Ar fi corect să se impoziteze Biserica sau nu? Ar fi corect ca Biserica să se amestece în treburile statului sau nu?

Polemica tăioasă între Mitropolia Moldovei şi parlamentarii care au votat o lege nepotrivită, din punctul de vedere al bisericii majoritare, dar şi al unor culte minoritare, ştiţi dumneavoastră care, a dezgolit, din nou, un set de probleme, pe care politicienii preferă să le „ambaleze” în judecăţi evazive ori chiar să le bage „sub preş”. Şi aceasta pentru că sunt greu de soluţionat. Iar căutarea barem a unui echilibru provoacă mari dureri de cap şi chiar frisoane. Să ne amintim, bunăoară, de episodul cu doborârea menorei sau huiduirea musulmanilor.

Încurajaţi însă de recenta replică a lui Adrian Candu, mai mulţi comentatori se întreabă, de la o vreme, dacă nu cumva Biserica dispută tot mai categoric dreptul de a tria normele legislative, sub acoperirea revendicării de gratitudine binemeritată şi protecţie. E o chestiune, care abia îşi face loc pe agenda publică şi am considerat oportun să stau de vorbă cu o persoană care întruneşte câteva ipostaze relevante pentru a dezbate, în cunoştinţă de cauză, acest subiect.

Aşadar, în studioul de la Chişinău al Europei Libere astăzi se află deputatul PLDM, pastorul Valeriu Ghileţchi, membru al Consiliului Bisericilor Creştin Evanghelice Baptiste din Republica Moldova.

Vasile Botnaru

Europa Liberă: „Vrem impozitarea bisericilor” – astfel s-a autoîntitulat un grup de internauţi care pledează, pe pagina Facebook, pentru anularea facilităţilor fiscale de care dispune biserica. Opţiune alimentată, spun ei, şi de luxul şi opulenţa pe care preoţi ai Bisericii Ortodoxe nu ezită să le scoată la vedere. Iată de ce discuţia noastră a demarat de la această întrebare: ar fi corect să se impoziteze biserica sau nu?

Valeriu Ghileţchi: „Neimpozitarea Bisericii de stat este un principiu general pentru toate ţările democratice. Când eram în Parlament, în perioada anilor 1998-2001, în Legea pentru culte a existat un articol în care se spunea în mod expres că toate cultele sunt scutite de impozite. Ulterior s-au făcut modificări la Codul fiscal, acest articol a fost anulat, mai târziu, legea a fost schimbată, dar a rămas acelaşi principiu şi anume că bisericile, ca şi organizaţiile neguvernamentale, sunt scutite de impozit, dar aceasta nu înseamnă că ele sunt scutite de o dare de seamă pentru organele fiscale. Prin urmare, donaţiile, pe care biserica le obţine sau, dacă e vorba de biserica ortodoxă, taxele pe care ei le percep, în cadrul cultului nostru şi în cadrul, de fapt, al cultelor evanghelice nu există taxe, există doar donaţii. Acestea urmează a fi arătate în darea de seamă financiară care este prezentată inclusiv Inspectoratului Fiscal de Stat. Biserica, cultele sunt în drept să fondeze întreprinderi, dar ele nu mai sunt scutite de impozite, ele trebuie să activeze într-un regim fiscal obişnuit. Poţi, în urma activităţii economice, venitul pe care îl obţii, poţi direcţiona acest venit pentru susţinerea bisericii, o parte din acest venit poate fi scutit de impozit, cealaltă parte neapărat este impozitată.”

Europa Liberă: Cultele, în general, beneficiază de sprijin financiar din partea statului sau nu?

