31 de autori români contemporani sunt chemaţi să-l mărturisească pe autorul Simpleroze-lor, fiecare cum se pricepe mai bine – în versuri, proză memorialistică, eseu sau text exegetic.
La cei XIV luştri, Şerban Foarţă este nu doar un poet ilustru, ci şi unul foarte iubit, aş zice chiar căutat de toată lumea subţire – astfel că apariţia volumului omagial Foarţă-n faţă, Brumar, 2012, vine să marcheze un jubileu, dar şi să instituie un cult, nu al personalităţii, ci al limbii: „A fi Foarţă e-o-ntâmplare fericită (…), meritată de limba română şi de lumea largă” (Călin-Andrei Mihăilescu, Fiinţă şi Foarţă).
31 de autori români contemporani sunt chemaţi să-l mărturisească pe autorul Simpleroze-lor, fiecare cum se pricepe mai bine – în versuri, proză memorialistică, eseu sau text exegetic –, iar ceea ce rezultă îmbină verbul doct, de studiu monografic, cu confesiunea spontană, de album de familie (spirituală!). La prima categorie pot fi trecute paginile lui Livius Ciocârlie („Dacă apariţia lui Sorin Titel a fost fundamentală, rolul catalizator l-a jucat Şerban Foarţă (…) El i-a oferit literaturii bănăţene exemplul a ceea ce îi lipsea: simţ al limbii şi rafinament”), Gheorghe Grigurcu, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Radu Vancu, fără a le uita pe cele ale lui Al. Cistelecan („Şerban Foarţă este cel mai savant artist al versului din toată poezia românească. Conceptul său poetic e unul fundamentalist artizanal, manierist la modul ostentativ (…) Limba, cu toată istoria ei, intră în atelierul lui ca materie primă şi iese de acolo ca limbaj artizanat”); la cea de-a doua excelează Adriana Babeţi, Simona Popescu, Ioan Es. Pop, Ioan Groşan, dar şi Mircea Cărtărescu („În secret, i-am citit toate volumele de versuri şi eseuri, ba chiar şi romanul. (…) Mi-am făcut praf coardele vocale de câte ori am subliniat că Şerban Foarţă nu trebuie văzut «doar» ca un virtuoz al limbajului, ci, dincolo şi dincoace de asta, ca un poet integral, un mare poet”).
Şi unii, şi alţii însă vorbesc într-un glas despre „unicul” Şerban Foarţă, ceea ce într-o literatură în care – vorba lui I.L. Caragiale: „toţi suntem mari, dar numai unii expresivi” – constituie chiar semnul excelenţei.
Ergo: „Risipitor ca Flora e Şerban. Această carte este pentru el”.
8 iulie ’13