Cum a ajuns România să aibă un ministru condamnat la închisoare

Premierul român Victor Ponta nu crede ca imaginea guvernului are de suferit după condamnarea ministrului transporturilor la 5 ani de închisoare.






Sentința dată liberalului Relu Fenechiu mai prevede că timp de 3 ani acestuia îi sînt interzise unele drepturi civile, inclusiv cele de a alege sau de a fi ales intr-o functie publica, dupa finalizarea pedepsei cu detentie.

Ponta declara ca faptele de coruptie de care este acuzat ministrul sau au avut loc demult si deci nu implica guvernul, cu toate acestea premierul român a acceptat sa-l numeasca si sa-l pastreze in executiv pe liberalul Relu Fenechiu, desi dosarul sau de coruptie a fost trimis instantei inca de acum un an.

In ultimul raport de tara, Comisia Europeana a criticat includerea unui inculpat in guvern.

Procurorii anticoruptie au cerut 15 ani pentru de-acum demisionarul ministru al Transporturilor, care in perioada 2002-2005, pe vremea cind era consilier judetean la Iasi a vindut prin firmele sale transformatoare si intrerupatoare uzate si vechi din ani 1970-1980, catre compania de stat Electrica Moldova.

Prejudiciul estimat de procurori se ridica la aproape 2 milioane de euro, pentru ca majoritatea acestor transformatoare si intrerupatoare au ramas nefolosite in depozitele companiei Electrica.

Tranzactiile au fost facute prin incalcarea legii asa ca nu doar reprezentantii firmei lui Fenechiu, ci si fostii directori ai Electrica au primit pina la 7 ani de inchisoare.

Sentintele nu sint definitive si au fost atacate la completul de cinci judecatori ai Inaltei Curti.

Avocatul fostului ministru al transporturilor a făcut recurs, dar șiprocurorii anticoruptie, care nu sint multumiti cu decizia de 5 ani si au reluat propunerea lor de pedepsirea lui Relu Fenechiu cu 15 ani de inchisoare, fiindca in contul lui au fost numerate 46 de fapte de coruptie.

Obligat de premier sa renunte la fotoliul de ministru, prin revocarea sa din functie, imediat dupa pronuntarea hotaririi judecatoriesti, acesta refuza deocamdata sa-si dea demisia din parlament.