Valeriu Ghileţchi: „Singurul sprijin financiar din partea statului, care este oferit cultelor, este această scutire de impozit, adică acest statut fiscal pe care îl au cultele în activitatea lor. De regulă, bisericile ortodoxe sau Biserica Ortodoxă, care este biserică majoritară, poate avea acces la anumite fonduri sau poate obţine un anumit ajutor uneori pentru uneori restaurarea mănăstirilor, de exemplu, pentru că sunt considerate şi monumente de istorie. Celelalte culte minoritare, din câte cunosc eu, nu obţin niciun sprijin financiar direct din partea statului, dar ajutorul pe care îl obţin este legat de statutul fiscal. Şi mai este o prevedere legată de ajutoarele umanitare. Importul ajutorului umanitar se face, de asemenea, cu scutirea de taxele vamale. Dar şi aici, din punctul meu de vedere, mi se pare un proces prea greoi şi birocratic. De fiecare dată, se cere prezentarea unui şir de acte, printr-o comisie guvernamentală. Şi apoi ajutoarele umanitare nu sunt totuşi marfă comercială. Deseori se întâmplă situaţii când, în acel container cu ajutor umanitar, s-ar putea să fie mici devieri de la acel invoice nu din cauza că cineva a avut vreo rea intenţie, adică nu sunt toate numărate, cântărite, aşa cum este o marfă comercială. Şi aici e un proces care, cred eu, ar trebui simplificat.”

Europa Liberă: Domnule Ghileţchi, vorbind cu un preot, dânsul mi-a spus, în general, că este ridicol statul, atunci când el se erijează într-o instanţă mai importantă decât Dumnezeu. Preoţii spun aşa: „Noi avem un judecător şi un arbitru mult mai important decât statul sau decât organul fiscal, sau decât bloggerii care spun: „Vrem să impozitaţi biserica”. Într-adevăr, putem să ne bizuim pe această relaţie cu un arbitru suprem şi să lăsăm preoţimea în pace?

Valeriu Ghileţchi: „Eu cred că, pe lângă răspunderea pe care un slujitor o are în faţa lui Dumnezeu, el are şi o răspundere în faţa comunităţii unde slujeşte, adică el este responsabil şi în faţa credincioşilor. Spre exemplu, în bisericile noastre noi avem o practică: la fiecare sfârşit de an, pastorul bisericii vine cu un raport de dare de seamă. Membrii comunităţii îi adresează întrebări şi apoi îi acordă un vot de încredere pentru un nou mandat.

O responsabilizare a slujitorilor cultului este necesară. Dar eu cred că ea trebuie să fie, mai întâi, în cadrul cultului, pentru că acolo sunt credincioşii care îi acordă o încredere, acolo sunt credincioşii care sunt membri ai acestei comunităţi. Şi prin ei preotul poate fi tras la răspundere. Acuma, dacă există încălcări ale legislaţiei, evident că, în faţa legislaţiei, toţi sunt egali fie că eşti preot, fie că eşti un simplu credincios, eşti un cetăţean. În faţa legislaţiei, nu există diferenţe. Noi vorbim acuma de anumite intenţii, aşa cum s-a vehiculat, zilele trecute, în presă, de a schimba legislaţia, poate, eventual, de a introduce noi reglementări fiscale faţă de activitatea cultelor. În această privinţă, putem să ne expunem dacă aceste iniţiative sunt binevenite sau nu sunt binevenite.”

Europa Liberă: Mai ales, ca măsură de răspuns la constrângerile şi presiunile pe care le operează biserica împotriva deputaţilor.

Valeriu Ghileţchi: „Acuma iarăşi eu revin la ceea ce spuneam un pic mai sus şi anume că este imposibil pentru o biserică, pentru un cult ca el să substituie sau să împiedice relaţia credinciosului cu Dumnezeu. Declaraţia bisericii ortodoxe vizavi de modificările care s-au făcut la legislaţie, în particular, Legea privind egalitatea de şanse, ele, pe de o parte, sunt justificate, dar, în acelaşi timp, eu cred că există şi o înţelegere eronată. Ca şi comunitate, ca şi biserică, poţi promova anumite valori, dar promovarea acestor valori trebuie făcută prin convingere, nu prin constrângere.

