Activitatea organizației neguvernamentale Golos din Rusi a fost suspendată


Ministerul de interne din Rusia a suspendat pentru şase luni activitatea organizaţiei independente pentru monitorizarea alegerilor Golos, pe motiv că nu s-a înregistrat ca „agent străin”. Potrivit unei legi controversate, adoptată anul trecut, toate organizaţiile care primesc finanţare din străinătate trebuie să se înregistreze drept „agenţi străini”. Golos susţine însă că la intrarea în vigoare a legii, nu mai primea bani din străinătate.

Human Rights Watch a dat miercuri publicităţii o declaraţie în care se spune că cel puţin 62 de organizaţii au fost avertizate sau trimise în tribunal pentru că nu s-au înregistrat ca „agenţi străini”.