Igor Stravinsky: „Sînt de părere că am fost considerat pe nedrept un revoluționar... am fost făcut revoluționar fără voia mea.”
Pe partitura lucrării sale Le Sacre du printemps (Sărbătoarea primăverii), tînărul compozitor rus Igor Stravinsky scria în 1913 că este „o operă muzical-coreografică. Sînt imagini ale Rusiei păgîne, unite printr-o singură idee fundamentală - misterul apariției bruște a puterii creatoare a primăverii.” În februarie același an, Stravinsky declara pentru un ziar britanic: „noul meu balet, Încoronarea primăverii nu are o intrigă... Este o succesiune de ceremonii din Rusia străveche.”
Premiera baletului a avut loc cu o sută de ani în urmă, la 29 mai 1913, la Théâtre des Champs Elysée, dansată de trupa „Baletelor Ruse” sub directoratul lui Diaghilev, pe o coreografie imaginată de Vaslav Nijinsky, la pupitrul orchestrei aflîndu-se Pierre Monteux. De atunci încoace, Sărbătoarea primăverii a fascinat generații după generații și a dat naștere unei întregi mitologii și istorii anecdotice, ambele evocate în ultimele săptămîni de întreaga presă culturală a lumii.
Fapt mai rar întîlnit, pe lîngă numeroasele dosare de presă - cel mai consistent fiind acela publicat de lunarul
Leonid Bernstein la pupitrul Orchestrei simfonice din Londra. Sărbătoarea primăverii a fost considerată de o parte a criticii și a publicului drept o operă revoluționară, iar scandalul produs la primele reprezentații la Paris ale baletului, rememorate ulterior de o serie de celebrități, între care cel mai proeminent a fost Jean Cocteau, a contribuit mult la mediatizarea și sărbătorirea de astăzi a lucrării lui Stravinsky.
http://player.ina.fr/player/embed/I04153726/1/1b0bd203fbcd702f9bc9b10ac3d0fc21/460/259
Cert este că Stravinsky însuși a negat ulterior orice pretenție de a fi compus o lucrare ce ar fi revoluționat muzica secolului XX: „Știu bine, spunea el la o serie de conferințe la Harvard, în 1952, că există un punct de vedere după care vremurile în care a apărut Sărbătoarea au fost martore ale desăvîrșirii unei revoluții. Revoluție a căror cuceriri ar fi astăzi pe cale de asimilare. Mă înscriu în fals contra acestei opinii. Sînt de părere că am fost considerat pe nedrept un revoluționar... am fost făcut revoluționar fără voia mea.”
Ingredientele care au făcut momentul premierei
Monteux a învățat partitura asimilînd-o în ședințe zilnice cu Stravinsky, în cursul iernii 1912-13, ca în primăvară să o repete pînă la perfecțiune cu orchestra sa.
Monteux evoca momentul pentru amintirile sale spunînd: „...baletul nu l-am văzut niciodată. În noaptea premierei mi-am ținut ochii ațintiți doar pe partitură, cîntînd în tempo-ul exact pe care mi-l dăduse Igor... Parizienii eleganți din stal și din loji au strigat insulte teribile la adresa mulțimii entuziaste de la balcon... În cele din urmă au sosit jandarmii. Ei bine, auzind în spatele meu această aproape răscoală, am decis să țin orchestra cu orice preț împreună... Am reușit... După premieră, am cîntat de încă cinci ori [Sărbătoarea primăverii] și de cinci ori publicul a reacționat identic.”