Eu sunt şi rămân totdeauna adept al convingerii. Dacă sunt convins de un anumit adevăr, înseamnă că am câştigat. În predicarea Evangheliei, totdeauna urmăresc să-i conving pe ascultători că ceea ce predic trebuie aplicat în practică. Cred şi, în acest caz, nu prin măsuri de constrângere, nu prin anumite ameninţări şi avertizări, ci mai degrabă prin a aduce anumite argumente. De ce nu ar fi binevenită adoptarea acestei legi? Sau de ce anumite norme în această lege nu sunt binevenite pentru ţara noastră? Cunoaşteţi că eu am votat împotriva acestei legi şi am avut argumentele mele de ce am votat împotriva acestei legi. Prin urmare, Biserica ar trebui să fie antrenată în aceste procese, dar să fie antrenată, prin discuţii, prin dialog, prin a aduce anumite argumente. Şi eu cred că deputaţii ar fi şi ei deschişi să intre în acest dialog, în această polemică: să încercăm să ne auzim unul pe altul, să vedem dacă aceste temeri sunt justificate sau nu sunt justificate.”

Europa Liberă: Ştiţi că există voci care reproşează Bisericii, de fapt, că pedalează pe un subiect care este profitabil ca imagine. Iar în subiecte dificile, unde, într-adevăr, trebuie să umble la materii foarte subţiri nu se duce, cum ar fi, de exemplu, avorturile sau toată gama de păcate, începând de la fumat şi terminând cu preacurviile şi aşa mai departe, care le vedem la televizor în postul mare. Biserica acolo ori este neputincioasă, ori închide deliberat ochii. Cum să egalizăm atitudinea faţă de viciile acestea umane?

Valeriu Ghileţchi: „Eu cred că aţi atins un subiect foarte important. Astăzi sunt o mulţime de vicii cu care societatea se confruntă, Biserica reacţionează diferit la aceste vicii. Reacţia mai puternică faţă de minorităţile sexuale cred că este cauzată şi de reacţia care există în societate. Altfel spus, Biserica mai uşor poate lua atitudine când în societate există, de asemenea, o reacţie. Este regretabil că, în ţara noastră, o ţară creştină, avorturile sunt o practică obişnuită. Dar, din păcate, nu există nici reacţie din partea societăţii faţă de acest fenomen. Eu, spre exemplu, în 1999, dacă nu greşesc, am luat atitudine faţă de legalizarea avorturilor. Altfel spus, până în 1999, în Republica Moldova, nu era o lege, erau acte normative pe care le-am moştenit din perioada sovietică. Am luat atunci atitudine. Şi tot atunci, îmi amintesc, biserica ortodoxă a spus că îi va excomunica pe toţi deputaţii care vor vota această lege. Legea nu a mai fost votată în legislatura respectivă. După alegerile din 2001, legea a fost introdusă pe ordinea de zi, a fost votată şi n-am mai auzit nicio reacţie din partea bisericii.”

Europa Liberă: Şi majoritatea comunistă, care acuma este foarte pornită să sprijine biserica, atunci, de fapt, a fost foarte anticlericală.

Valeriu Ghileţchi: „Aveţi perfectă dreptate. Majoritatea comunistă a votat această lege şi din partea bisericii nu a urmat nicio reacţie faţă de această lege care a stabilit un cadru legal pentru avorturi. Eu cred că aceste valori s-au pierdut. Şi, din nou, biserica, din păcate, nu duce o activitate, o luptă pentru promovarea acestor valori, pentru a convinge societatea că acestea sunt lucruri foarte bune pentru societatea noastră. Iată aici este o mică deosebire de atitudine a Bisericii romano-catolice pentru că, fiind şi membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, ori de câte ori, în APCE, se discută un subiect legat de avort, Biserica romano-catolică are o atitudine mult mai fermă, mult mai categorică faţă de avort decât, spre exemplu, biserica ortodoxă. Şi cred că, din nou, aceasta rezultă din contextul în care se află bisericile.

În contextul nostru avortul nu mai este respins de societate, nu mai este condamnat de societate. Şi, după mine, este un lucru regretabil, la fel, cum aţi menţionat, abuzul de alcool. Este şi aceasta o problemă. Dar şi faţă de acest viciu nu vedem reacţii din partea bisericii. Eu cred că un rol, pe care biserica ar trebui să şi-l asume, este în educarea, în special, a tinerei generaţii.

