Premierul Recep Tayyip Erdogan a început să vadă în spatele protestelor interese și forțe străine.
Piaţa Taksim din Istambul a fost „curăţată” de manifestanţi, parcul Gezi din imediata apropiere şi, iniţial, mărul discordiei, se află în continuare în mâinile protestatarilor. Mai multe de la Ileana Giurchescu:
Your browser doesn’t support HTML5
Azi dimineaţă, poliţia a intervenit masiv împotriva manifestanţilor care ocupă Piaţa Taksim de aproape două săptămâni, cu vehicule blindate, tunuri cu apă şi gaze lacrimogene. Au fost înlăturate baricadele improvizate de manifestanţi şi pancartele pe care aceşti le agăţaseră de statuia lui Ataturk, fondatorul Turciei moderne, şi pe centrul Cultural Ataturk. „Este tot ce vrem, în parc nu vom intra” asigura mai târziu guvernatorul Istanbulului, pe Twitter.
Miercuri, premierul Recep Erdogan ar urma să se întâlnească cu cei pe care el îi consideră reprezentanţii „protestelor legitime” – este vorba de cei care au început protestul pentru a salva Parcul Gezi, ce urma să fie încorporat într-un nou proiect urbanistic. Manifestaţiile s-au transformat însă cu timpul în proteste împotriva regimului autoritarist al premierului şi a strategiei de islamizare treptată a ţării. Recent a fost adoptată o nouă lege care limitează drastic vânzarea de băuturi alcoolice.
De aceea, consideră premierul Erdogan, trebuie făcută o diferenţă clară între cei care au cereri legitime şi cei care vor numai să distrugă actuala ordine politică.