Secretarul de stat al Statelor Unite, John Kerry, se va întâlni cu colegul său din Rusia, Serghei Lavrov, săptămâna viitoare pentru a discuta planul unei conferințe internaționale pentru Siria, după ce marți diplomații din cele două țări nu s-au putut pune de acord asupra unei date și a unei liste de invitați. După consultările ruso-americane de la Geneva, viceministrul rus de externe Ghenadi Gatilov a spus că problema principală o constituie lista invitaților: cine va reprezenta opoziția siriană și dacă va fi reprezentat și Iranul. Rusia este în favoarea participării Teheranului, dar Statele Unite se opun.