Toate bisericile ar trebui să fie relevante pentru societatea în care trăiesc. Dacă vii cu un mesaj relevant, dacă ai convins credinciosul că aceste lucruri nu trebuie înfăptuite, atunci nu te temi de anumite prevederi legale care apar. Pentru că oamenii, din convingere, nu vor face anumite lucruri.”

Europa Liberă: A propos, ideea salarizării, pensionării preoţilor, se discută despre intrarea în egalitate şi transparenţă maximă, tocmai pentru ca să fie scutiţi de reproşuri, în primul rând, preoţii. Dumneavoastră ce atitudine aveţi faţă de această opţiune?

Valeriu Ghileţchi: „Eu cred că salarizarea preoţilor, salarizarea pastorilor, a slujitorilor de cult trebuie să fie transparentă, trebuie să fie legală. Cu alte cuvinte, aceste salarii urmează să fie legiferate. Din aceste salarii urmează să fie plătite impozitele respective, atât impozitul pe venit, cât şi impozitul legat de asigurările sociale, asigurarea medicală. Toate acestea trebuie aduse într-un câmp legal.”

Europa Liberă: Dar statul să participe sau nu la salarizare?

Valeriu Ghileţchi: „În contextul nostru, eu nu cred că statul ar putea să participe la salarizare. Deoarece experienţa europeană este următoarea: statele care asigură salarii slujitorilor de cult, de obicei, îi impozitează pe credincioşi. Dacă luăm Germania, unele ţări scandinave, unde statul oferă un salariu slujitorului, credincioşii sunt taxaţi, ei au o taxă de biserică. Şi în momentul în care statul percepe o taxă de cult, o taxă de biserică de le cetăţean, în baza acestei taxe, statul poate oferi salarizare preoţilor. Ca şi comunitate baptistă, noi, de fapt, totdeauna ne-am împotrivit. Pentru noi este extrem de important acest principiu al separării bisericii faţă de stat. În situaţia în care statul oferă salarii, salariul este şi o pârghie de a influenţa slujitorul. În România, spre exemplu, preoţii sunt salarizaţi, dar Uniunea Baptistă din România a refuzat să ia salarii anume din acest motiv. Pentru că nu vrem ca salariul să devină un instrument prin care ar putea fi influenţată poziţia pastorului. Pentru noi separarea bisericii de stat este extrem de importantă, de aceea aceste modele pentru comunitatea baptistă sunt inacceptabile.”

Europa Liberă: Dar sunt o mulţime de alte pârghii de influenţă. Şi biserica, uneori, benevol merge mână în mână cu politicienii, în anumite opţiuni...

Valeriu Ghileţchi: „Nu neg acest lucru. Dar, din nou, adică v-am spus care este poziţia comunităţii pe care o reprezint faţă de salarizarea de către stat a slujitorilor. În Republica Moldova, revenind, cred că acest lucru nu poate fi astăzi implementat din câteva motive. În primul rând, bugetul de stat nu cred că dispune de aceste fonduri şi, în al doilea rând, nu avem aceste taxe care sunt percepute. Ceea ce face statul, aşa cum am început această discuţie, oferă un statut fiscal special bisericilor ca şi instituţie şi, ţinând cont de acest lucru, credincioşii pot dona, făcând aceste donaţii către biserică, donaţii care nu sunt impozitate. În acest mod statul, indirect, susţine biserica.”

Europa Liberă: Dar credinciosul oricum donează nişte bani dintr-un venit care a fost impozitat. Nu se face deducere pentru donaţie.

Valeriu Ghileţchi: „El poate s-o facă. La noi în legislaţie există această prevedere. Nu toţi credincioşii o cunosc, nu toţi credincioşii se folosesc de ea. Aici apare un element important. Dacă biserica duce o evidenţă contabilă, transparentă a acestor donaţii, atunci ea ar trebui să-ţi elibereze un bon, când ai făcut o donaţie la biserică. Acest bon, ulterior, poate fi anexat la declaraţia pe venit şi poţi deduce din veniturile sau din baza impozabilă a veniturilor, aceste donaţii pe care le-ai făcut. Ele au o anumită limită, dacă nu greşesc, de până la 10 la sută. Dar oricum există posibilitatea şi pentru credincios ca el să-şi micşoreze baza impozabilă, în baza acestor donaţii pe care le face către biserică. Există o iniţiativă legislativă, ea face parte şi din programul Partidului Liberal Democrat, pentru că ţine nu doar de biserici, ţine şi de sectorul asociativ sau societatea civilă. Şi anume ca fiecare cetăţean, la sfârşitul anului, când depune declaraţia pe venit, fie un procent, fie două procente, încă se discută, pentru că Ministerul Finanţelor încă nu este întru totul de acord. Această experienţă o avem în Ungaria, spre exemplu.

