Violența în familie: cazul Eremia Alexandru, colaborator de poliţie şi agresor familial

Republica Moldova a fost condamnată de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului într-un caz ce ţine de violarea prevederilor privind interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane. Autorităţile moldovene au fost condamnate inclusiv pentru faptul că au eşuat să ofere protecţie legală în cazurile de violenţă în familie. De ce este oarecum deosebit acest caz? Răspunsuri şi amănunte în interviul realizat cu avocata şi experta în drepturile omului Doina Ioana Străisteanu:

Europa Liberă: Care sunt datele principale ale acestei cauze, Eremia şi alţii vs. Moldova, şi ce o face deosebită, totuşi de altele?

Doina Ioana Străisteanu: „În primul rând este o primă hotărâre cu privire la Republica Moldova când s-a examinat problema violenţei în familie, calitatea legislaţiei naţionale, dar şi calitatea răspunsului din partea autorităţilor când sunt chemate să reacţioneze la plângerile victimelor că sunt bătute în cadrul familiei.

Dna Eremia şi ale ei două fiice au fost reclamante în acest dosar. Ele s-au plâns începând cu august 2010 în mod sistematic împotriva domnului Eremia Alexandru, care este soţul doamnei Lilia Eremia, fiind şi inspector de poliţie în satul Vălcineţ, raionul Călăraşi. Dânsul, fiind în dezacord cu cererea de divorţ depusă de soţia sa, a fost agresiv de nenumărate ori, a fost amendat cu pedeapsă contravenţională cu 200 de lei, a primit avertizare oficială de la MAI ca să înceteze comportamentul, dar nimic din astea nu s-a soldat cu succes; el a continuat să fie agresiv, să-şi bată soţia şi să fie violent verbal cu copii, care au fost şi martori ai acestei violenţe.

Doina Ioana Straisteanu

Acum, pentru că nu încetau violenţele în familie, s-a depus o cerere la Judecătoria Călăraşi, cerându-se ordonanţă de protecţie. Şi ea a fost oferită la 9 decembrie 2010. Prin ordonanţă, el era obligat să părăsească casa comună, să nu contacteze victimele violenţei în familie, să nu comită acţiuni de violenţă în continuare.

Spre regret, ştiind prea bine despre această ordonanţă, el a continuat violenţele. Noi le-am documentat, am informat imediat Poliţia, Procuratura. Pentru că era colaborator de poliţie, colegii lui au decis să-i ofere lui protecţie decât soţiei şi celor două fiice. Astfel încât fosta lui soţie a fost presată şi de procuror ca să se împace cu el, a fost chemată cu el şi să-l ierte inclusiv de către asistenţa socială din raion, care i-a declarat: nu eşti tu prima, şi nu eşti tu ultima femeie bătută. Toate puse la un loc ne-au dat de înţeles că nu putem rezolva situaţia aici. Deja situaţia psihologică a doamnei şi a celor două fete minore era dezastruoasă.

După incidentul din 13 ianuarie 2011, când el timp de jumătate de oră a maltratat-o în casa lor, am depus deja cererea la CEDO. Spre bucuria noastră, CEDO a reacţionat printr-o comunicare urgenţă a cazului către guvernul Republicii Moldova, MAI şi procuratura Generală au început să se intereseze de caz şi, în sfârşit, la 17 ianuarie obţinem deschiderea urmăririi penale pentru violenţă în familie faţă de acest Eremia Alexandru, colaborator de poliţie şi agresor familial.”

Europa Liberă: Faptul că a existat această aparentă complicitate a organelor statului cu agresorul s-a reflectat cumva în decizia CEDO? Ce a zis instanţa în legătură cu asta?

Doina Ioana Străisteanu: „S-a reflectat în două momente. Prima, când CEDO zice că a fost încălcat articolul 3 - dreptul de a nu fi torturat, supus tratamentului inuman şi degradant. CEDO a zis că autorităţile, ştiind că Lilia Eremia şi fiicele ei sunt supuse violenţei în familie şi riscului de recidivă a violenţei, nu au întreprind nimic şi au ales să nu facă nimic. Este prima încălcare.

Şi al doilea aspect este prin faptul că ei au presat-o să retragă plângerea, au presat-o să se împace cu el, i-au zis că nu este prima şi ultima femeie care este bătută - este a doua componentă şi, dacă vorbim de complicitate, CEDO a zis că nu aţi făcut altceva decât discriminare pe criteriu de gen. Adică femeile – victime ale violenţei în familie cărora nu le oferiţi protecţie, voi le discriminaţi doar pentru că sunt femei.”

Europa Liberă: Faptul că acest caz a fost comunicat în regim de urgenţă că examinează această cerere înseamnă că instanţa internaţională vede în asta un aspect foarte grav de încălcare a drepturilor omului sau urgenţa rezultă din altceva?

Doina Ioana Străisteanu: „De obicei, când se depune cerere la CEDO într-un caz de iminenţă de repetare a violenţelor, CEDO face comunicarea de urgenţă pentru a da de înţeles guvernului că, uite, noi avem în atenţia noastră această situaţie şi te rog să ne spui ce ai întreprins pentru a opri violenţa. Asta ajută pentru că deseori la nivel de minister şi procuratură nu se cunoaşte ce se întâmplă la nivel de raion.

