În locul lui Andrei Marga a fost numit Lilian Zamfiroiu, un figurant de la curtea lui Ion Iliescu, absolvent de filologie, fost responsabil cu presa la Ministerul educaţiei, apoi băgător de seamă la Ministerul de externe.
Alianţa guvernamentală a vindecat cu o lovitură de sabie criza care macină Institutul Cultural Român. O operaţie rapidă, fără anestezie care l-a amputat din nou pe Andrei Marga din instituţiile puterii, lăsându-l „fără coledzi”. În locul lui a fost numit, într-o succesiune firească de personaje tragicomice, Lilian Zamfiroiu, un figurant de la curtea lui Ion Iliescu, absolvent de filologie, fost responsabil cu presa la Ministerul educaţiei, apoi băgător de seamă la Ministerul de externe.
A luat, ca mai toţi, un doctorat la care nu s-a uitat încă nimeni să-l cerceteze câţi părinţi din flori are, publicând mai apoi o carte, pare-se acelaşi doctorat, coafat altfel. Nu se ştie ce-l califică la şefia Institutului. Poate ştatele vechi de activist în uniunea studenţilor comunişti. Sau poate că îndelunga activitate ca redactor şef la revista „Convingeri Comuniste”.
Odată cu numirea lui la conducere, traseul pe viitor al ICR-ului a devenit vertical, tras de acceleraţia gravitaţională în jos. Este o lecţie a firii că, moşit şi crescut de multe mame, copilul iese răzgâiat şi bolnăvicios. A fost soarta ICR-ului considerat, şi de unii, şi de alţii, un util instrument propagandistic, pe modelul Departamentului pentru românii din străinătate care funcţiona în perioada comunistă, să încerce să fidelizeze intelectuali şi tehnocraţi, înhămându-i la carul triumfal al puterii, oricare ar fi ea. Este şi un alt fel de a demonstra că fără un exorcism colectiv, fără lustrarea foştilor politruci şi fără condamnarea penală a comunismului nu ne putem vindeca de morbul totalitar, invulnerabil la discursurile publice şi la condamnările retorice.
Este cert că nu noul şef la ICR va deplânge plecarea aproape fără explicaţii a lui Andrei Marga, compromis de nişte obscure documente de la Securitate, dar şi de o contabilitate aproximativă. Fostul utecist de frunte a străbătut fundul multor mlaştini politice pentru a ajunge pe ţărm, deci nu are de gând să facă semne de compasiune către nimeni.
Oricum, resuscitarea lui Lilian Zamfiroiu dintr-un birou marginal al Ministerului de externe, unde vegeta conectat la aparate controlate tot de PSD, este dovada că pokerul dintre cele două partide aflate la putere începe să semene a popa-prostul iar frecvenţa cu care pierde PNL posturi, poziţii, mici dispute politice, dovedeşte că liberalii lui Crin Antonescu nu au înţeles că regulile jocului politic se schimbă şi că în scurtă vreme ar putea să fie nevoiţi să facă partajul averilor instituţionale.
Liderii PSD-ului ar vrea să participe la alegerile europarlamentare pe liste proprii şi au frisoane când vorbesc asociază numele lui Crin Antonescu de alegerile prezidenţiale. O nouă şi de înţeles încercare de a modifica contractul prenupţial dintre Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat.
Recent exonerat de responsabilităţi penale în cazul tezei de doctorat plagiate, primul-ministru Ponta se află pe locul doi în preferinţele publice, conform unui recent sondaj de opinie. Poate nu doar pentru că a anunţat că, din iulie, curentul electric se va ieftini cu câţiva lei şi nici pentru că a fost extrem de vizibil afectat după tragicul accident de autocar din Muntenegru, ci pentru că el pare singurul personaj activ în relaţia cu Palatul Cotroceni, gata de ripostă, protejat cu armură de rinocer şi placiditate de pachiderm, pe o scenă politică şi administrativă încâlcită, cu politicieni pe care coabitarea cu preşedintele i-a îngheţat cu rictusuri pe faţă şi cu vorbe grele în gură.
Victor Ponta a reuşit să încheie încă un acord cu Fondul Monetar Internaţional şi, cu toate că experţii fondului nu sunt foarte mulţumiţi de evoluţia României, criticând dependenţa băncilor de finanţarea din zona euro şi nivelul ridicat al datoriei, cred că direcţia generală este bună şi că trebuie încurajată. Pentru aceasta va fi nevoie de o nouă reformă (a câta, oare?) a administraţiei centrale şi locale, o altă reformă care va schilodi domeniul serviciilor şi va trimite la vatră mii de funcţionari.