Fiecare cetăţean ar putea să direcţioneze unul sau două la sută din impozitul său pe venit către fie o biserică, fie organizaţie neguvernamentală, adică către sectorul necomercial. Şi atunci cetăţeanul poate, în acest fel, fără ca statul să decidă, statul îi dă voie cetăţeanul ca el să decidă, şi atunci eliminăm acea pârghie de influenţă despre care vorbeam mai sus. Şi dacă, de exemplu, comunitatea de credincioşi, pe care o reprezint, doreşte, la sfârşitul anului, din impozitul pe venit, vor două la sută să direcţioneze către cultul din care fac parte, ei o fac. Şi e un drept pe care statul îl oferă.”

Europa Liberă: De ce nu funcţionează încă la noi aceasta?

Valeriu Ghileţchi: „Pentru că este un lucru nou. Există o anumită rezistenţă din partea Ministerului Finanţelor. Aceasta ar însemna că două la sută din impozitele pe venit ale cetăţenilor nu mai intră în bugetul de stat. Că noi am propus să începem, cel puţin, cu un procent. Atunci nu cred că acest procent ar afecta atât de mult, dar i-ar oferi şi cetăţeanului această posibilitate ca el să participe la nişte procese decizionale. Şi, din nou, nu e vorba doar de biserică, e vorba de tot sectorul necomercial.”

Europa Liberă: Exact. Acest procent, dacă îl dau la o casă de copii, tot scot de pe cârca Ministerului Finanţelor...

Valeriu Ghileţchi: „Aveţi perfectă dreptate. Aceasta încercăm să-i convingem şi pe ei. Că vor fi ajutate nu doar bisericile, vor fi ajutate şi case de copii, vor fi ajutate şi alte domenii care ţin de caritate. Şi omul, când face această donaţie, decide ce e mai important, unde, consideră el, că ar trebui să meargă banii care sunt în bugetul statului.”

Europa Liberă: Vă întreb pe dumneavoastră, ca pe un pastor, ce pune în pericol, de fapt, biserica şi, mai ales, credincioşii?

Valeriu Ghileţchi: „Pericolele pe care le văd eu astăzi ţin totuşi de o anumită agendă extrem de agresivă, în opinia mea, o agendă prin care sunt erodate, se încearcă, de fapt, schimbarea valorilor. Ca să exemplific, să fie un pic mai clar... Săptămâna trecută, am fost la sesiunea de vară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. În timpul sesiunii, a avut loc o întrunire, nişte audieri legate de legislaţia conform căreia Franţa a legalizat căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. În seara aceleaşi zile, am participat la o noapte de veghe, la care au fost peste 400 de persoane. O noapte de veghe întru susţinerea valorilor familiei. În 125 de oraşe din Franţa, s-a lansat această mişcare, ca o reacţie la decizia guvernului francez, de a legaliza căsătoriile între persoanele de acelaşi sex.

Problema este următoarea şi aici noi intrăm pe un domeniu sau intrăm pe un segment unde are loc aşa-zisa ciocnire a drepturilor. În engleză este o expresie, spune clash of rights. Dreptul la libera exprimare, dreptul la convingere şi în noile drepturi care sunt create astăzi, în special, în Vest, ele intră în coliziune. Este o anumită temere, este o anumită îngrijorare că această schimbare a paradigmei şi, de fapt, crearea drepturilor noi va duce la obstrucţionare, va duce la limitarea drepturilor tradiţionale, unul dintre care este libertatea de conştiinţă, libertatea de exprimare, libertatea de asociere. Spre exemplu, astăzi, dacă afirmi, în mod deschis, că susţii familia tradiţională, ai putea fi calificat că eşti împotriva familiei de acelaşi sex, care este, de fapt, un nou drept creat în comunitate. Cum statele ar putea să-i acomodeze pe toţi? Este o întrebare destul de dificilă.