În cazul de faţă erau procurori din raionul Călăraşi, era comisarul raionului Călăraşi, deci ierarhic superior acestui agresor familial, care ştiau foarte bine că el este agresiv, pentru că primeau plângerile de la fosta lui soţie, şi nu au întreprins măsuri pentru a-l opri. Evident că informaţia nu putea să ajungă la minister, guvern şi procuratură generală.

Acest lucru noi l-am făcut după ce am văzut că în raion femeia era învinuită că este singură vinovată pentru că este bătută. Că nu-l acceptă, că nu-l iartă, că nu-l iubeşte suficient. Cum poţi obliga o persoană să iubească pe cineva prin violenţă? Cum poţi fi violent cu mama copiilor tăi, în prezenţa acestor copii?

Şi aici este un alt moment foarte important: găsind încălcarea articolului 8, CEDO zice că copii care sunt martori ai violenţei în familie suferă trauma psihologice şi statul le datorează protecţie împotriva acestei traume. Deci, noi, practic, prin această hotărâre, ceea ce o face de fapt de unicat, avem trei paşi enormi.

Un pas este că statul duce răspundere nu doar pentru violenţa care se întâmplă din partea actorilor publici, ci şi în caz de violenţă privată, atunci când ştie despre ea şi nu reacţionează. Doi: statul duce răspundere când ştie că sunt copii minori într-o familie unde există violenţă şi nu ia atitudine pentru a-i proteja. Şi statul duce răspundere atunci când le neagă femeilor accesul la protecţie egală în faţa legii, ştiind prea bine că ele sunt cele mai vulnerabilă într-o astfel de situaţie.

Am avut nevoie enormă de aceste trei constatări. Pentru că Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, care este responsabil de prevenirea şi combaterea violenţei în familie are angajate femei care s-au expus pe marginea dosarului Eremia şi care au spus că ea nu este victimă a violenţei în familie. Deci, noi avem oameni la nivel de minister care neagă o experienţă a unei persoane concrete doar pentru că ele nu trec prin asta.

Şi sunt bucuroasă şi mândră pentru că am putut ajuta o persoană într-o situaţie dificilă, că am putut demonstra că într-adevăr am avut dreptate: s-a discriminat persoana numai pentru că este femeie, şi a fost lăsată la marginea legii numai pentru faptul că este femeie.”

Europa Liberă: În ce măsură o asemenea decizie, o astfel de condamnare ar putea avea impact în general asupra combaterii fenomenului violenţei în familie din Republica Moldova, combaterii prejudecăţilor degradante privind rolul femeii în familie?

Doina Ioana Străisteanu: „Hotărârea aceasta nu rezolvă fireşte toate problemele, iar noi avem probleme foarte multe la foarte multe capitole. Dar sper că această decizie va fi discutată la nivel de ministere, la nivel de procuratură, la nivel de ong-uri şi societate civilă, că în baza ei se pot trage anumite concluzii, că în baza ei se pot îmbunătăţi instruirile pentru colaboratorii de poliţie, avocaţi, judecători, ca ei să înţeleagă că nu pot intenţionat să închidă ochii într-o situaţie de violenţă în familie, unde sunt copii, unde sunt persoane vulnerabile, şi care cu atât mai mult nu pot închide ochii când agresorul este un colaborator de poliţie, un funcţionar public, un procuror, un judecător, un medic – oameni care după funcţii ca atare impun respect sau impun frică.

Funcţia pe care o deţine agresorul familial nu înseamnă că el este la fel de bun în familie cum este în societate. Şi nu închidem ochii dacă persoana este cu o funcţie mare. Dimpotrivă, suntem mai atenţi, cercetăm mai detaliat şi, dacă se confirmă că el este violent cu membrii familiei, trebuie să fie luate hotărârile de rigoare.

Mai este o frază în hotărârea CEDO: CEDO nu înţelege cum procurorul a ajuns la concluzia că acest colaborator de poliţie nu este social periculos, ştiind prea bine că el a încălcat ordonanţa de protecţie, că el a făcut abstracţie de existenţa acesteia.

Şi este o altă frază care zice că este uimitor că agresorul familial, fiind colaborator de poliţie, nu s-au găsit pârghii în MAI pentru a-l stopa imediat în acţiunile lui. deci, CEDO ne dă de înţeles că cu cât funcţia este mai importantă, cu atât mai vigilente trebuie să fie Procuratura, autorităţile. Şi într-un caz obişnuit trebuie să fie vigilente, dar dacă avem oameni cum sunt cei din organele de forţe - cu atât mai mult.

Mi-am adus aminte o frază foarte specială din hotărâre. CEDO zice că doamna Eremia a fost într-adevăr foarte vulnerabilă, fiindcă agresorul, fiind colaborator de poliţie, era antrenat special pentru a combate rezistenţa fizică care putea să-i fie opusă de soţia sa. Cu fraza aceasta ‚înţelegem absolut tot şi ea de fapt explică suferinţa acestei femei care n-a fost crezută de nimeni. Şi a avut inclusiv atmosferă ostilă de lucru în liceul în care este pedagog. Toţi au blamat-o pentru că a mers şi a depus plângere, pentru că a spus că este bătută. De aceea şi am avut asistentă socială zicând că nu eşti tu prima, nu eşti ultima. Dar oare asta este soluţia violenţei în familie? Nu. Asta este lecţia pe care trebuie să o învăţăm.”