O nouă rundă de negocieri între liderii PLDM şi PD

Liderul Partidului Liberal Democrat Vlad Filat, s-a întâlnit în această dimineaţă cu preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu. Cei doi au discutat despre negocierile privind formarea unei majorităţi parlamentare. Într-o declaraţie făcută astăzi, fostul premier afirmă că ar exista în continuare tensiuni între negociatori. Premierul desemnat, Iurie Leancă, vicepreşedintele PLDM, mai are la dispoziţie două zile pentru a forma echipa guvernamentală.

Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, este citat de site-urile de ştiri moldoveneşti cu declaraţia că liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vladimir Filat, nu ar permite învestirea unui nou Guvern, chiar şi condus de colegul său Iurie Leancă şi că ar dori alegeri anticipate. Una din explicațiile date de liderul liberalilor este că fostul premier s-ar teme ca ar putea pierde imunitatea.

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) respinge afirmaţiile liderului liberal considerându-le „aberante şi false”. „Calificăm aceste afirmaţii drept o inducere în eroare a opiniei publice, în mod intenţionat, şi drept o încercare de prejudiciere a imaginii PLDM şi exponenţilor săi”, se arată în declaraţia PLDM.