În multe ţări europene, creştinii nu mai au voie în public să-şi exprime punctul său de vedere, să poarte un crucifix, să aibă obiecţii de conştiinţă, într-o problemă sau alta. Statele, care au creat aceste drepturi noi, trebuie să identifice căi, prin care să-i acomodeze pe toţi, toate grupurile sociale. Noi nu putem limita un grup social, în detrimentul altui grup social. Din punctul meu de vedere, discriminarea pozitivă nu este cea mai reuşită modalitate. Dimpotrivă, este o modalitate nereuşită de a soluţiona anumite tensiuni care există între diferite grupuri sociale.”

Europa Liberă: Întrebarea mea pentru, iarăşi, dumneavoastră deputatul şi pastorul: oamenii aceştia care, de fapt, se comportă altfel decât îi îndemnaţi dumneavoastră, ei se autoexcomunică, ei nu mai au nevoie de blamul dumneavoastră. Şi dumneavoastră vorbiţi despre cei nedisciplinaţi cu elevii care sunt bine mersi disciplinaţi în clasă. Dirigintele şi învăţătorii îi probozeau pe cei care sunt disciplinaţi, sunt în clasă, şi spuneau: „Sunteţi elevi răi”, referindu-se la cei care, de fapt, nici nu sunt în sală. Nu procedează exact la fel biserica, când vorbeşte, vehement, şi-i adună la miting pe credincioşii convinşi, despre nişte oamenii care habar nu au şi niciodată poate n-au păşit pragul bisericii?

Valeriu Ghileţchi: „Când în clasă stau cei, aşa cum spuneţi, care sunt buni, credincioşi, sunt ascultători, pentru mine nu este important doar faptul ca ei să înţeleagă, să cunoască Sfânta Scriptură, să trăiască conform perceptelor Sfintei Scripturi, dar mai este o altă dimensiune, dimensiune misionară. Adică, un credincios, un bun credincios, el, cu siguranţă, va încerca să-l convingă pe aproapele său că acesta e adevărul. Noi, de fapt, aşa am ajuns să fim o naţiune creştină.

Dacă creştinismul nu ar fi avut, de la început, această dimensiune misionară, noi niciodată n-am fi fost o naţiune creştină. Pentru că a fost un Andrei, a fost cineva care a venit şi a propovăduit Evanghelia, pe aceste meleaguri, oamenii ulterior au devenit creştini. Contează, până la urmă, dacă eu am un grup de credincioşi şi oamenii aceştia sunt convinşi de un adevăr, ei nu vor trăi doar pentru ei acest adevăr. Adică nu vor ţine la adevărul acesta doar pentru ei înşişi, ei vor împărtăşi acest adevăr şi cu alţii, pentru că este şi acesta un drept stipulat în Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, dreptul nu doar la convingere, dar dreptul de a-ţi împărtăşi convingerea. Şi mi se pare acest lucru fundamental. Iată aici, printre altele, avem o colizie, pentru că, atunci când vrei să-ţi împărtăşeşti convingerea, ai putea fi învinuit că eşti, fie homofob, fie xenofob, fie nu ştiu de care fobie...”

Europa Liberă: Sau eşti prozelit... Într-o vreme, statul a încercat să accentueze prozelitismul ca un pericol pentru Biserică. Mai este pe lista de pericole prozelitismul?

Valeriu Ghileţchi: „În anul 1998, au fost discuţii îndelungate în Parlament. Personal, totdeauna am pledat pentru excluderea articolului legat de interzicerea prozelitismului din Legea pentru culte. Dar, în urma discuţiilor, care au avut loc, s-a ajuns totuşi la o formulă şi anume că este interzis prozelitismul agresiv, definit în felul următor: „Modalitate de a convinge pe cineva, prin căi violente şi abuz de autoritate”. Din memorie citez acum.”