De astădată, Traioan Băsescu nu se mai grăbeşte s-o anunţe presei, cum făcea cu toate ştirile incomode din perioada guvernului Boc. Noul acord pare un succes care se adaugă altor vorbe de încurajare de pe margine, anticipând un raport favorabil din partea Mecanismului de verificare şi cooperare. Chiar şi Curtea Constituţională, care decidea anul trecut că, la referendumuri, nu ne putem lipsit de un cvorum care să reprezinte 50 la sută plus unul, determinând eşecul referendumului pentru demiterea preşedintelui Băsescu, a dat înapoi şi a legitimat acum, invocând recomandările Comisiei de la Veneţia, un cvorum de peste 30% din alegători, hotărâre care ar trebui să rescrie istoria aşa-zisei lovituri de stat de anul trecut.
O lovitură de stat aritmetică, mai degrabă, unde opinia celor care au stabilit proporţiile, adică a aceloraşi judecători, a avut un efect decisiv. Nu e de mirare că mai toţi cei care invocau până mai ieri infailibilitatea Curţii sunt astăzi debusolaţi.
Conflictul cu judecătorii Curţii Constituţionale a încins tonul dezbaterilor politice şi a părut să legitimeze acuzaţiile de dictatură parlamentară şi de control politic al justiţiei. Iar Crin Antonescu, aflat pe lista popularităţii mult în urma lui Victor Ponta (cel puţin aşa rezultă din sondajele de opinie) a comentat acid şi această decizie a CCR care, după cum au stabilit judecătorii, va intra în vigoare peste un an, Traian Băsescu putând să răsufle uşurat.
Liderul PNL spune că, invocând domnia legii, câţiova oameni au început să ia hotărâri fundamentale, filtrând şi cenzurând deciziile parlamentare. În opinia sa, Curtea Constituţională nu are în atribuţii să stabilească agenda politică, ci doar să constate abaterile de la legea fundamentală. Rămânea să se plângă de o lovitură de stat dată de Curtea Constituţională. Au făcut-o cu plăcere alţii, personaje de rang doi şi formatori de opinie.
Oricum, sunt unii pe care exerciţiul puterii i-a obişnuit cu porţia zilnică de broaşte, înghiţitând cu tot cu cârlig decizia judecătorilor. Ei susţin că modificarea constituţiei nu e grabnică, însă miza financiară a regionalizării e prea mare pentru mai aştepta un an. Sunt torenţi de bani europeni care, dacă nu ne găsesc cu buzunarele deschise, vor curge mai departe. Liviu Dragnea declara că e foarte posibil ca referendumul pe această temă să fie organizat în această toamnă, chiar dacă deocamdată ar fi valabil doar cu un cvorum de peste 50% pe care speră să-l adune dacă referendumul s-ar întinde pe mai multe zile.
Aflate într-o continuă remodelare, crescând uneori peste măsură pentru ca, mai apoi, să piardă nefiresc din greutate, redefinindu-şi organizaţiile în funcţie nu de voinţă politică şi susţinere electorală, ci de alocări financiare şi trafic de funcţii şi influenţă, pentru partidele din România a devenit vital să-şi creeze mecanisme prin care pot schimba rapid pârghiile puterii şi direcţia de mers, cum ar fi referendumul cu parametri variabili, migraţia politică sau dizolvarea alianţelor politice şi abandonarea obiectivelor acestora.
De multă vreme, politicienii majoritari sau nu, şi-au bătut capul cum să împletească mai bine utilul alegerilor cu plăcutul eternizării pe post. Votul efectiv, dat la urne, este corectat la nivelul instituţiilor şi nu va şti nimeni ce monştri gestează în urne. Iar faptul că nici la modificarea Constituţiei nu a încercat nimeni să corecteze aceste modalităţi de fraudare legală a alegerilor demonstrează că, de fapt, şi de astă dată a fost vorba tot despre o coregrafie pentru vitrinele de la export.
Iar amânarea cu un an a referendumului pentru Constituţie pune între paranteze toată activitatea Parlamentului de câteva luni încoace şi o înmulţeşte cu zero. Aşa că, de ce ne-ar mira că pe primele locuri ale popularităţii sunt oameni cu eficienţă zero care fac sau se prefac că fac atât de bine, încât au câştigat stima şi votul publicului.