„Pe viaţă şi pe moarte!”
„Asta e cea mai ciudată prietenie care a existat vreodată”, ajunge să exclame la un moment dat Bruno, protagonistul de 9 ani al romanului Băiatul cu pijamale în dungi, de irlandezul John Boyne, Rao, 2008, când până la dezlegarea misterului nu mai rămân decât o duzină de pagini. De fapt, din chiar clipa-n care familia ofiţerului german se mută în „noua casă [în care] nimeni nu va râde niciodată”, totul lucrează la pregătirea răsturnării finale. Dar s-o luam da capo.
După vizita lui „Fury” în casa lor berlineză, tatăl lui Bruno e avansat pe linie de serviciu, şi iată-l numit „Comandante” peste nişte oameni cu pijamale în dungi, ţinuţi după sârma ghimpată. Lipsit de cei trei prieteni berlinezi ai săi pe viaţă, băiatul încearcă să-şi facă alţii, doar că nu prea îi are la inimă pe militarii ce le trec pragul casei, în special pe locotenentul Kurt Kotler, şi atunci se aventurează într-o explorare de-a lungul gardului până când dă de-un alt băieţel, de-o vârstă cu el (sunt născuţi în aceeaşi zi!), aflat de cealaltă parte a sârmei ghimpate.
„- Sunt mulţi băieţi acolo? întrebă Bruno.
- Sute, răspunse Shmuel. (…)
- Sute? întrebă uluit. Asta nu e drept. De partea aceasta a gardului nu este nimeni cu care să te joci. Nici măcar o persoană.
- Noi nu ne jucăm, zise Shmuel.
- Nu vă jucaţi? De ce?”
24 iunie ’13