Europa Liberă: Dar cererea de a înscrie, de exemplu, în registre de la Ministerul Justiţiei a cultului, nu ştiu, musulman, sau cererea musulmanilor de a construi o moschee la Chişinău este prozelitism agresiv sau nu?

Valeriu Ghileţchi: „Dacă ne referim la definiţia care este astăzi în legislaţie, nu cred că cade sub incidenţa prozelitismului agresiv. Numai că această apreciere ar trebui să o dea o instanţă de judecată. Pentru mine ce a fost important atunci este lucrul următor. Atunci când îţi împărtăşeşti convingerea cu cineva, lucrul acesta trebuie făcut cu respect, liber, adică oamenii trebuie să aibă libertate fie să accepte mesajul pe care îl împărtăşesc, fie să-l respingă. Să nu fie impuşi, să nu fie constrânşi să accepte ceea ce le împărtăşeşti. Atunci avem prozelitism, aşa cum el este definit astăzi în legislaţie.”

Europa Liberă: Dar, fiţi de acord, că societatea n-a fost foarte încântată să audă şi putem să ne uităm în presa vremii. S-a discutat mult despre înregistrarea cultului musulman, existau reacţii destul de, cum să spun, nedemocratice, la tot felul de acţiuni de genul acesta. Chiar şi dumneavoastră aţi avut de suferit. S-au schimbat lucrurile?

Valeriu Ghileţchi: „Lucrurile se schimbă. Nu s-au schimbat. Ele treptat se schimbă. Ne mai confruntăm uneori cu anumite reacţii violente din partea bisericii majoritare. Se mai întâmplă, ba, într-un sat, preotul n-a permis să fie înmormântat un credincios de-al nostru, într-un cimitir, sau, într-o altă localitate, au fost sparte geamurile la casa de rugăciune, dar asemenea incidente sunt tot mai rare. Adică, eu văd totuşi o anumită schimbare. Sunt convins că e nevoie de timp ca oamenii să-şi schimbe atitudinea, să înţeleagă că e nevoie să ne acceptăm aşa cum suntem, e nevoie de acest respect reciproc. Dar nu este aşa de uşor să schimbi aceste tipare de gândire. Revenind la cultul musulman, sigur că a fost o reacţie, după mine, pe de o parte, justificată. Noi niciodată n-am avut în Republica Moldova înregistrat un cult islamic şi, de fapt, nici nu ştiu dacă e vorba de un cult, ci, mai degrabă, de o organizaţie religioasă.

Ce mă preocupă pe mine, de exemplu? În Consiliul Europei, deseori, când vorbesc, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, este că ţările islamice nu oferă aceleaşi libertăţi creştinilor. Dar, în societatea noastră, cred, că, atunci când vorbim de libertatea religioasă, trebuie să existe mai multă îngăduinţă, mai multă toleranţă şi oamenii să înţeleagă că este libertatea şi responsabilitatea individuală a fiecăruia: să creadă sau să nu creadă, în cine să creadă, cum să creadă. Pentru noi, şi aceasta este o deosebire, printre altele, după mine, destul de importantă dintre teologia ortodoxă şi teologia evanghelică, accentul care cade pe relaţia personală cu Dumnezeu. În teologia evanghelică relaţia personală cu Dumnezeu joacă un rol crucial.

Suntem convinşi că, în faţa lui Dumnezeu, omul va răspunde pentru păcatele sale, adică el va da un răspuns individual. În teologia ortodoxă accentele cad mai mult pe dimensiunea colectivă, adică biserica îşi asumă rolul de mediator dintre credincios şi Dumnezeu. Aceste lucruri, deşi aparent nu vezi o legătură directă, ele totuşi au şi o legătură cu moralitatea din societate, pentru că, în situaţia în care se pune un accent pe relaţia credinciosului cu Dumnezeu, moralitatea acestui credincios va fi mai înaltă. Lucru demonstrat de Max Weber, în cartea sa „Etica protestantă şi spiritul capitalismului”. Adică, când el, din punct de vedere sociologic, a făcut aceste analize, a ajuns la concluzia că, de fapt, o relaţie personală a omului cu Dumnezeu este o temelie bună pentru o moralitate înaltă, omul conştientizează că răspunde în faţa lui Dumnezeu. Când răspunderea este colectivă, e mai uşor să comiţi anumite infracţiuni şi anumite abateri de la normele care ar trebui respectate.”

