Opoziţia comunistă, care ar fi dispusă să semneze şi ea declarația Parlamentului, a cerut un răgaz pentru a formula anumite redactări.
Parlamentul de la Chișinău a discutat astăzi relațiile cu Tiraspolul, pe care presa le-a prezentat în ultima vreme ca fiind foarte tensionate.
Deputaţii moldoveni au discutat astăzi ore în şir pe marginea ultimelor tensiuni dintre cele doua maluri ale Nistrului izbucnite după ce Tiraspolul a adoptat o lege ce ar urma să delimiteze raioanele din stânga Nistrului de restul Republicii Moldova printr-un hotar ce trece şi peste anumite localităţi controlate în realitate de Chişinău. Ei au plecat însă acasă fără a adopta declaraţia pe care au redactat-o până în orele serii.
Deputaţii i-au ascultat, pe rând, pe vice-premierul responsabil cu reintegrarea, Eugen Carpov, seful Serviciului de Informaţii şi Securitate, Mihai Balan, ministrul apărării, Vitalie Marinuţa, şi pe cel de interne, Dorin Recean.
In general, se aşteaptă să fie o declaraţie de condamnare „a acţiunilor unilaterale” ale autorităţilor din stânga Nistrului, avându-se în vedere în primul rând legea despre aşa zisa frontieră de stat. La fel, deputaţii îşi vor manifesta ferma convingere că rezolvarea conflictului se poate realiza exclusiv pe cale paşnica, dar şi deschiderea Chişinului pentru găsirea, prin dialog, a unei soluţii.
Deputaţii Parlamentului de la Chisinau vor face, precum ne-au spus aceleaşi surse, şi un apel către parteneri externi solicitându-le sprijinul, şi altul către populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului, ca să-şi păstreze în orice circumstanţe calmul şi raţiunea.
Deputaţii au de gând să creeze şi o comisie specială care va trebui să ţină sub control evoluţiile evenimentelor şi să nu admită escaladarea tensiunilor şi transformarea lor într-un nou conflict.
Altminteri, pe tot parcursul şedinţei, scandalurile s-au ţinut lanţ atât după uşile închise, cât şi în afara lor. Mai întâi opoziţia comunistă, socialiştii, dar si liberalii lui Mihai Ghimpu au cerut demisia ministrului apărării Vitalie Marinuţa, pentru o declaraţie din ajun în care ministrul a părut să afirme că armata Republicii Moldova ar fi gata să riposteze în cazul unui atac militar. Fostul şef de partid al ministrului Marinuta, Mihai Ghimpu, l-a acuzat chiar ca prin aceasta declaraţie a intenţionat o provocare în folosul transnistrenilor, iar Vitalie Marinuţa s-a aparat spunând că a fost interpretat şi că, dimpotrivă, a făcut un apel la calm prin acel interviu.