dar aici, pe pământurile noastre, putem să plantăm tot felul de produse care cresc. Noi am putea să fim o ţară foarte bogată cu aceste pământuri ale noastre.”

Europa Liberă: Dar cu localnicii, aici, la Călimăneşti, vorbiţi despre nevoia europenizării? Cum înţelege lumea această integrare europeană?

Simion Cornescu: „Sunt mulţi oameni peste hotare şi transmit prin rude şi se află cum trăiesc cetăţenii în Europa, se bucură de viaţă.”

Europa Liberă: Bine, dar traiul lor prosper din Occident şi l-au făcut tot ei. Aici, în Republica Moldova, credeţi că trebuie de aşteptat pe cineva care să vină să schimbe viaţa?

Simion Cornescu: „ Nu. Numaidecât numai oamenii noştri trebuie să schimbe viaţa, dar trebuie să luăm cultura europeană la noi…”

Europa Liberă: Bani europeni la Călimăneşti au ajuns?

Simion Cornescu: „Avem bani europeni la Călimăneşti. Am implementat nişte proiecte investiţionale cu apa, proiecte ecologice am câştigat.”

Europa Liberă: Şi ştiu localnicii de aici, de la Călimăneşti, că banii au venit din fonduri europene?

Simion Cornescu: „Ştiu. Avem proiecte câştigate. Ştiu.”

Europa Liberă: Şi chiar dacă vin bani din Europa, totuşi opţiunile cetăţenilor se împart când e vorba încotro să meargă Moldova: spre Est sau spre Vest.

Simion Cornescu: „Sunt la noi şi oameni care se gândesc că pâinea o să mai fie 16 copeici şi combustibilul ieftin, cum era pe vremuri.”

Europa Liberă: Şi de ce cred în asta, dacă este imposibil? Doar nu este real.

Simion Cornescu: „Este imposibil, dar oamenii aud încă informaţii de la politicienii noştri care vor să meargă spre Est. Dar mulţi deja înţeleg. Mulţi oameni, mai ales tineretul, înţeleg că viaţa mai bună este în Europa.”

*

Anatol Sârbu, fost primar în satul Antoneşti, după încheierea mandatului, s-a aventurat să iniţieze o afacere. Era conştient că, în mediul rural, business-ul nu înfloreşte peste noapte. Dar a insistat.

Anatol Sârbu: „ Odată ce-ţi alegi locul de trai la ţară, evident că nu prea sunt multe oportunităţi pentru a avea o angajare mai bună. Vorbim de domeniul social: liceu, învăţământ, primărie, există câteva locuri de muncă. În rest, în business, evident doar agricultură – şi aceea nu în toate cazurile performantă – unde se foloseşte sapa şi grebla. Cred că aceasta este cea mai mare povară. Nu sunt tehnologii performante în business-urile de la sat.”

Europa Liberă: Să înţeleg că anume sărăcia v-a făcut să deveniţi un om care aţi iniţiat o afacere, în speranţa că veţi fi şi un om avut?

Anatol Sârbu: „Pe mine m-a determinat familia să fac o afacere. Imboldul, pentru că având trei copii evident că ai şi responsabilitate.”

Europa Liberă: Ca să iniţiezi o afacere înseamnă că trebuie să ai?

Anatol Sârbu: „Abilităţi, susţinere.”

Europa Liberă: Şi aţi început să produceţi aceste lădiţe pentru producţia pomilegumicolă?

Anatol Sârbu: „Da. Am început a studia cât e de real să dezvolţi o afacere, dar să pui în folosinţă un utilaj cât de cât performant.”

Europa Liberă: Aţi luat credit?

Anatol Sârbu: „177 000 de euro, dar am cumpărat nu chiar cel mai performant utilaj care este pe piaţă. Adică noi vrem să accesăm tehnologii moderne, dar noi nu avem acces la surse financiare şi utilajul nostru produce 8000 de lăzi pe schimb, dar nu este de ultimă generaţie.”

Europa Liberă: Dar v-aţi gândit la profit pe termen scurt, pe termen mediu, pe termen lung?

Anatol Sârbu: „Deja după 4 ani de zile, prin profit vom obţine şi noi pentru dezvoltare. Posibil, totul depinde de clienţi, de numele nostru, de vânzările pe care le vom face. Sperăm pentru că este un potenţial. Numai un frigider în zonă anual are nevoie de până la 500 000 de lăzi.”

Europa Liberă: În Antoneşti sunt oportunităţi şi pentru alte afaceri? Câtă lume este dornică să iniţieze business rural?

Anatol Sârbu: „Este lume cu dorinţă de a iniţia. Se orientează la plantarea viţei de vie, soiuri de masă, în special. Suntem amplasaţi lângă Purcari, vinăria unde mulţi oameni din comunitate merg la lucru. Deja şi braţele de muncă se găsesc mai greu.”

Europa Liberă: Vreau să vă întreb: ceea ce se întâmplă sus, în vârful puterii, se răsfrânge cumva asupra dispoziţiei dumneavoastră?

Anatol Sârbu: „Da, pentru că ţara şi mama e dată de la Dumnezeu şi n-ar trebui să spunem că suntem indiferenţi. Şi ceea ce se întâmplă în eşalonul de sus al guvernării, cu atât mai mult că eu 12 ani am fost în administrarea publică, oricum, trebuie să avem o perspectivă, chiar şi acel agricultor, acel producător şi acel exportator. Trebuie să aibă o perspectivă de durată, ţara să aibă o perspectivă. Pentru că noi vorbim despre o marfă pe care mizăm pentru export.”

Europa Liberă: Ce reproşuri aveţi la adresa guvernanţilor?

Anatol Sârbu: „Păi, să fie o stabilitate. Să creeze o stabilitate, cel puţin. Când nu este stabilitate, evident că afectează exportatorii, producătorii. Libertatea aceasta de export să fie mai simplă, pentru că noi nu avem altă şansă decât de a exporta nişte fructe, legume în formă proaspătă în ţările solicitante.”

Europa Liberă: O agricultură modernă poate avea Moldova?

Anatol Sârbu: „Poate. Şi deja, cu ajutorul unor programe, se realizează o agricultură modernă, noi în zonă…”

Europa Liberă: Programe? Vă referiţi la asistenţa care vine din exterior?

Anatol Sârbu: „Din exterior, sport financiar prin intermediul „Compact”, „Provocările Mileniului”, prin intermediul IFAD, prin intermediul altor programe. Pentru că, dacă vezi o livadă performantă, evident că e de la IFAD. Dacă vezi un frigider performant, vezi că sunt „Provocările Mileniului”. Aceasta e realitatea, nu avem noi ce ascunde aici. Pentru că sunt nişte credite chibzuite, nu sunt cu un procent enorm, în raport cu acele credite comerciale care distrug producătorul. Mai avem încă multe de îmbunătăţit în ceea ce facem noi, pentru a deveni un producător solid în zonă. Pentru că noi avem o capacitate de a mări producţia de lăzi la sezon până la un milion. Am făcut 200 000 în primul an. Adică avem încă o rezervă de 5 ori să mărim randamentul nostru şi capacităţile noastre. Doi. Noi avem o sumedenie de resturi de lemn, 40% din cantităţile de lemn: noi trebuie să ne gândim urgent cum să le utilizăm ca sursă energetică. Dar iarăşi e nevoie de utilaje …”