Europa Liberă: Dacă v-aş întreba să evaluaţi, din câteva priviri-test, situaţia libertăţii conştiinţei, libertăţii unui om să creadă, ce v-ar convinge că avem mai multă libertate de credinţă şi de conştiinţă sau nu?

Valeriu Ghileţchi: „Ar fi câteva criterii. Unul dintre ele ar fi manifestările în spaţiul public. Faptul că eu sunt astăzi un parlamentar deja, cred că, arată că, în Republica Moldova, există libertate de conştiinţă.”

Europa Liberă: Şi nu un parlamentar oarecare, dar în arcul de guvernare...

Valeriu Ghileţchi: „Şi un parlamentar care reprezintă Republica Moldova şi în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Au fost manifestări, pe care le-am avut, Festivalul familiei, câţiva ani la rând. Le-am desfăşurat în mod paşnic fără niciun incident. Dar sunt şi alte criterii, care indică spre anumite probleme care există. Printre ele v-am enumerat înmormântarea credincioşilor, uneori, în sate unde avem mici grupuri, pentru că, în satele unde comunitatea baptistă există de mai mulţi ani, oamenii s-au obişnuit şi relaţiile sunt relativ bune. Dar, în satele unde au apărut recent grupuri de credincioşi, există o ostilitate deseori şi o reacţie mai agresivă.”

Europa Liberă: Care, a propos, vine de unde?

Valeriu Ghileţchi: „Eu cred că vine din modul în care biserica majoritară înţelege libertatea de conştiinţă şi, de fapt, chiar unitatea statului. Pentru unii aceasta ar însemna şi o ameninţare la unitatea statului. Ceea ce, din punctul meu de vedere, este total neîntemeiat. Dar unii invocă şi acest argument. Dacă ne referim la evenimentele care au loc, la sărbătorile naţionale, de regulă, vedem doar reprezentanţii bisericii majoritare şi doar ai unei biserici. Apariţiile la Televiziunea Naţională, la radio, când e vorba de anumite sărbători, de a adresa felicitări cetăţenilor, deci, acolo vedem că mai sunt, încă mai persistă, să zic aşa, aceste tipare şi nu toţi au acces egal. Adică suntem egali, dar unii sunt mai egali decât alţii.”

Europa Liberă: Nu pot să nu vă întreb totuşi despre predarea religiei în şcoală. Sunteţi mulţumiţi?

Valeriu Ghileţchi: „Parţial sunt mulţumit, parţial – nemulţumit. Sunt mulţumit că totuşi s-a găsit o formulă prin care religia este predată în şcoală, dar este predată în mod facultativ, în baza cererii depuse de către părinţi. Sunt mulţumit, de asemenea, datorită faptului că Ministerul Educaţiei a identificat o formulă de compromis şi s-au adoptat două programe de învăţământ: unul ortodox şi unul evanghelic. Nu sunt mulţumit de faptul că, în foarte multe şcoli, noi fiind o comunitate minoritară, nu putem întruni acele cerinţe pe care le-a înaintat Ministerul. Ei cer, spre exemplu, să fie, cel puţin, 15 copii pentru a crea o clasă. Nouă ne vine greu, în special, în sate să găsim un grup minim de 15 copii. Uneori acest grup poate fi de 5-7 copii, uneori pot fi 8-10 copii şi primim refuz. Şi am abordat de câteva ori această problemă cu Ministerul, încă nu am identificat o soluţie. Nu mi se pare o abordare corectă, ţinând cont de faptul că suntem un cult minoritar, este evident că noi nu vom putea întruni un număr minim de 15 elevi, ca să putem forma o clasă. De aceea, am solicitat ca, spre exemplu, elevii din clasele primare să fie puşi împreună şi numărul să fie redus măcar la 10 copii. Şi atunci, dacă există un grup de 10 copii, ai căror părinţi au solicitat să le fie predată religia după programul evanghelic, să aibă această posibilitate.”