Grupările din Azerbaidjan au ales un candidat unic pentru alegerile prezidenţiale din octombrie, în persoana scriitorului Rustam Ibrahimbekov. Consiliul Naţional al Forţelor Democratice, reunit ieri a adoptat de asemeni o declaraţie în care promite că dacă va fi ales, candidatul opoziţiei va rămâne la conducerea ţării numai doi ani, pentru a asigura tranziţia spre un regim democrat. În acest timp, ar urma să fie elaborată o nouă constituţie şi adoptată o nouă lege electorală. Reformele propuse sunt reducerea prerogativelor prezidenţiale, lărgirea celor parlamentare şi crearea unei justiţii independente. Partidul de guvernământ l-a numit încă de luna trecută pe preşedintele în funcţie Ilham Aliev drept candidat. Aliev conduce din 2003, când i-a urmat tatălui său.